Fotbal Club Cetatea

Bolohan mai așteaptă

Chiar dacă a semnat deja un contract pe trei ani cu gruparea suceveană, Mugur Bolohan nu va putea evolua pentru Cetatea nici în partida de la București cu Sportul Studențesc, contând pentru etapa a II-a. „Bolohan nu a primit încă cartea verde. Pe 25 august Federația elenă va lua în discuție și cazul său, după această ședință urmând să fie declarat jucător liber”, a precizat președintele Dumitru Moldovan. Nici juniorul adus în intersezon de la Iași, Alexandru Buhuși, nu va debuta pentru Cetatea mai repede de etapa a IV-a. Internaționalul de juniori trebuie să suporte o suspendare de trei etape primită pe vremea când evolua pentru Poli Iași. „Nu avem nici o cale de atac în această problemă. Cei de la Iași trebuiau să facă memoriu pentru reducerea pedepsei imediat după consumarea faptelor”, a declarat conducătorul sucevean. Vestea bună este că mijlocașul Mircea Negru s-a refăcut complet după ruptura musculară suferită în urmă cu aproximativ o lună, iar de ieri a intrat în programul normal al echipei.

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.