Accident

Beat la volan, a rămas suspendat la marginea unui hău, la ieșirea din Suceava

Mașina a rămas suspendată la marginea unui hău adânc de 6-7 metri
Mașina a rămas suspendată la marginea unui hău adânc de 6-7 metri

Un șofer din Suceava, ieșit în trafic deși consumase alcool, a trecut, sâmbătă seară, prin cumpăna vieții. După ce și-a scăpat mașina de sub control, a lovit și distrus un gard metalic din zona unui pod, mașina rămânând suspendată, la marginea unei hău adânc de cel puțin șase-șapte metri. Din fericire, mașina nu s-a răsturnat, iar șoferul a reușit să iasă din autovehicul pe picioarele sale, scăpând ieftin, fără nici o zgârieturi și cu un dosar penal.
Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 20.45, pe strada Academician Vasile Grecu, la ieșirea din Suceava spre Șcheia.
La volanul unei mașini VW, șoferul, identificat ulterior în persoana lui Constantin Bârsan, în vârstă de 52 de ani, cobora spre Șcheia, dinspre fosta zona Maraton.
Conform poliției, șoferul a intrat cu viteză într-o curbă la stânga, în zona indicatorului de ieșire din municipiul reședință de județ, pierzând controlul asupra direcției de mers, intrând pe sens opus și lovind violent, din lateral, gardul metalic de protecție, de la marginea șoselei. Mașina a distrus gardul metalic, însă norocul a făcut ca aceasta să nu se prăbușească în afara drumului. Practic, jumătate de mașină a rămas pe trotuarul de lângă carosabil, iar jumătate suspendată, spre hăul în care se putea prăbuși în orice moment.
Avea o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat
Din fericire, aventura șoferului s-a terminat cu bine, mașina rămânând pe partea carosabilă. Pagubele constau în avarierea autoturismului și distrugerea parțială a gardului.
Șoferul de 52 de ani a fost verificat cu etilotestul, rezultând o concentrație de 0,61 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
El s-a ales cu dosar penal, fiind condus la Spitalul Județean, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.
Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, polițiștii au mai întocmit încă șase dosare penale pe numele unor șoferi prinși băuți la volan. Cea mai mare concentrație de alcool a fost depistată la un șofer în vârstă de 25 de ani din comuna Frumosu, 1,05 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.