Bărbatul care în urmă cu aproape o lună de zile a furat un buldoexcavator și s-a plimbat cu el pe drumurile publice din comuna Marginea, refuzând în final să se supună testărilor pentru consum de alcool, este cercetat în continuare sub control judiciar, după ce procurorii au decis trimiterea sa după gratii pentru o perioadă de 24 de ore. Situația sa judiciară s-a înrăutățit după ce în urmă cu două zile bărbatul a amenințat cu violența o femeie din comuna Marginea, în locuința căreia a pătruns fără încuviințarea acesteia.
Isprava bărbatului din comuna Marginea s-a petrecut în seara zilei de 28 martie, fiind semnalată polițiștilor printr-un apel la 112, în jurul orei 19.30. O persoană anunța atunci faptul că excavatorul este condus de un șofer aflat în stare de ebrietate și are un traseu sinuos prin comună. În scurt timp polițiștii au identificat buldoexcavatorul circulând pe DN 2E, la volanul său aflându-se Costel Bulceag, de 29 de ani, din comună. El nu le-a putut prezenta polițiștilor nici un document,motiv pentru care a fost verificat în evidențele poliției și s-a constatat că nu figurează ca posesor de permis de conducere pentru nici o categorie auto. Întrucât cel aflat la volan mirosea a alcool, polițiștii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, fiind condus la Spitalul Rădăuți, unde nu s-a supus nici recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările ulterioare au arătat că bărbatul a furat buldoexcavatorul de pe un teren arabil din localitate, profitând de faptul că proprietarul a lăsat tractorul nesupravegheat și cu cheile în contact. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul recoltării de mostre biologice și furt în scop de folosință, cercetările fiind continuate de polițiștii Postului de Poliție Marginea.
Situația infracțională a bărbatului de 29 de ani s-a înrăutățit după ce lunea trecută, în jurul orei 16.30, el a pătruns fără încuviințare în curtea locuinței unei femei din comună, pe care a amenințat-o cu acte de violență. În urma acestei ultime acțiuni, Costel Bulceag a fost acuzat de violare de domiciliu, amenințare și distrugere, acuzații grave care, cumulate cu celelalte acuzații, de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, i-au determinat pe procurori să emită pe numele său un mandat de reținere pentru 24 de ore, în cursul zilei de marți, 25 aprilie. El a fost introdus în arestul IPJ Suceava, ieri fiind prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care au dispus luarea măsurii controlului judiciar.
După gratii
Bărbatul băut și fără permis care a furat un buldoexcavator, cercetat sub control judiciar
