La Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava va avea loc marți, 30 iulie, de la ora 17:00, vernisajul expoziției realizate de artistul plastic Nicoleta Cărare. Curatori: prof. Loredana Mihaela Ceică, inspector școlar pentru Arte și prof. Camelia Rusu Sadovei. Prezintă Delia Ioana Leizeriuc, critic de artă, consilier la Direcția Județeană pentru Cultură Suceava. Lucrările vor rămâne pe simeze până pe 16 august. Activitatea este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava și Uniunea Artiștilor Plastici Suceava, Uniunea Artiștilor Plastici Bacău.
Nicoleta Cărare s-a născut pe 3 noiembrie 1977, în Bacău. Este absolventă a Liceului de Artă „George Apostu” Bacău și a Universității de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Arte plastice, Decorative și Design, specializarea Pedagogia artei (profesor de desen). În prezent, este profesor de educație plastică la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău.
Activitatea artistică a Nicoletei Cărare:
2007 – „George Apostu 50”;
2009 – „Saloanele Moldovei”, „Atelier 35”;
2018 – „Careu de dame” Iași – Premiu pentru pictură, „Paintings for sale” București; Bienala Internațională de arte miniaturale Timișoara; „Identități ieșene” – Premiul pentru tehnică mixtă, Diploma de excelență, Iași; Festival Internațional A.R.T.E. Iași – Diplomă de excelență; Sărbătoarea Breslei, București, Expoziția Națională de arte vizuale “Ipostaze“, Iași; Simpozion Național cu participare internațională “Dimitrie Cantemir“ Iași; Expoziție personală “Zestrea românilor” Bacău; Salonul Național de artă Atitudini contemporane – Metamorfoza, București; Salonul de iarnă “Ritualuri și tradiții – Centenar”, Bacău; Expoziția Internațională de arte vizuale – Dialoguri interculturale și artistice, Iași; Anuala UAP 2018 Frunzetti 100, Bacău; Bienala Concurs de artă plastică Gheorghe Pertașcu, Târgoviște; Portret și autoportret, Premiul pentru tehnică mixtă, Diplomă de excelență, Iași; Bienala Internațională de grafică mică, Iași; Empatii de o parte și de alta a Prutului, Iași; Expoziția de iarnă, București;
2019 – Expoziția Dragobete Art. Ro, Iași – Diplomă de excelență; Expoziția Dascăl și artist, Bacău; Salonul Național de Plastică Mică, Brăila; Expoziție personală “Rapsodii Românești” Bacău, 15-28 februarie; Expoziție personală “Vitrina cu antichități” Bacău, 8-29 martie; Expoziția “Valul grecesc”, București.