Decizie

Arestat preventiv după ce a încălcat obligațiile controlului judiciar



Arestat preventiv după ce a încălcat obligațiile controlului judiciar
Arestat preventiv după ce a încălcat obligațiile controlului judiciar

Un tânăr de 21 de ani s-a trezit în spatele gratiilor pentru o perioadă de 30 de zile, după ce a fost depistat în afara perimetrului în care avea voie să circule, în perioada în care se afla sub control judiciar. În urma încărcării interdicției, judecătorii au hotărât emiterea pe numele său a unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Bogdan Nicolae Pelinari este un client mai vechi al oamenilor legii, după ce în anul 2015 a furat un autovehicul, fiind prins de polițiști la volanul acestuia, fără a deține permis de conducere. Măsurile luate atunci de procurori împotriva inculpatului au fost modificate, după ce tânărul nu a respectat restricțiile impuse de aceștia. În urma unei Încheieri de dispunere a controlului judiciar, Tribunalul Suceava a dispus la data de 10 mai 2017 măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul Bogdan Nicolae Pelinari, de 21 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Printre obligațiile și interdicțiile stabilite în cuprinsul Încheierii de dispunere a controlului judiciar, inculpatul avea interdicția de a depăși limitele teritoriale ale municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Câteva săptămâni mai târziu, la data de 28 iunie 2017, în jurul orei 05.00, Bogdan Nicolae Pelinari a fost identificat de o patrulă de siguranță publică pe strada Gării din municipiul Gura Humorului, în prezența a două persoane din Câmpulung Moldovenesc, citate apoi ca martori. În urma acestui incident, a fost sesizată instanța competentă cu privire la încălcarea interdicției de către inculpat de a depăși limitele teritoriale ale municipiului Câmpulung Moldovenesc. În urma încheierii întocmite la data de 10 iulie de magistrații Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, Tribunalul Suceava a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost localizat de polițiști și introdus în arestul IPJ Suceava.



Recomandări

Fapte șocante în cazul femeii arestate pentru viol: ar fi imobilizat o altă femeie, în timp ce era violată de doi indivizi

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc
Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc