După gratii

Arestat pentru 29 de zile după ce a furat din cutia milei

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pe baza unui mandat de arestare pentru 29 de zile emis de Judecătoria Suceava, decizia fiind luată după ce acesta a intrat prin efracție în două biserici și a furat din cutia milei. Individul, Constantin Ciobanu, care figurează cu domiciliul în comuna Siminicea, dar își făcea veacul prin municipiul reședință de județ, este acuzat că a furat 150 de lei din cutia de donații a unei biserici penticostale din Dumbrăveni, faptă petrecută pe 18 noiembrie ac, după care, pe 6 decembrie, a sustras alți 250 de lei, din cutia milei, faptă petrecută într-o biserică din Suceava.
Până să fie prins de poliție, bărbatul a cheltuit cei 400 de lei furați, astfel că prejudiciul nu a putut fi recuperat.
În luarea deciziei de arestare, magistrații Judecătoriei Suceava au luat în calcul și faptul că bărbatul are antecedente penale.

Recomandări

Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Arest prelungit pentru șoferul care era aproape în comă alcoolică și circula în zig-zag pe șoseaua de centură a Sucevei

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina