Centenar

Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani

“Moș Alexa”, așa cum este cunoscut în sat, a fost sărbătorit de întreaga comunitate

Antonie Tănase, din satul Lămășeni, comuna Rădășeni, a împlinit pe 11 octombrie vârsta de 100 de ani. Duminică, 13 octombrie, “Moș Alexa”, așa cum este cunoscut în sat, a fost sărbătorit de întreaga comunitate, în cadrul unei slujbe speciale care a avut loc la Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Lămășeni.
Așa cum am aflat de la strănepoata sărbătoritului, Florina Anichitoaie, nu se putea alege un loc mai bun pentru a sărbători un om care trăiește în credință și a fost întotdeauna apropiat de Biserică, fiind peste 40 de ani administrator al lăcașului de cult.
Pe lângă tort și urările care însoțesc un astfel de moment unic în viața comunității, Antonie Tănase a primit o Diplomă de excelență din partea Consiliului Local al comunei Rădășeni și înalta apreciere pentru contribuția adusă satului și comunei într-un secol de viață din partea primarului Neculai Perju. Tot o Diplomă de excelență a primit și din partea Asociației Veteranilor de Război – Filiala “Mușatinii” a județului Suceava pentru “patriotismul, demnitatea și curajul cu care a înfruntat inamicul în bătăliile la care a luat parte, cât și pentru activitatea deosebită desfășurată în sprijinul veteranilor de război”.
“În istoria de 500 de ani a satului Lămășeni, nu a mai fost nici un om care să depășească 100 de ani”, ne-a spus strănepoata sărbătoritului, Florina Anichitoaie.
Duminică i-au fost alături lui Antonie Tănase, la sărbătorirea centenarului, rudele, reprezentanți ai Primăriei Rădășeni și ai Asociației Veteranilor de Război Suceava, prieteni, consăteni.
Antonie Tănase are zece nepoți, 15 strănepoți și un stră-strănepot. Părinții săi i-au ales la naștere numele Antonie, după cum apare scris în toate actele sale, însă, acum un secol, nașii aveau o importanță majoră, astfel că nașul său nu și-a dat acordul ca el să fie numit Antonie și l-au botezat Alexa, deși în actul de identitate a purtat întotdeauna numele de Antonie.

Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani
Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani
Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani
Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani
Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani
Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani
Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani
Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani
Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani
Antonie Tănase, sărbătorit la 100 de ani
“Moș Alexa”, așa cum este cunoscut în sat, a fost sărbătorit de întreaga comunitate
“Moș Alexa”, așa cum este cunoscut în sat, a fost sărbătorit de întreaga comunitate

Recomandări

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

Mănăstirea Domnească Milișăuți „Sfântul Mucenic Procopie” și-a sărbătorit cel dintâi hram de la reînființare

Filiala Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România a împlinit și sărbătorit 35 de ani de activitate

Radu Bercea, președintele Filialei Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România