Accidente cu mai multe victime, duminică, pe șoselele din județ



Trei persoane au fost rănite în doar câteva ore duminică, pe șoselele din județ, în urma unor accidente rutiere. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 13.50, în timp ce conducea motociclul pe DN17A, pe raza comunei Marginea, un tânăr de 18 ani, din comuna Ipotești, nu a păstrat distanța regulamentară în mers față de autoturismul condus de o localnică de 22 de ani și a intrat în coliziune cu acesta. Din accident a rezultat rănirea tânărului care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, celor doi conducători auto li s-au recoltat probe biologice.În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.Tot duminică, în jurul orei 12.30, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 175, pe raza comunei Vatra Moldoviței, un bărbat de 26 de ani, localnic, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus din sens opus de o femeie de 33 de ani, din localitate. Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui bărbat de 39 de ani, din comuna Vatra Moldoviței, pasager în autoturismul condus de aceasta.Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.



Recomandări

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă
Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă