Pericol public

Accident în lanț la semaforul de la Carrefour, provocat de un șofer beat



Doua dintre mașinile implicate în accident
Doua dintre mașinile implicate în accident

Trei mașini au fost implicate într-o tamponare în lanț la un semafor de pe Calea Unirii din municipiul Suceava, carambolul fiind provocat de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate. Accidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 17.45, la semaforul din fața Shopping City Suceava, pe sensul de mers Burdujeni – Bazar.
Conform anchetei poliției, șoferul vinovat, Emil F., în vârstă de 60 de ani, din comuna Timișești, județul Neamț, aflat la volanul unui autoturism Mazda, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers și, pe fondul neatenției și al consumului de alcool, s-a izbit într-o mașină aflată în fața sa, condusă de Liliana B., de 43 de ani, din municipiul Suceava, care oprise în coloană, la semafor. Din acest impact autoturismul Lilianei B. a fost proiectat într-o altă mașină, de asemenea oprită la semafor.
Conducătoarea auto de 43 de ani a fost singura care a acuzat leziuni. Ea a fost preluată de o ambulanță și dusă la Spitalul Județean, unde a fost diagnosticată cu leziuni ușoare, care necesită în jur de opt-nouă zile de îngrijiri medicale, fără internare.
Poliția informează că șoferul din Neamț care a provocat tamponarea avea o concentrație de 1,16 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în mod normal concentrația de alcool în sânge urmând a depăși 2,20 la mie.
Ceilalți doi șoferi au fost verificați cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.