Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 27 mai 2008 - Anul XIII, nr. 122 (3803)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6438 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Campanie naţională antitutun pentru interzicerea formelor de publicitate şi promovare a fumatului

Marţi, 27 Mai 2008 (18:28:39)

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a lansat, marţi, cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, o campanie pentru sensibilizarea opiniei publice, privind adoptarea şi implementarea unor masuri legislative pentru interzicerea totală a formelor de publicitate şi promovare a produselor din tutun. 
  "În acest an ne vom alinia la politica europeană în acest domeniu, care pune un accent deosebit pe prevenire, mai ales în rândul tinerilor", a precizat preşedintele ANA, Pavel Abraham.

În acest an, ANA marchează Ziua Mondială fără Tutun printr-o campanie naţională de sensibilizare în legătură cu importanţa adoptării şi implementării unor măsuri legislative pentru interzicerea totală a tuturor formelor de publicitate şi promovare a produselor din tutun.

În fiecare an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) marchează, în 31 mai, Ziua Mondială fără Tutun, pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu efectele negative ale fumatului în plan social, al sănătăţii individuale sau publice, dar şi din punct de vedere al măsurile legislative privind controlul tutunului.

Sloganul propus pentru acest an de OMS este "Tinereţe fără tutun", acesta reprezentând un apel la acţiune adresat societăţii civile şi celor cu putere decizională, în scopul interzicerii totale a publicităţii produselor din tutun. Apelul este adresat şi organizaţiilor neguvernamentale, pentru implementarea unor campanii de lobby şi advocacy de interzicere a promovării şi sponsorizării produselor din tutun.

Potrivit lui Abraham, cele mai multe persoane încep să fumeze înaintea vârstei de 18 ani şi aproape 25 la sută dintre ei au început să consume tutun înaintea vârstei de zece ani. Cu cât vârsta debutului în consumul de tutun este mai redusă, cu atât fumatul ocazional riscă să se transforme într-unul regulat şi, apoi, în abuz şi dependenţă.

"Anchetele şi studiile arată că expunerea la publicitatea directă şi indirectă pentru promovarea produselor din tutun creşte probabilitatea ca tinerii să experimenteze aceste produse şi, implicit, riscul de uz, abuz şi dependenţă", a explicat preşedintele ANA.

Eurobarometrul special al Comisiei Europene privind atitudinea cetăţenilor UE cu privire la consumul de tutun arată că, în 2007, 32 la sută dintre europeni sunt fumători, cea mai ridicată prevalenţă fiind în Grecia (42 de procente), Letonia şi Bulgaria (36 la sută). La polul opus se află Portugalia (64 la sută dintre cei intervievaţi declarând că nu au fumat niciodată), Slovacia (59 la sută) şi Malta (57 la sută).

În România, 31 la sută dintre respondenţi au declarat că sunt fumători (aproximativ 6,5 milioane persoane), în timp ce 57 la sută susţin că nu au fumat niciodată, a precizat Abraham.

Consumul de tutun este a doua cauză a morbidităţii şi mortalităţii în lume şi în Europa, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi eurobarometrului. Fumatul este responsabil pentru 75 la sută dintre infarctele la fumătorii cu vârsta sub 50 ani şi pentru 30 la sută dintre decesele cauzate de diferitele forme de cancer.

În România, se înregistrează anual aproximativ 33.000 de decese ca urmare a consumului de tutun.

Doctorul Gabriel Tatu-Chiţoiu, prezent la eveniment, a declarat că fumătorii riscă de 20 de ori mai mult un deces precoce şi de cinci ori mai mult o moarte subită.

Aproximativ 88 la sută dintre europeni doresc ca fumatul să fie interzis în locurile publice acoperite, birouri şi alte locuri de muncă, 77 la sută sunt în favoarea interzicerii fumatului şi în restaurante, iar 62 la sută se declară pentru interzicerea fumatului şi în cafenele sau baruri.

Ţările cele mai deschise în promovarea acestor măsuri sunt Finlanda şi Suedia (95 la sută dintre respondenţi susţin aceste politici), iar cele mai puţin deschise sunt Austria şi România (80 la sută).

În ceea ce priveşte prevalenţa de-a lungul vieţii pentru grupa de vârstă 15-64 ani, rezultatele anchetei din 2007, comparativ cu cele obţinute în ancheta din 2004, indică o reducere a proporţiei celor care au declarat că au fumat o ţigară sau alt tip de tutun cel puţin o dată de-a lungul vieţii, chiar dacă a fost vorba de unul, două fumuri.

Abraham a precizat că bărbaţii au avut această experienţă într-o proporţie mai mare decât femeile (67,5 la sută faţă de 43,5 la sută), tinerii cu vârsta între 15 şi 24 de ani, mai mult decât persoanele cu vârsta cuprinsă între 55-64 de ani (53 la sută faţă de 43,0 la sută), cei cu studii superioare mai mult decât cei cu studii primare (63 la sută faţă de 38,5 la sută), cei din marile oraşe mai mult decît cei din mediul rural (59,3 la sută faţă de 50,9 la sută), iar cei domiciliaţi în Bucureşti mai mult decât cei din zonele istorico-administrative ale ţării (60,4 la sută faţă de 45,5 la sută din Oltenia, de exemplu).

În ceea ce priveşte vârsta medie de debut, în 2004 media intervalului de debut pentru consumul produselor din tutun la persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 34 de ani se situa aproximativ între 16,5 şi 17,8 ani. În 2007, vârsta medie pe total eşantion fumători pentru primul contact cu ţigara este de 18 ani şi nu există diferenţe în funcţie de mediul de rezidenţă pentru acest indicator.

În anul 2007, 15 consumatori au raportat tutunul ca drog principal în vederea admiterii la tratament, dintre care nouă de sex feminin şi şase de sex feminin. Din totalul acestora, şapte aveau vârsta mai mică de 18 ani.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Campanie naţională antitutun pentru interzicerea formelor de publicitate şi promovare a fumatului.
 Vizualizări articol: 491 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Campanie naţională antitutun pentru interzicerea formelor de publicitate şi promovare a fumatului0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei