TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
 
miercuri, 9 dec 2020 - Anul XXV, nr. 290 (7595)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9212 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1382 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Prof. Alina Cuciurean, directorul Colegiului Silvic „Bucovina”, desemnată Directorul Anului 2020 pentru Antreprenoriat

Miercuri, 9 Decembrie 2020 (09:01:44)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) România a desemnat-o pe prof. Alina Cuciurean, director general al Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, „Directorul Anului 2020 pentru Antreprenoriat”, „pentru abilitatea de a vedea oportunități acolo unde există provocări și capacitatea de a identifica resurse și posibilități prin acțiuni antreprenoriale”

Gala Premiilor pentru Directorul Anului 2020 a avut loc marți, 8 decembrie, online. Directoarea Alina Cuciurean s-a dovedit a fi un lider în educație, un manager de top, un profesionist care a transformat Colegiului Silvic „Bucovina” într-o „Școală de poveste”.

În acest an, anul pandemiei de Covid-19, Colegiului Silvic „Bucovina” a obținut finanțare pentru proiecte în educație în valoare de 800.000 de euro. 250 de elevi vor beneficia de programe construite special pentru ei. Directorul Alina Cuciureanafacilitat crearea unui program de practică care oferă burse săptămânale pentru 181 de elevi, a pregătit școala pentru practică și susține financiar tutorii de practică. Toții elevii Colegiului Silvic „Bucovina” au participat în această perioadă la școala online.

Vă prezentăm toți premianții Galei Premiilor pentru Directorul Anului 2020: Daniela Elena Niste, Directorul Anului 2020, Școala Gimnazială Cornel Regman Daneș, Mureș; Alina Cuciurean – Directorul Anului 2020 pentru Antreprenoriat, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, Suceava; Elena Constantina Bănescu - Directorul Anului 2020 pentru Egalitate de Șanse, Școala Gimnazială Grigore Rădulescu Bezdead, Dâmbovița, Steluța Elena Pralea – Directorul Anului 2020 pentru Inovare, Liceul Tehnologic Carol I Valea Doftanei, Prahova.

 

Proiecte educaționale

 

Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc a lansat în acest an patru proiecte educaționale. Este vorba de ,,Stagiile de practică - calea de tranziție spre angajare”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. După cum a explicat prof. Alina Cuciurean, director general al Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, proiectul face parte din Axa prioritară 6 - Educaţie şi competenţe, Prioritatea de investiții - Îmbunătățirea utilității sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, facilitarea trecerii de la educație la muncă și consolidarea sistemelor de educație și formare profesională și a calității lor, inclusiv prin mecanisme pentru anticiparea competențelor, adaptarea programelor de învățământ și crearea și dezvoltarea de sisteme de învățare bazate pe muncă, inclusiv sisteme de învățare duale și de ucenicie. Obiectivul specific al proiectului este creșterea participării la programe de învățare la locul de muncă al elevilor și ucenicilor din învățământul secundar și terțiar non-universitar, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 2,364,827.94 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile este de maxim 2,317,531.38 lei, echivalentă cu 98.00 % din valoarea totală eligibilă aprobată.

 

Perfecționarea a 21 de profesori

 

Cel de-al doilea proiect educațional cu finanțare lansat de Colegiul Silvic „Bucovina” este proiectul KA 101 „Strategii inovative pentru un mediu de învățare european” și urmărește formarea a 21 de cadre didactice din cadrul colegiului pentru a dobândi noi strategii de predare-învățare pentru asigurarea unui mediu favorabil de dezvoltare profesională și personală a tuturor elevilor în vederea creșterii incluziunii lor în mediul școlar și social prin valorificarea competențelor dobândite de profesori prin cursuri de formare la nivel european. Proiectul este în valoare de 46.900 euro, iar cursurile vor fi susținute de parteneri din Cehia, Cipru, Spania, Italia și Portugalia.

 

Calitate în Economie și Silvicultură

 

Proiectul pentru Învăţământ Profesional şi Tehnic, „CES – Calitate în Economie și Silvicultură” este un alt proiect care are drept scop formarea de competențe practice și pedagogice pentru a facilita inserția absolvenților pe piața muncii printr-un sistem educațional european. „Proiectul se adresează unui grup țintă format din 40 de elevi și 12 profesori din învățământul profesional și tehnic și are în vedere creșterea numărului de absolvenți care continuă studiile, îmbunătățirea randamentului elevilor prin creșterea mediei generale la modulele de specialitate și la examenele de competențe profesionale. Proiectul este în valoare de 119.000 euro și va avea ca loc de desfășurare locații din municipiul Câmpulung Moldovenesc, Granada și Valencia din Spania”, a spus directoarea Alina Cuciurean.

„La planète est notre préoccupation actuelle” este cel de-al patrulea proiect care are ca scop promovarea educației ecologice, a protejării planetei și pune în prim-plan o problemă locală - cea a sustenabilității pădurilor. „Școala noastră pornește în acest demers alături de alte patru școli, din Cipru (Școala coordonatoare), Italia, Polonia și Ungaria. Proiectul este în valoare de 23.700 de euro și în activitățile din cadrul proiectului vor fi implicați elevii din clasele de resurse naturale și protecția mediului și profesorii de geografie, biologie și discipline de specialitate”, a completat prof. Alina Cuciurean, desemnată „Directorul Anului 2020 pentru Antreprenoriat”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Prof. Alina Cuciurean, directorul Colegiului Silvic „Bucovina”, desemnată Directorul Anului 2020 pentru Antreprenoriat.
 Vizualizări articol: 2668 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Prof. Alina Cuciurean, directorul Colegiului Silvic „Bucovina”, desemnată Directorul Anului 2020 pentru Antreprenoriat5.051

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei