Italianul Angelo Masonne nu a preluat încă echipa Rapid, iar avocatul acestuia spune că tranzacţia nu s-a realizat din vina românilor.
"Ne-am întâlnit miercuri spre seară să definitivăm. Discuţiile s-au prelungit până foarte târziu, trecuse de miezul nopţii, aşa că am decis să amânăm totul pentru dimineaţa zilei de astăzi, joi. L-am aşteptat la hotel pe domnul Zamfir, încă îl aşteptăm, dar ne-a anunţat că are probleme de sănătate. Noi putem prezenta oricând garanţii bancare, asta nu este deloc o problemă, iar proiectul nostru prevede aducerea de jucători de la primele patru echipe din Europa. În plus, am negociat aducerea unor sponsori importanţi de pe urma cărora eu, Angelo Masonne, nu aş beneficia de niciun euro", a declarat avocatul italian care are semnat cu conducerea din Grant un precontract pentru preluarea Rapidului.
Din păcate pentru rapidişti, dacă lucrurile nu se lămuresc azi sau mâine, totul se amână pentru luni, iar până la startul oficial al giuleştenilor ar mai rămâne doar două zile. Pe 16 iulie, Rapid joacă turul preliminar al Cupei Ligii, pe teren propriu, cu CS U Craiova. Apoi, pe 26 iulie, va avea loc meciul Rapid - Steaua, în prima rundă a Ligii 1.