Gabriel MANȚĂ

Ca să-i răspund cu o întrebare colegului de rubrică, eu de ce trebuie să scriu despre cea mai ternă semifinală din istorie, Argentina-Olanda? Am s-o fac şi pe-asta, nu înainte de a lăsa neexplicată cealaltă semifinală, Golgota Braziliei. Fiindcă aşa ceva nu se poate cuprinde cu mintea. Nu e diferenţa de valoare, chiar dacă ea există. Păi mulţi dintre nemţii ăştia, plus Robben, plus Ribery, deci în tricoul lui Bayern, n-au înţeles nici ei ce li se întâmpla la acel 0-4 încasat de la Real Madrid chiar la Munchen! Iar mulţi dintre madrilenii ăia au încasat-o şi ei tot la 4 goluri, în tricoul Spaniei. Şi tot aşa, din vreme în vreme, fiecare se află, cum ar spune peluzării, de partea greşită a jetului.

Apoi ne-a lovit semifinala cealaltă. Diminuarea riscurilor până nu mai era nimic de diminuat. La cum s-au prezentat cele două echipe, până şi Piţurcă s-a simţit în tendinţe. Idealul suprem al celor două echipe a fost să anihileze vedeta echipei adverse, creând astfel cadrul ideal de a ieşi la rampă cine nu te aştepţi. Aşa cum Thuram a dat singurele sale două goluri la naţională, tot într-o semifinală mondială. Dar nu, nimeni n-a ieşit din formaţie. Robben a avut o singură ocazie, la o atingere măiastră a lui Sneijder, însă meteahna care îl defineşte şi care l-a împiedicat să-şi atingă limitele s-a manifestat iar. Pentru că n-a şutat când s-a ivit raza verde, Robben a fost blocat de Mascherano, magistral şi la alte intervenţii. Dincolo, Messi a fost dublat sau triplat, aproape claustrofobic. Totuşi, în 120 de minute a găsit trei pase pentru trei coechipieri, dar aceştia nu au răspuns cu execuţii pe măsură. Cea mai clară a fost deschiderea pentru Aguero pe dreapta, poziţie din care di Maria a înscris cu Elveţia, poziţionându-se pentru şutul cu stângul, din prima (dacă ar fi fost tenisman, s-ar fi spus că s-a mutat pentru forehand şi a luat mingea din urcare!). Aguero, în schimb, a lăsat mingea să-i curgă spre dreptul, micşorându-şi astfel unghiul, motiv pentru care a încercat o centrare, deturnată în corner. A mai fost acea minge săltată peste apărarea olandeză, finalizare modestă cu capul a lui Palacio. Iar apoi, după un sprint, a centrat înapoi, cu dreptul(!), pentru voleul semiratat al lui Maxi Rodriguez.

Închei prin a spune că mă găsesc într-o postură comodă la finală, pentru că am mizat pe Argentina sau pe orice echipă europeană. De-o fi una, de-o fi alta... cu cineva trebuie să ţin. Aleg Messi.