Rarăul a dispus ieri cu scorul de 1-0 de CFR Paşcani într-un meci contând pentru etapa a XIX-a şi păstrează intacte şansele de salvare de la retrogradare. Meciul desfăşurat pe un teren greu a fost sărac în faze de poartă, cele mai importante şanse de gol din prima repriză ale gazdelor apărând în urma a doua faze fixe, care l-au avut la origine pe Ioniţă. Partea a doua a întâlnirii a început cum nu se poate mai prost pentru câmpulungeni, care au rămas cu un om mai puţin pe teren din minutul 55, după ce Sârbu a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Acest eveniment a avut darul să-i mobilizeze şi mai mult pe fotbaliştii pregătiţi de Cristi Popescu, care au reuşit să înscrie prin Gherine în minutul 80 golul unei victorii muncite. Rarăul a evoluat în alcătuirea Axinte – Sârbu, Popescu, Ilie, Roxandari, Andriuc, Plecanciuc, Vizitiu, Ioniţă, Lazăr, Gherine. Au mai intrat Mândrilă, Piticari şi Tivodari.
( 8 mar 2008, 12:32:09