Merele din bazinul Fălticeni au pătruns în această iarnă pe piaţa supermarketurilor

După o toamnă cu roade bogate, în care producţia de mere din zona Fălticeni s-a dublat faţă de anul precedent, depozitele producătorilor au devenit neîncăpătoare. În condiţiile în care piaţa românească este liberă şi statul nu protejează în nici un fel producţia de mere internă, au apărut probleme mari cu desfacerea acestei cantităţi foarte mari de mere. Şi cum depozitarea lor peste iarnă este foarte costisitoare, cinci producători din arealul renumit cândva pentru producţia de mere au luat decizia de a se organiza pentru a putea pătrunde cu producţia lor însemnată cantitativ pe piaţa supermarketurilor din România, singura care le poate oferi o vânzare cât de cât constantă a mărfii.

Chiar dacă pretenţiile de ambalare a merelor sunt mari şi ele se vând în concurenţă cu cele venite din Polonia, Ungaria sau Italia, unde subvenţiile mai mari creează un dezechilibru între preţuri, producătorii din cadrul Cooperativei Agricole ”Livezile” din Fălticeni sunt încrezători în desfacerea produselor prin intermediul comerţului de masă.

Zona pomicolă a Fălticeniului se revigorează în urma investiţiilor din ultimii ani

Un lucru cert este faptul că pomicultura este considerată în România un fel de cenuşăreasă a Ministerului Agriculturii, în acest domeniu, spre deosebire de cel al viticulturii, reconversia făcându-se doar cu fondurile derizorii ale statului şi nicidecum cu fonduri europene. Toate intervenţiile făcute în ultimii ani la miniştrii care s-au perindat pe scaunul de conducere al acestui minister au confirmat acest fapt, că pentru statul român pomicultura nu este o prioritate.

Norocul pentru această ramură a venit în zonă odată cu iniţiativa mai multor tineri care au lucrat în străinătate, au făcut bani şi la întoarcere au înfiinţat plantaţii pe cont propriu. Unii dintre ei au furat meseria de la cei mai vechi în domeniu sau au asimilat metode moderne. În zona Fălticeni putem vorbi astăzi de circa 300 de hectare de plantaţii noi de pomi fructiferi. Acest lucru este îmbucurător, chiar dacă acest bazin avea înainte de 1989 o suprafaţă de pomi de circa 3.000 de hectare, iar astăzi are un total, împreună cu fostele livezi, de aproximativ 700 de hectare. Livezile vechi, care aveau oricum vreo 5-10 ani în 1990, acum au ajuns la vârste de 35-40 de ani şi trebuie defrişate, o parte dintre ele fiind desfiinţate de mult, de către proprietarii care au revendicat terenurile. Până în 1989, IAS-ul avea cinci ferme, cu o suprafaţă de peste 100 de hectare în fiecare fermă, Staţiunea Pomicolă avea 800 de hectare de pomi fructiferi şi mai erau trei asociaţii intercooperatiste, care adunau suprafeţe importante de terenuri cu livezi.

Producătorii se confruntă cu mai multe probleme în ceea ce priveşte producerea mărului

Una dintre problemele mari apărute în ultimii ani o reprezintă lipsa forţei de muncă calificate. Mulţi dintre oamenii cu experienţă care munceau în livezi au plecat la muncă afară şi este greu de adus oameni din alte judeţe, care nu au recoltat niciodată, pentru că asta înseamnă ca o parte din recoltă să fie deteriorată în timpul culesului. În paralel cu acest neajuns, seceta înregistrată în timpul primăverii trecute şi în cele două luni de vară-toamnă au afectat într-un anumit grad mărimea mărului.

O altă problemă spinoasă o reprezintă desfacerea, pentru că marfa din import face concurenţă neloială producătorilor autohtoni din zonă. Mircea Costişevschi, preşedintele Asociaţiei Pomicole Fălticeni şi membru fondator al Cooperativei Agricole ”Livezile”, ne-a declarat nemulţumit: ”O problemă foarte mare o reprezintă desfacerea, pentru că marfa din import face concurenţă neloială producătorilor autohtoni. Asta se întâmplă din cauza faptului că, de exemplu, în Polonia subvenţia este de 400 de euro la hectar, iar statul decontează transportul merelor din ţară spre locul de desfacere din ţara în care se face exportul. În România subvenţia în pomicultură este mai mică chiar decât cea pentru păşune, cu toate că cheltuielile la livezi sunt într-un an între 15.000 şi 20.000 de lei pe hectar. Comparativ cu Polonia sau cu alte ţări, care au negociat cu adevărat aceste subvenţii, subvenţia la hectarul de livadă este de 96 de euro pe an, însemnând că nici măcar un tratament nu poţi să faci cu banii ăştia, din cele 15-20 de tratamente care trebuie făcute în mod obligatoriu pe an.”

În acelaşi timp, în ţară intră sute sau mii de tone de mere care nu sunt fiscalizate la graniţă. Chiar dacă circulaţia mărfurilor este liberă în comunitate, unele taxe trebuiesc totuşi plătite. Acest lucru ar fi posibil dacă s-ar realiza câteva puncte vamale specializate în legume-fructe, unde aceste taxe ar fi colectate în mod direct. Intrarea acestor cantităţi uriaşe de mere, care fac o concurenţă neloială mărului românesc, face ca desfacerea să devină o problemă mai mare decât producerea lui.

O atenţie deosebită trebuie acordată materialului săditor adus din import

Mircea Costişevschi realizează producţie de mere în mai multe corpuri de livadă din apropierea oraşului. El cultivă 15 hectare de pomi fructiferi, în ani diferiţi de rod, unii cu o viaţă de 30 de ani urmând a fi defrişaţi în scurt timp şi înlocuiţi cu material săditor curat de boli şi dăunători. El a atras atenţia asupra materialului genetic adus din import: ”Trebuie atenţie mare la materialul săditor adus de afară, pentru că în ţară a intrat foarte mult material săditor neverificat, cu boli foarte periculoase, cum ar fi Erwinia sau Focul Bacterian, o boală produsă de o bacterie pentru care nu prea sunt tratamente în afară de cupru. O altă boală apărută recent este mana sau Fitoftora, despre a cărei existenţă nu s-a ştiut în ultimii zeci de ani de pomicultură. Aceste boli au apărut în ultimii ani odată cu materialul săditor adus din import, când mii de copaci au fost aduşi fără a fi verificaţi, prin tot felul de filiere de comercianţi.”

Livezi noi, cu producţie superintensivă

În ultimii ani, majoritatea livezilor care s-au înfiinţat sunt cu material săditor din Olanda şi Italia, în sistem superintensiv, cu 2.500-3.000 de pomi la hectar.

Pentru Radu Mercore pomicultura a fost o afacere de familie, bunicul său începând munca în livadă în jurul anului 1940, la Rădăşeni. El a continuat munca bunicului şi a tatălui său, numărându-se astăzi printre fermierii cu plantaţie modernă de măr, în sistem superintensiv, pornită în urmă cu cinci ani de zile. Cultivă la Dumbrava 20 de hectare de meri, prevăzute cu sistem de irigare prin picurare, producând circa 50-60 de tone de mere la hectar. În cultura superintensivă din această fermă, pomii s-au plantat la circa 1 metru unii de alţii, cultivând în acest mod soiuri precum Idared, Jona Gold, Golden, Gala, Velant, Starkinson. Costurile de plantare în sistemul superintensiv sunt mult mai mari, aici intrând o cantitate de 2.500-3.000 de pomi la hectar, în timp ce în sistem intensiv nu se depăşesc 1.000 de pomi pe hectar. Un pom de plantat în sistem intensiv ajunge undeva la 10 lei pe bucată, în timp ce pentru celălalt sistem are un preţ de circa 5 euro. Avantajele producţiei superintensive sunt legate de o producţie foarte mare pe copac, o culoare frumoasă a mărului din cauza ramurilor mai puţine şi a expunerii directe către soare, de faptul că se stropesc şi se recoltează mult mai uşor.

Vasile Andreş cultivă o suprafaţă de livadă de 15 hectare în zona ”Vişina” de lângă Fălticeni, împărţită între producţie intensivă şi superintensivă. Plantaţiile de măr sunt făcute cu material genetic românesc şi cu pomi aduşi din Olanda, pentru suprafeţele superintensive. El cultivă Starkinson, Jonagold, Golden şi Idared şi spune că în ultimii ani s-au plantat suprafeţe noi, ceea ce e un lucru foarte bun pentru bazinul Fălticeniului, existând deja cinci făbricuţe pentru prepararea sucurilor de mere, care procesează mărul produs în zonă.

Un an cu producţie foarte mare nu aduce implicit un profit pe măsură

Toamna trecută s-au recoltat în medie pe bazin în jur de 30 de tone de mere la hectar, o cantitate în medie dublă faţă de anul precedent. Aceasta este şi cauza pentru care preţurile au fost scăzute, cel puţin mărul de industrie ajungând la 20 de bani pe kg. Radu Mercore ne declara, la începutul iernii: ”Producţiaa fost excelentă, de pe această suprafaţă am făcut o cantitate de mere undeva la 1.000 de tone, pe care încerc să o desfac în supermarketuri şi pe piaţa autohtonă. Este destul de scump să depozitezi aşa un volum de marfă, fiind tot felul de costuri care se adună, de la manipulare la energia consumată. De aceea, anii în care producem o cantitate mai mică de măr, dar cu preţuri mai bune, sunt mai buni decât cei în care se produce foarte mult măr, cu costuri mari la recoltare, de ambalare şi depozitare.”

Pătrunderea pe piaţa supermarketurilor, o soluţie salvatoare pentru producători

Pentru a se putea dezvolta şi a pătrunde mai uşor pe piaţa marilor lanţuri de comercializare, cinci producători din zonă s-au asociat în urmă cu cinci ani în Cooperativa Agricolă ”Livezile” Fălticeni, în speranţa că vor vinde mai uşor fructele de pe cele 80 de hectare adunate. Astfel organizaţi, ei au putut accesa fonduri europene în valoare de 500.000 de euro pentru achiziţia de utilaje agricole în cadrul unui proiect, în livezile acestora existând astăzi tractoare performante, electrostivuitoare şi alte utilaje necesare.

Producţia de mere realizată de ei se află de ceva timp pe rafturile supermarketurilor din reţeaua Auchan, ei înţelegând că în primul rând trebuie să ai o marfă de calitate.Toate cheltuielile legate de ambalare, transport, inclusiv procentele care reprezintă coeficientul de risc au dus la realizarea unor cheltuieli de 60-70 de bani pe kilogramul de mere. Dacă livrează merele cu preţul de 1,2-1,5 lei/kg, înseamnă că, de fapt, încasează între 60 şi 90 de bani pe kg, un preţ care uneori nu acoperă nici pe departe investiţia producătorului. Până la această dată a fost vândută circa 20-25% din producţia de mere, iar fermierii au speranţa că vor reuşi să vândă astfel cea mai mare parte din ea.