Redeschiderea minei turistice Oiţa

La Ciocăneşti, în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Naţional al Păstrăvului a fost redeschisă pentru public mina turistică Oiţa. Din cele 15 galerii din care se extrăgea în principal minereu de mangan utilizat la producția de tablă de la Combinatul siderurgic de la Galaţi, se vizitează doar prima parte a uneia dintre galerii, intenţia primăriei fiind permiterea accesului turiştilor în perioada următoare pe o distanţă de 800 de metri de galerie, iar în viitor amenajările turistice vor fi pe o distanţă de 1,5 kilometri.

Povestea minei Oiţa

Petrică Moroşan este unul din foştii mineri care au lucrat în această mină, actualmente fiind administratorul clădirilor, paznicul minei şi ghid pentru turiştii care doresc să intre în subteran.

Deşi intră în mină cu turiştii, în sufletul şi în vocea fostului miner se simte regretul anilor în care intra pe aceeaşi cale de acces împreună cu câteva sute de ortaci pentru a câştiga bani frumoşi cu care să îşi întreţină familia, dar şi pentru a da de lucru siderurgiștilor de la Galaţi sau angajaţilor de la  Uzina de săruri de mangan de la Iacobeni, unică în ţară şi care a asigurat, până în 1994, substanțele necesare industriei de îngrășăminte chimice şi industriei siderurgice, livrând chiar şi la export sărurile de mangan produse.

După un scurt instructaj, Petrică Moroşan împarte turiştilor cizme de cauciuc, căşti şi lămpi de miner, recomandându-le să-şi pună şi hainele groase, pentru că temperatura în mină este de 3 grade Celsius.

Ghidajul începe cu un scurt istoric al minei. Primele documente privind activitatea minieră în regiune datează din 1770, când boierii moldoveni care exploatau rudimentar minereul de fier din zona Iacobeni s-au asociat.  La această mină lucrau peste 1.000 de oameni din Bazinul Dornelor, dar şi de la Fundu Moldovei. S-a lucrat în trei şi patru schimburi, era cantina, era şi tren de mină care scotea minereul.

După ce intri în mină, imediat după gura de acces, la lumina lămpilor, se vede un prim utilaj folosit de mineri, un cărucior cu care era transportat minereul. Din drumul spre „inima pământului”, ghidul face o abatere în partea dreaptă pentru a ne arăta spaţiul special amenajat în care se ţinea dinamita, dar şi un front de lucru din care se exploata minereu în momentul închiderii minei.

Petrică Moroşan ne-a explicat că „în prezent doar o parte dintr-o galerie a fost amenajată în scop turistic. Vrem să deschidem în scop turistic 1,5 kilometri de galerii, dar mina fiind închisă foarte mult timp, sunt unele surpări şi până nu asigurăm condiţiile de securitate nu putem permite accesul. Am deschis numai o parte din traseu pentru ca cei care intră în mină să-şi dea seama despre modul de exploatare a manganului. Oricând această mină poate fi deschisă, rezerve de mangan sunt suficiente pentru  o exploatare eficientă. Înainte se extrăgeau cam 200 - 300 tone pe zi, dar în anul 2000 s-a luat decizia închiderii minei, galeriile intrând în conservare. Acesta este un troc în care se încarcă materialul cu o sapă şi se pune în tona care era la uşă. Aici este o firidă în care se ţinea dinamita. De la schimb la schimb dinamita se preda de artificieri şi se ţinea într-un seif încastrat în firidă. Nu avea acces la dinamită decât artificierul de tură care venea, îşi lua explozibilul şi mergea la frontul de lucru pentru a pregăti pentru următorul schimb. De aici se mai merge 1,5 kilometri în mină, după care se urcă 50 de metri pe un suitor şi se face iar o distribuţie la fronturile de lucru”.

Mina de mangan stârnește interesul celor pasionați de incursiuni în adâncurile pământului

Deşi nu este spectaculoasă ca o mină de sare, nu are statui sculptate, lacuri din care să reflecte lumina, mina de mangan stârnește interesul celor pasionaţi de incursiuni în adâncurile pământului sau celor care vor să vadă în ce condiţii au lucrat părinţii şi bunicii lor.

Fiind o zonă cu izvoare la intrarea în mină, accesul se face prin apă, sistemul de pompe nefiind funcţional pentru că, deocamdată, galeriile nu sunt alimentate cu energie electrică. Rămâi impresionat de condiţiile grele de muncă ale minerilor, pentru că ajunşi în frontul de lucru al minerilor, apa picură continuu din tavan.

La redeschiderea minei a fost inaugurat şi un mic muzeu în care este expus minereu de mangan, bauxita roşie şi alte metale, planşe care prezintă fluxul tehnologic din mină, norme de protecţie, activităţi specifice din mină.

Din ceea ce a mai rămas s-a amenajat un mic muzeu, astfel încât vizitatorii să-şi facă o idee privind modul de exploatare a minereului din această mină, să vadă cum arată minereul extras din galerie. Expoziţia fiind amenajată într-o fostă sală de şedinţe a exploatării miniere, pe pereţi încă se mai păstrează picturile cu flora şi fauna din zonă, lucrări pe care minerii le admirau în timpul şedinţelor plictisitoare în care, înainte de 1989, conducerea minei prezenta planul care trebuia realizat şi pe care minerii îl depăşeau constant pentru a primi anumite bonusuri.

Accesul în mină şi în muzeu este liber.