Aeroportul din Salcea, de la locul fruntaş ca număr de pasageri, la aeroportul cu o singură cursă pe zi

Deschiderea aeroportului din Salcea în anul 1962 a reprezentat fără doar şi poate un eveniment extrem de important pentru judeţul Suceava. Deşi era un aeroport mic, cu o aerogară din lemn şi cu pista înierbată, cerinţele de zbor de pe aeroportul din Salcea erau extrem de mari. Fiecare avion care pleca de la Suceava spre Bucureşti era plin de pasageri, de multe ori pilotul fiind nevoit să ia călătorii pe scaune din lemn, care erau aşezate între scaunele aeronavei.

Cerinţele mari pentru zborurile din Suceava au făcut ca autorităţile din vremea respectivă să decidă modernizarea lui. Suceveni care au lucrat la aeroport încă de la deschiderea lui, în anul 1962, Petru Costeniuc (tehnician principal de aviaţie), Aspazia Jumolea (radio telegrafist), Florin Aurelian Chifan (radio telegrafist), povestesc că amenajarea unei noi piste betonate a însemnat practic „explozia” numărul de pasageri care foloseau aeroportul din Salcea.

Avioanele aterizează şi în prezent pe pista construită în 1968

Printre cei cu care am discutat despre istoria aeroportului din Salcea se numără şi „părintele pistei betonate”, aşa cum l-a numit unul dintre colegii săi pe Dan Mavrodin. De profesie tehnician specialist în drumuri şi poduri rutiere, Dan Mavrodin ne-a povestit că finanţarea pentru construcţia unei piste noi pe aeroportul din Salcea a început în anul 1966, investiţia fiind finalizată doi ani mai târziu, în 1968. Pista dată în folosinţă în acel an este folosită şi în momentul de faţă, acesta fiind unul dintre motivele pentru care marile companii aeriene ocolesc încă aeroportul din Salcea. Revenind la anul 1968, atunci a fost momentul când s-a dat uitării şi aerogara din lemn a aeroportului. Odată cu noua pistă betonată a fost dat în funcţiune şi blocul tehnic, format din mai multe clădiri noi, aflate în imediata apropiere a actualei aerogări, şi care erau folosite atât de personalul aeroportului, cât şi de pasageri.

Dan Mavrodin ne-a povestit că pista dată în folosinţă în anul 1968 avea o lungime iniţială de 1.430 de metri (cu aproape 400 de metri mai scurtă decât cea existentă în momentul de faţă) şi o lăţime de 30 de metri. Tot el spune că pista aeroportului din Salcea a fost construită în acelaşi timp cu cea a Aeroportului Otopeni.

Deşi la început am fost destul de curios de ce nu povesteşte mai multe despre cum s-a construit pista Aeroportului Suceava, una dintre cele mai importante investiţii de la acea vreme din judeţ, misterul a fost dezlegat imediat de către fostul tehnician de aviaţie Petru Costeniuc. El a fost cel care ne-a povestit că Dan Mavrodin, pe care îl consideră un adevărat specialist în drumuri, ar fi renunţat să finalizeze pista după ce autorităţile îl presau să semneze o serie de hârtii. „La sfârşit de lună se făcea bilanţul, iar dânsul era singurul autorizat să semneze hârtiile. Era specialist în drumuri şi poduri rutiere. Fiecare dală trebuia să aibă buletin de analiză şi o mostră de beton. Pentru dalele care nu aveau aceste documente el nu voia să semneze. Şi îl presau. De asta a şi plecat de la aeroport. Acum îmi dau seama că dacă s-ar fi făcut după tehnologia dumnealui, dacă se respecta tehnologia, pista era bună şi acum. Asta e pistă din 1968. Ca dovadă că sunt dale care şi acum sunt intacte, iar altele s-au reparat şi de trei ori. Deci care e explicaţia, în afară de faptul că omul avea dreptate la vremea respectivă”, a spus Petru Costeniuc.

În anii '80, aeroportul din Salcea a ajuns pe locul patru la nivel naţional ca număr de pasageri

Tot Petru Costeniuc ne-a spus că după betonarea pistei aeroportului numărul pasagerilor a crescut în mod considerabil, iar compania Tarom a trimis la Suceava aeronave din ce în ce mai mari, de la IL 14 (cu circa 20 de locuri) la AN 24, cu 68 de locuri.

Potenţialul turistic a judeţului şi în special mănăstirile din Bucovina au determinat autorităţile comuniste să continue să investească în aeroportul din Salcea. Astfel se face că în anul 1982 a fost dată în funcţiune actuala aerogară a aeroportului, pe faţada  principală a clădirii fiind montat un panou pe care turiştii puteau citi „Bine aţi venit în dulcea Bucovină”.

Despre anii '80, Petru Costeniuc spune că au fost anii de glorie ai aeroportului din Salcea, existând perioade când zilnic veneau câte două chartere de la Constanţa, pline cu turişti străini. Aşa se face că în anii '80, după cu povestesc foştii, dar şi actualii angajaţi ai aeroportului din Salcea, acesta se clasa pe locul al patrulea la nivel naţional din punctul de vedere al numărului de pasageri care aterizau la Suceava. Cursele charter veneau la Suceava în special din Constanţa, de unde agenţiile de turism aduceau turiştii, în special străini, pentru a vizita mănăstirile din Bucovina, dar şi staţiunile turistice sucevene, cu precădere Vatra Dornei.

„După anul 1982 a fost activitate puternică aici la noi, în Suceava. Veneau foarte mulţi turişti pentru a vizita mănăstirile. Erau şi foarte mulţi evrei care voiau să vină la Suceava pentru Vatra Dornei, şi în special pentru mănăstirea Putna. Acum aeroportul e modernizat, dar nu sunt pasageri”, îşi aduce aminte şi Aspazia Jumolea, fost radio-telegrafist la aeroportul din Salcea.

Turiştii evrei i-au rămas în minte şi lui Petru Costeniuc, care povesteşte că „atunci când ajungeau la aeroport stăteau afară, pe strujeni, şi ghidul ne povestea că ei spuneau că dacă ar fi avut pământul care este în Bucovina l-ar fi lucrat cu lingura. Şi erau încântaţi”.

Decăderea aeroportului din Salcea a început imediat după revoluţia din 1989

Toţi cei trei foşti angajaţi ai aeroportului sucevean povestesc că, imediat după revoluţia din 1989, numărul turiştilor care veneau la Suceava a început să scadă puternic. Aşa se face că una dintre cele mai profitabile curse care a fost disponibilă de pe aeroportul din Salcea, cea spre şi dinspre Constanţa, a fost anulată la câţiva ani după 1990. „După '90 a căzut tot. Nu mai veneau avioane cu turişti şi s-a terminat şi cu charterele. Nu mai venea nimeni. Au mai venit câţiva ani cursele de Constanţa şi apoi s-au oprit”, îşi aduce aminte cu părere de rău fostul radio-telegrafist Florin Aurelian Chifan.

După 1990, pe aeroportul din Salcea a operat timp de mai mulţi ani doar compania Tarom. Actualul comandant al Aeroportului „Ştefan cel Mare”, Ioan Măriuţa, ne-a spus că a existat o perioadă, de la sfârşitul anului 2003 până în 2004, în care, de pe aeroportul sucevean nu a mai zburat nici o cursă. „Noi niciodată nu am avut lipsă de pasageri. Dar asta a fost decizia de atunci”, a precizat Ioan Măriuţa.

Tot el ne spune că perioada de glorie din ultimii ani s-a înregistrat între anii 2009-2010, când pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” operau trei companii aeriene, Tarom, BlueAir şi Carpatair.

Ioan Măriuţa a declarat că două dintre aceste companii, BlueAir şi Carpatair, au renunţat să mai opereze de pe aeroportul din Salcea din cauza condiţiilor tehnice pe care le oferă actuala pistă. Astfel se face că, în prezent, pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” mai operează doar compania Tarom, cu o singură cursă pe zi.

Singurul aeroport din ţară care mai are sistemul de balizaj din 1968

Explicând care este starea tehnică a pistei, Ioan Măriuţa ne spune că Suceava are singurul aeroport din România pe care mai funcţionează încă balizajul din anul 1968, atunci când a fost dată în funcţiune pista betonată. „Suntem singurii care avem un astfel de balizaj. La ora actuală figurăm cu un balizaj non-standard”, a spus Măriuţa. Mai mult, Aeroportul „Ştefan cel Mare” este singurul din România care în momentul de faţă nu are un sistem ILS (Instrument Landing System), acesta fiind un sistem electronic de ghidare pentru aeronave în condiţii de vizibilitate scăzută. Nu în ultimul rând, pista aeroportului este depăşită şi din punctul de vedere al numărul de clasificare PCN (Pavement Classification Number - PCN). „Vorbim despre relaţia dintre aeronavă şi pistă. Aeronava are un număr de clasificare,  Aircraft Classification Number (ACN), iar pista are Pavement Classification. ACN şi PCN. Relaţia spune că ACN trebuie să fie mai mic sau egal cu PCN. Cu alte cuvinte, este vorba despre rezistenţa la impact. Iar pista noastră, la momentul de faţă, are o rezistenţă de 14 şi ar trebui să fie undeva la 40 pentru un Boeing 737”, explică Ioan Măriuţa.