Lucian AVRAMESCU

Am intenționat să adun, în câteva rânduri, starea națiunii după accidentul înspăimântător petrecut în Muntenegru. Am citit și unele comentarii venite pe Facebook. Unii concetățeni plâng destinul compatrioților plecați să vadă și ei lumea, că e, în sfârșit, liber și pentru români la umblat pe Terra, dar plecarea lor s-a sfârșit în cer. Alții se simt băgați cu forța în doliu, neînțelegând de ce un accident de mașină devine o tragedie națională. Am intenționat să comentez blestemul goanei românilor pe pământ, prea multe decenii ținuți în spatele granițelor păzite cu glonț. Mi-a ieșit un fel de comentariu în strofe. Îl încredințez cititorului meu.

E doliu decretat în țara mea
Zeci de români pierit-au nu-n război
Ci-ntr-o prăpastie din Muntenegru
O râpă blestemată pentru noi.

Erau niște părinți și niște fii
Iar viața lor modestă și discretă
Le-ngăduia să umble, în sfârșit
Să fie și ei liberi pe planetă.

Au mai murit și alții-n accidente
Șoseaua morții a-nghițit destui
Dar, Doamne, parcă prea ne cerni prin moarte
Și prea ne lași în voia nimănui.

Umblă românii, umblă pe planetă
Umblă să vadă fiindcă-au stat legați
Lasă-i, Stăpâne, și pe ei să știe
Nu-i oropsi, că nu sunt vinovați.

Bieți cruciați ai libertății astăzi
Românii au luat startul pe pământ,
Dar multora le e fatală clipa,
Iar vraja decontată în mormânt.

Iartă-i, Stăpâne, că au vrut să vadă,
C-au vrut și ei ce lumea toată poate,
De ce ne dai excursii doar spre moarte,
Dă-ne și-un pic de blândă zeitate.

A deraiat în Spania un tren,
Sigur au fost câțiva de-ai noștri-n el.
Se prăbușește-un avion în Congo,
E și-un român firește în măcel.

Recuperăm decenii de absență,
Recuperăm opreliști de demult,
Dar parcă e pedeapsa excesivă,
Oprește moartea, Doamne, e prea mult.