Taina pe care o poartă Sfânta Filofteia

Moaștele Sfintei Filofteia au fost aduse la Curtea de Argeș în vremea domniei lui Radu (Negru) Vodă. Cu privire la viața ei există o taină, deoarece sunt niște nepotriviri în consemnările despre biografia acestei sfinte care a devenit și ocrotitoarea românilor.

Ctitoria "Sfântul Nicolae Domnesc" (Argeș II), ce și-a păstrat funcția de primă biserică a țării începând cu 1359, când ia ființă prima mitropolie a Țării Românești, observăm că dimensiunile sale depășesc necesitățile unei capele și sunt mult mai adaptate ceremoniilor și slujbelor ce implicau participarea unui cler numeros, pe care îl presupune o reședință sau un scaun mitropolitan, mutat în 1517 la Târgoviște și în 1668 la București. După mai puțin de o jumătate de veac de la întemeiere, în timpul domnitorului Radu (Negru) Vodă (1377-1383) sunt aduse cu mare cinste și așezate aici moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia, ca niște daruri de preț, potrivit unui Cuvânt de laudă ce însemnează viața acestei protectoare a țaratului bulgar.

Patriarhul Eftimie, mitropolitul Ioasaf și arhidiaconul Paul de Alep

Există însă o taină asupra acestui subiect, din cauza unor nelămuriri sau lipsei de legătură între datele cuprinse în viața Sfintei Filofteia, scrisă de patriarhul Eftimie de Târnovo și cea a mitropolitului Ioasaf de Vidin, pe de o parte, și tradiția orală de la noi, consemnată în 1656, de arhidiaconul Paul de Alep, însoțitorul patriarhului Macarie al Antiohiei, în călătoriile acestuia prin Țările Române, Ucraina și Rusia, pe de altă parte, între acestea și viața descrisă de mitropolitul grec Neofit, în anul 1746. Potrivit Sfântului Patriarh Eftimie, care însemnează viața acestei protectoare a țaratului bulgar, prăznuită în toată Biserica Ortodoxă pe data de 7 decembrie, dar mai cu seamă în România, Bulgaria și Serbia, moaștele au fost aduse tocmai din Vidinul cucerit de turci, după ce o vreme au stat în marea biserică din Târnovo. Legat de strămutarea moaștelor Sfintei Filofteia, ca și cele ale Sfintei Parascheva din Epivat de la Târnovo la Vidin, avem un cuvânt de laudă rostit la 28 mai 1395, zi în care Sfânta Filofteia este serbată pentru prima dată ca ocrotitoare a cetății Dii (Vidin), de către mitropolitul Ioasaf, înscăunat, după cum se pare, de însuși patriarhul Eftimie. Acest fapt este confirmat în 1479 de o copie a manuscrisului, cuprinsă într-un Panegeric al Mănăstirii Râla. Titlul complet este "Cuvânt de laudă și parte din minunile și viața preacuvioasei și întreit-fericitei maicii noastre Filofteia" și, pe lângă datele haghiografice, sunt relatate împrejurările istorice și sosirea mitropolitului de Vidin la Târnovo, episodul cererii sfintelor moaște și cel al strămutării lor. La puțină vreme, așa cum am spus, în 1396, are loc și căderea cetății Vidin, moment în care urmele mitropolitului Ioasaf se pierd. Unii istorici sunt de părere că a trecut Dunărea în Țara Românească, luând cu sine și moaștele Sfintei Filofteia, ce vor fi întâmpinate, probabil, de Mircea cel Bătrân, alături de Mitropolitul Atanasie al Severinului, și așezate în Biserica Domnească de la Curtea de Argeș. Primele mărturii sigure despre prezența moaștelor la Curtea de Argeș datează, însă, abia din a doua jumătate a secolului al XVII-lea și aparțin lui Paul de Alep, în textele slave nefiind consemnată deloc sub forma în care o avem azi și nici în scrierile românești.

Copila sfântă a ales să treacă Dunărea la noi

În varianta tradițională, din viața Sfintei Filofteia, cuprinsă în volumul "Viețile Sfinților" pe luna decembrie, aflăm că, nici după multe rugăciuni și nici la porunca arhiepiscopului și arhiereilor veniți să ridice trupul unei copile martirizate de tatăl ei, n-au reușit creștinii să-l mute și nici măcar să miște, voind Dumnezeu să preamărească pe robii Săi. Înțelegând că nu este rânduit a merge în cetatea sa, au început a pomeni către sfânta numele multor locuri, pornind de la Constantinopol și până la ținuturile aflate dincolo de Dunăre. Au pomenit multe târguri și mănăstiri de prin munți și nu s-a clintit până ce, în treacăt și fără nădejde, au zis de Biserica Domnească despre care vorbim, și îndată s-a făcut mai ușoară decât greutatea firească a unui om. Astfel, a fost înștiințat prin scrisoare Radu (Negru) Vodă că bunăvoirea sfintei este de a locui pe pământ românesc și au întâmpinat-o cu făclii aprinse, cu tămâie și cântări de psalmi și doxologii, înfrumusețând reședința cu acest chip făcător de minuni, venit să lumineze și să îndrepteze credința unui neam. Prezența moaștelor a determinat mai ales după transferul în biserica lui Neagoe Basarab (1512-1521) în prima parte a secolului al XVII-lea, nu doar un anume prestigiu, ce depășea hotarele, așa cum se întâmpla la reședința voievodală din Suceava, unde erau aduse, în 1402, de la Moncastro (Cetatea-Albă) la Sfântul Gheorghe - Mirăuți, relicvele Sfântului Ioan cel Nou, ci și dezvoltarea unui întreg cult și a unei bogate iconografii ce se poate citi în pronaosul Bisericii domnești "Sfântul Nicolae". Iată cum cinstirea sfinților, cu implicațiile sale pe plan cultural, literar și artistic, devine, în Evul Mediu oriental și occidental, un mod cu totul deosebit de a sublinia autoritatea instituțiilor eclesiastice.

Studiile recente ale unor cercetători preocupați de acest subiect (D.R. Mazilu, Paul Cernovodeanu, pr. acad. Mircea Păcurariu) se pun în acord asupra faptului că moaștele Sfintei Filofteia au venit din Vidin în Țara Românească după un anume timp, și nu direct din locul în care a fost martirizată de părintele ei, considerând adevărată varianta scrisă de Sfântul Patriarh Eftimie.

Biserica "Sfântul Nicolae-Domnesc", o comoară arhitecturală

Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia se află în capela sau paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș, lângă biserica episcopală ridicată cu mari sacrificii de Neagoe Basarab și Doamna Despina, prin Meșterul Manole, ajutat de "nouă meșteri mari, calfe și zidari", potrivit legendei populare culese de Vasile Alecsandri și inscripțiilor păstrate în biserică. Lucrările și pictura au fost finalizate abia în 1526, de voievodul Radu de la Afumați (1522-1529), din punct de vedere constructiv aparținând stilului bizantin, în timp ce, la exterior, elementele decorative sunt de influență armeană, persană, georgiană și arabă, într-o perfectă armonie și echilibru date între anii 1875 și 1885 de restaurările conduse de arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy.

În urma cercetărilor arheologice întreprinse în 1969 la Argeș, în interiorul Bisericii "Sfântul Nicolae - Domnesc" din secolul al XIV-lea, s-au aflat vestigiile unui lăcaș din secolul al XIII-lea, numit Argeș I, cu trăsături evident legate de monumentele bulgare din jurul anului 1300. Temeliile păstrate sub pavajul naosului prezintă pe alocuri părți de ziduri cu înălțimi și grosimi variabile, dispuse pe un plan tipic "în cruce greacă", cu altar poligonal în trei laturi la exterior, posibil circular în interior, cu un pronaos ce prelungește laturile naosului, având, pe cât se poate deduce din forma planului, un sistem de acoperire în semicalotă la altar, bolți semicilindrice în naos și boltă semicilindrică transversală în pronaos, iar în partea centrală a edificiului, o turlă sau cupolă.

(Mădălina Mihăilă, Ziarul Lumina)