Despre sminteală și iertare

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Legea și prorocii au fost până la Ioan; de atunci Împărăția lui Dumnezeu se binevestește și fiecare prin stăruință intră în ea. Dar mai lesne este să treacă cerul și pământul decât să cadă o cirtă din Lege. Oricine-și lasă femeia sa și ia pe alta săvârșește adulter; și cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârșește adulter. Și a zis către ucenicii Săi: Cu neputință este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară și ar fi aruncat în mare decât să smintească pe unul din aceștia mici. Luați aminte la voi înșivă. De-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă-l pe el.” (Luca 16, 15-18; 17, 1-4)

Iertarea înnobilează

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVI, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 212-214

„Toate s-au făcut pentru a fi pace între oameni. Pentru asta chiar Dumnezeu S-a făcut om, a făcut toate acele lucruri mari, ca să ne aducă pace. Prin porunca aceasta Hristos trimite pe cel ce a făcut răul la cel căruia i-a făcut rău; în Rugăciunea Domnească trimite pentru împăcare pe cel năpăstuit la făptaș. În Rugăciunea Domnească spune: Iertați oamenilor greșelile lor (Matei 6, 14); aici zice: Dacă are ceva împotriva ta, du-te la el. Dar, mai bine spus, mi se pare că și aici trimite Domnul tot pe cel năpăstuit la făptaș, că n-a spus: împacă pe fratele tău, ci: împacă-te!; spusa pare a fi pentru cel ce a săvârșit răul, dar toate cuvintele sunt zise pentru cel năpăstuit. Dacă te împaci cu el, îi spune Hristos, prin dragostea arătată aceluia Mă vei avea și pe ­Mine milostiv și vei putea aduce jertfa cu multă îndrăznire. Dacă mai urăști încă, gândește-te că și Eu renunț cu plăcere la cele ce Mi se cuvin, numai ca voi să fiți prieteni. Să-ți fie aceasta mângâiere mâniei tale! Hristos n-a spus: Când ți-a făcut un mare rău, atunci împacă-te, ci: Dacă are ceva cât de mic împotriva ta. Și n-a adăugat: Dacă pe drept sau pe nedrept, ci a spus numai atât: Dacă are ceva împotriva ta. Chiar dacă te-ar urî pe bună dreptate, nici așa nu trebuie să întinzi mai departe ura. Că și Hristos avea toată dreptatea să fie supărat pe noi, și totuși S-a dat pe Sine Însuși spre junghiere, fără să țină seamă de acele greșeli ale noastre. De aceea și Pavel, în alt chip, ne silește să ne împăcăm, spunându-ne: Soarele să nu apună peste mânia voastră (Efeseni 4, 26). După cum a luat ca pricină a împăcării jertfa, tot așa și Pavel, în același scop, a luat ziua. Se temea ca nu cumva noaptea, cel mânios, rămânând singur, să nu i se mărească și mai mult mânia.”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)