Războiul inimii

„În vremea aceea L-au întrebat pe Iisus fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Însă, în zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci omenești». Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor: spălarea urcioarelor și a paharelor și multe altele ca acestea, pe care le faceți. Și le zicea lor: Bine, ați lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră! Căci Moise a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta» și: «cel ce va grăi de rău pe tatăl său ori pe mama sa, cu moarte să se sfârșească». Voi însă ziceți: Dacă un om va spune tatălui sau mamei sale: Corban!, adică: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său ori pentru mama sa. Și, astfel, desființați cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră, pe care singuri ați dat-o. Și faceți multe asemănătoare cu acestea. Atunci, chemând iarăși mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă.” (Marcu 7, 5–16)

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia V, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 113-114

„Războiul se dă mai întâi înă­un­tru, în inimă; (acolo) sunt lupta şi războiul, (acolo) este cumpăna care înclină fie către iubirea lui Dumnezeu, (fie către) iubirea lumii. Acolo discerne fiecare şi de acolo pornește (hotărârea să vină sau nu) la lupta cu fratele său, zicând întru sine: Să zic? Să vorbesc? Să nu vorbesc? (Acolo, înlăuntru, omul) își aduce aminte de Dumnezeu, dar fiind reținut de orgoliul propriu, nu se leapădă de sine. Şi dacă iubirea lumii atârnă mai greu şi înclină către ea balanța inimii, iute ajunge cuvântul cel rău până la buze.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 462-463

„Căci simplă a plăsmuit Dumnezeu, Creatorul oamenilor, inima oamenilor, ca să păstreze în ea chipul lui Dumnezeu. Mai pe urmă însă, noi, prin unirea cu patimile trupului, ne-am făcut inima felurită şi complicată, stricând în ea tot ce era dumnezeiesc, simplu şi necomplicat.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul I, IV, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (2011), vol. 4, p. 373

„(…) chibzuiala pe care o facem în inima noastră este rădăcină a faptelor pe care le săvârşim cu trupul. Căci desfrânarea, care se aprinde mai întâi în sufletul celui iubitor de plăcere, lucrează stricăciunea prin trup. De aceea şi Domnul spune că cele care mişcă pe om spre faptă pornesc dinăuntrul omului.”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)