Prea marea încredere duce la eșec

Contrar a ceea ce crede majoritatea oamenilor, nu ai nici un beneficiu când gândești că ești bun și în fapt nu ești. La fel cum există suficiente avantaje atunci când îți dai seama de propriile limitări și îți conștientizezi slăbiciunile. Dacă trăiești cu impresia că ești mai bun decât în realitate, începi să crezi că ți se cuvin mai multe, pe când dacă îți subestimezi abilitățile, vei obține efectul pozitiv, deoarece efortul depus te va ajuta să ajungi unde îți dorești și te va face mai puternic. Pilda de astăzi ne vorbește despre supraestimarea abilităților și dezamăgirea pe care o trăim atunci când nu avem o încredere în noi moderată și realistă.

O poveste orientală spune că era odată un calif crud și zgârcit. Acesta avea o adevărată patimă pentru pariuri. Pentru că nu voia să piardă niciodată, el socotea cu multă grijă circumstanțele încât să nu piardă nici o drahmă. Califul nostru punea rămășag cu negustori, cu paznici, cu femei, cu slugile sale. Întotdeauna câș­tiga fiindcă era foarte abil.

Într-o dimineață, văzând o grămadă mare de cărămizi în curtea palatului său, a întrebat: Cine vrea să pună un rămășag cu mine? Mă prind că nimeni nu este în stare să ducă grămada asta de cărămizi, doar cu mâinile, în capătul celălalt al curții până la asfințitul soarelui.

Un tânăr zidar a îndrăznit să întrebe: Care este răsplata pentru cel care câștigă?

Zece găleți cu drahme de aur.

Iar dacă pierde?, a mai adăugat zidarul.

Pierderea capului, a fost răspunsul.

Sunt gata să mă prind, a zis omul, dar am o dorință. Poți opri jocul când dorești, dar atunci va trebui să-mi dai o găleată cu monezi de aur.

Califul s-a învoit.

Tânărul s-a apucat să care cărămizile dintr-un capăt în celălalt al curții, cu mâinile goale, urmărit de calif și curtenii lui.

După un ceas de muncă nu cărase decât o foarte mică parte de cărămizi din grămadă. Cu toate astea zâmbea.

De ce zâmbești?, a întrebat califul. Este limpede că ai pierdut. N-ai să-ți isprăvești treaba.

Te înșeli, i-a spus tânărul zidar. Sunt încredințat că am să câștig. Pentru că ai uitat ceva. De asta zâmbesc. Ai uitat un lucru neînsemnat.

Califul deja se schimbase la față. Gândurile că ar pierde pariul nu-i mai dădeau pace. Inima lui era cuprinsă de o îngrijorare adâncă.

Califul a plecat să ia masa de prânz, iar după aceea s-a întors la zidar.

Tot mai crezi că ai să câștigi?

Da. Sunt absolut convins, a venit prompt răspunsul.

Ce-am putut oare uita? Spune-mi? Am socotit greșit grămada de cărămizi?, întrebă spășit califul.

Nu. Nici vorbă, a răspuns flăcăul. E ceva mult mai ușor, repetă el pentru califul nerăbdător.

După încă trei ore de lucru încordat, stăpânul roșu de ciudă întrebă din nou competitorul: Tot mai crezi că vei învinge? Privește, grămada e încă mare. Cum poți nădăjdui că vei câștiga rămă­șagul?

Da, voi reuși să te înving pentru că ai uitat un amănunt.

Califului i se întunecaseră ochii. Nu putea să conceapă că în sfârșit cineva îl putea învinge.

Ce, ce am uitat?, întrebă disperat. Uită-te, mai ai doar un ceas de lumină și cărămizile pe care le-ai cărat alcătuiesc doar o grămăjoară amărâtă pe lângă cealaltă.

Îți voi spune ce ai uitat dacă oprești jocul.

Îl opresc. Și îți dau o găleată cu aur.

Tânărul a pus jos cărămizile pe care le căra și a zis: Pentru mine, o găleată cu drahme este o comoară neprețuită. Știam de la început că nu pot câștiga cu nici un chip cele zece găleți. Dar nici nu voiam așa ceva. Tot ce îmi trebuia era o singură găleată, atât.

Dar cum ai făcut ca să câștigi? Ce este lucrul acela neînsemnat pe care l-am uitat?

Ai uitat lucrul cel mai la îndemână. Ai uitat cât de ușor îți poți pierde încrederea în tine însuți.

Apoi zidarul luă găleata cu aur adusă de slugile califului și, străbătând curtea printre cele două grămezi de cărămizi, plecă în alt ținut, unde se chivernisi așa cum își dorea de mult.

(Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina)