Obsedatul care te loveşte neobosit în acelaşi punct sensibil, fără să se plictisească - diavolul

Să spunem, spre exemplu, că una dintre persoanele dragi ţi-a greşit. Dacă nu ai primit gândul rău de judecată şi ai ales să ierţi, te poţi trezi în următoarele clipe sau chiar zile cu gânduri de acuzare de sine nesănătoasă, de vinovăţie. Că ai permis prea multe acelei persoane sau că ai tu o problemă, din moment ce tot atragi astfel de situaţii. Dacă nu primeşti nici gândul fals de vinovăţie, poate te trage în jos faptul că-ţi plângi de milă: că numai ţie ţi se întâmplă, că e a nu ştiu câta oară când tragi aceeaşi suferinţă şi că toată lumea e rea. Nu te doboară nici asta?

Ei bine, se spune că diavolul este un obsedat care loveşte în acelaşi loc, fără plictiseală. Aşa că dacă ai ceva probleme cu deznădejdea, de regulă, după atâtea încercări nereuşite de rupere a bucuriei, poate că afundarea în deznădejde îi va satisface diavolului planul. Aşa că, luptă-te! Luptă-te cu gândurile parazite: că nimic nu se lipeşte de tine, că toate planurile tale au eşuat, că toate persoanele dragi ţi-au greşit şi că viaţa, în definitiv, este fără rost. Luptă-te cu gândul că nu ştii care ţi-e calea şi că parcă eşti complet neajutorat.

Starea aceasta a omului care în astfel de clipe critice uită de pronia, mila şi dragostea lui Dumnezeu, deşi pătimaşă, poate fi şi loc de întâlnire cu Domnul. Este marginea prăpastiei, cea în care omul se poate da înapoi să bea un ceai, precum ne învaţă Părintele Sofronie Saharov, mulţumind pentru toate. Sau, pentru omul poate duce, este „criza” în care se poate pocăi şi ruga, după cuvântul dat Domnului de Sfântul Siluan Athonitul: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”. Căci chiar în iadul cel mai ascuns din noi, când existenţa pare că îşi pierde sensul, omul nou capătă viaţă. Nu degeaba e vorba „ce nu te omoară te face mai puternic”. Căci lupta care se dă în noi şi pe care o duce Hristos, răstignindu-se la infinit, este o luptă a biruinţei. Creştem în înţelepciune şi este o cale pe care, dacă o alegem, Domnul ne stă mereu alături. Calea de la durere, la curăţire, la înţelepţire, către îndumnezeire.

(Sursa: Doxologia.ro)