Despre puterea credinţei, a postului şi a rugăciunii

“Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă“ (Matei 17, 20)

Iubiţi credincioşi,

Când omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora.

Acest adevăr ni-l arată Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi, prin următoarele cuvinte: “De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă“ (Matei 17, 20). Apoi arătând puterea cea mare a postului şi a rugăciunii, zice: “Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17, 21).

Pentru a ne putea da seama de puterea credinţei, vom aduce mărturia Sfântului Apostol Pavel care, arătând multe din faptele credinţei, zice: “Prin credinţă pricepem că s-au întemeiat veacurile cu Cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd... Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea. Prin credinţă, Noe, luând înştiinţarea de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale... Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge... Prin credinţă, însăşi Sarra a prins putere să zămislească fiu (deşi trecuse de vârsta cuvenită), pentru că L-a socotit credincios pe Cel ce îi făgăduise.

Prin credinţă, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinţii lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s-au temut de porunca regelui... Prin credinţă a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia regelui, căci a rămas neclintit, ca unul care a văzut pe nevăzutul Împărat. Prin credinţă, au trecut israeliţii Marea Roşie, ca pe uscat, pe când egiptenii, încercând a trece şi ei, s-au înecat“ (Evrei 11, 3-29).

La aceste mărturii, despre puterea credinţei, amintite de Sfântul Pavel din Vechiul Testament, putem adăuga şi altele mult mai mari luate din istoria creştinismului, de la Hristos până astăzi. Prin credinţă, Fecioara Maria a primit vestea cea bună de la arhanghelul Gavriil şi s-a învrednicit să nască în trup pe Hristos, Mântuitorul lumii. Prin credinţă, Sfântul Ioan Botezătorul a primit să boteze în apele Iordanului pe Fiul lui Dumnezeu şi a văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel şezând deasupra Lui. Prin credinţă, pescarii galileeni au lăsat toate şi, urmând lui Hristos, au devenit pescari de oameni. Prin credinţă, Apostolii au primit harul Duhului Sfânt şi, cu puterea Lui, au vestit Evanghelia mântuirii în toată lumea. Prin credinţă, Pavel, vasul alegerii, s-a convertit la Hristos pe calea Damascului şi a ajuns cel mai mare apostol al neamurilor. Prin credinţă Apostolul Petru a primit să fie răstignit la Roma, pe cruce, cu capul în jos pentru dragostea lui Hristos, iar Sfântului Pavel i s-a tăiat capul.

Prin credinţă, zeci de milioane de creştini au primit cu bucurie să fie arşi de vii, tăiaţi, sfâşiaţi de lei, sau înecaţi în mare, pentru Evanghelie, strigând: "Suntem ucenici ai lui Hristos şi fii ai lui Dumnezeu după dar şi suntem gata să ne dăm viaţa şi să trăim cu El în veci, decât să ne lepădăm şi să ne osândim în iad!" Prin credinţă, ucenicii Sfinţilor Apostoli şi toţi dumnezeieştii Părinţi au mărturisit şi au apărat dreapta credinţă ortodoxă, prin cuvânt şi prin minuni şi au fixat-o definitiv în dogme şi canoane la cele şapte Sinoade Ecumenice.

Prin credinţă, mulţi creştini iubitori de Hristos au părăsit grijile şi plăcerile lumii şi s-au făcut călugări, sihaştri şi sfinţi prin mânăstiri, prin munţi şi prin crăpăturile pământului, ducând viaţă îngerească. Prin credinţă, nenumăraţi păgâni s-au convertit la creştinism şi mulţi păcătoşi s-au pocăit şi au devenit creştini desăvârşiţi. Prin credinţă şi dragoste pentru Hristos, casele creştinilor s-au transformat în biserici, fecioarele au devenit mirese ale lui Hristos, iar bărbaţii cu viaţă sfântă au ajuns mărturisitori ai ortodoxiei şi slujitori vrednici ai sfintelor altare. Prin credinţă, după două mii de ani de luptă cu puterile întunericului, creştinismul s-a răspândit în toată lumea, biruind marile arme ale Satanei: necredinţa, sectele, desfrâul şi ura dintre oameni.

Iubiţi credincioşi,

Am arătat aici câteva mărturii despre marile fapte ale credinţei. În continuare voi vorbi pe scurt despre puterea rugăciunii şi a postului. Mai întâi, trebuie să facem rugăciunea cu credinţă (Matei 21, 22; Marcu 11, 24; Evrei 11, 6). Apoi trebuie s-o facem din toată inima (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 145; Ieremia 29, 13) şi neîncetat (Luca 21, 36; I Tesaloniceni 5, 17).

Faptele mari şi minunate ale rugăciunii şi postului sunt nemăsurate. Spre încredinţare vom vorbi aici despre câteva din ele.

Prin rugăciune şi post, Moise proorocul a luat din mâinile lui Dumnezeu Tablele Legii (Ieşire 34, 28). Prin rugăciune şi post, marele prooroc Ilie a încuiat cerul să nu plouă trei ani şi şase luni; şi iarăşi cu rugăciune şi cu post, a pogorât foc din cer şi a descuiat cerul, de a dat Dumnezeu ploaie pe pământ (III Regi 18, 38). Cu rugăciune şi cu post, Daniel proorocul a ieşit nevătămat din groapa leilor (Daniel 6, 17-23). Prin rugăciune şi post ninivitenii au scăpat de pieire (Iona 3, 5-10). Rugăciune şi post porunceşte Dumnezeu, prin proorocul Ioil, să facă iudeii spre a scăpa de urgia Domnului (Ioil 2, 12-15).

Prin post de patruzeci de zile, Mântuitorul biruieşte cele trei ispite ale satanei în pustie (Matei 4, 1-11). Cu rugăciune şi cu post, Ana proorociţa a născut pe Samuel, fiind stearpă mai înainte (I Regi 1, 11; 16, 28). Cu rugăciune şi cu post aspru a petrecut toată viaţa sa Sfântul Ioan Botezătorul şi Înainte Mergătorul pentru care a fost mărturisit de Însuşi Mântuitorul drept cel mai mare om născut din femeie (Matei 11, 10-19). Cu rugăciune şi cu post s-au întărit Sfinţii Apostoli în osteneala propovăduirii Evangheliei lui Hristos (II Corinteni 6, 4-5; 11, 27). Cu rugăciune şi cu post se izgonesc diavolii din oameni (Matei 17, 19-21). Prin rugăciune şi post sfinţii lui Dumnezeu au făcut minuni mari şi multe, atât în Legea Veche cât şi în Legea Harului, cum citim în Sfânta Scriptură, în cărţile de cult şi în vieţile sfinţilor.

Dar să luaţi aminte că nu toată credinţa este bună, ci numai credinţa cea dreaptă, ortodoxă, unită cu faptele cele bune. Numai rugăciunile şi posturile rânduite de Biserica dreptmăritoare sunt bune, iar rugăciunile şi posturile care le fac păgânii, sectanţii şi ereticii sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu pentru că nu se fac după îndreptarul credinţei apostolice. Sfântul Apostol Pavel ne arată că, “cel ce nu se luptă după lege, nu se încununează“ (II Timotei 2, 4-5). Numai cel ce slujeşte lui Dumnezeu în adevăr şi lucrează toate faptele cele bune după dreapta credinţă şi spre slava lui Dumnezeu, poate să dobândească mântuirea sufletului său (I Corinteni 10, 31; Filipeni 1, 9-11). Altfel toate posturile şi rugăciunile noastre devin urâciune înaintea lui Dumnezeu (Isaia 1, 11-15).

Aşadar, fraţii mei, fiţi cu mare luare aminte şi să nu vă luaţi după cei rătăciţi de la dreapta credinţă, cărora li se pare că vor dobândi mântuirea sufletelor lor, fără a asculta de Biserica lui Hristos. Auziţi ce spune Sfântul Efrem Sirul: "Când mintea omului va părăsi dreapta credinţă, toate faptele sale cele bune nu mai sunt de folos". Iar Sfântul Ioan Damaschin, arătând acelaşi lucru cu alte cuvinte zice: "Binele nu este bine când nu se face bine" (Filocalia IV, 1948, pag 194).

Despre puterea rugăciunii şi a credinţei se vorbeşte şi în Evanghelia ce s-a citit astăzi, în care se spune cum a vindecat Mântuitorul un copil demonizat. Copilul a fost adus de tatăl său la ucenici, dar aceştia n-au putut să alunge duhul rău din el. Iar dacă a coborât Domnul de pe Muntele Tabor, tatăl copilului a îngenunchiat la picioarele Lui şi a zis: “Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi greu pătimeşte; că de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece...“ (Matei 17, 14-16).

Vedeţi ce greu se vindecă un om epileptic, stăpânit de duh necurat? Că dacă nici Apostolii n-au putut să vindece acest copil demonizat, cu atât mai greu vor reuşi preoţii să vindece pe cei stăpâniţi de diavoli, şi mai ales pe cei robiţi de patimi grele. Diavolul obişnuieşte să-l arunce pe cel epileptic uneori în foc, alteori în apă, ca să-l omoare şi să ne amăgească a crede că nu el, ci apa şi focul l-au ucis. Dar asupra sufletului celui bolnav, vrăjmaşul nu are nici o putere. Însă pe cei robiţi de patimi cumplite, precum: necredinţa, mândria, mânia, beţia, desfrâul şi uciderea, oare nu-i chinuiesc diavolii mai rău ca pe cei epileptici?

Cea mai grea boală nu este cea trupească, ci cea sufletească

Nu vedeţi pe unii ca aceştia cum îi chinuiesc patimile, cum se aprind ca de foc de patima mâniei, a desfrâului, a mândriei şi a răzbunării, patimi ce stăpânesc astăzi toată lumea? Sau pe cei beţivi şi nepăsători de a lor mântuire, nu vedeţi cum îi aruncă diavolul în apa necredinţei şi a nesimţirii sufleteşti? Unii ca aceştia, chiar dacă le vorbeşti de rai, ei nu-l doresc. Iar dacă le spui de boli grele, de moarte şi osânda iadului care îi aşteaptă din cauza păcatelor făcute, ei nu se cutremură, nici nu vor să le părăsească prin pocăinţă, căci păcatele vechi, adică patimile întunecă şi orbesc mintea şi omoară sufletul şi conştiinţa oamenilor. Să ne ferească Dumnezeu de o asemenea orbire şi moarte sufletească.

Milostivindu-Se Domnul de suferinţa copilului, i-a zis tatălui său: "Aduceţi-l aici la Mine". Apoi certând demonul, duhul rău a fugit, "iar copilul s-a făcut sănătos din ceasul acela". Apropiindu-se ucenicii de Hristos, L-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut să scoatem pe demon?... Pentru necredinţa voastră! a răspuns Mântuitorul. Că acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 19-21).

Din aceste cuvinte vedem că Domnul mai întâi cheamă pe cel bolnav la Sine. Dacă toţi se feresc şi chiar fug de cei bolnavi, Fiul lui Dumnezeu îi cheamă la El, îi mângâie, pune mâinile peste ei şi îi vindecă atât pentru credinţa bolnavilor, cât şi pentru credinţa rudelor şi a celor ce îi aduc la El. Fără credinţă tare în Dumnezeu, nimeni nu se vindecă şi nu se poate face nici o minune. Dumnezeu cere şi colaborarea noastră. El revarsă peste noi harul, mila şi iertarea, iar noi trebuie să-i aducem credinţa noastră, smerenia şi pocăinţa. De aceea a şi răspuns ucenicilor că din cauza necredinţei lor n-au putut să vindece copilul. Apoi spune Domnul că diavolii se scot din oameni şi patimile se scot din inimile noastre "numai cu rugăciune şi cu post".

Vedeţi ce mare este puterea credinţei ajutată de rugăciune şi de post? Toate trei la un loc fac nenumărate minuni şi vindecări, iar una fără alta nu aduc niciodată roade, nici nu ni se împlinesc cererile. La orice cerere a credincioşilor, trebuie atât din partea lor, cât şi a preoţilor slujitori aceste trei virtuţi obligatorii: credinţă, rugăciune şi post. Ba celor bolnavi li se mai cere şi spovedanie generală, cu pocăinţă şi hotărâre de a nu mai păcătui.

Cea mai grea boală nu este cea trupească, ci cea sufletească, pentru că pierde şi trupul şi sufletul. Cea mai grea demonizare a omului nu este epilepsia, care chinuieşte numai trupul, ci este înrobirea omului de patimi ucigătoare de suflet. Un om stăpânit de beţie şi desfrâu este un om posedat de diavoli. Pentru aceea este mai greu de vindecat un beţiv, un desfrânat, un ucigaş, sau un om stăpânit de ură, de lăcomie, invidie, decât un om chinuit de un duh necurat, cum este copilul din Evanghelia de astăzi.

Întristarea noastră este că, astăzi, numărul credincioşilor tineri şi bătrâni stăpâniţi de asemenea patimi este cu mult mai mare ca odinioară. Înclinarea oamenilor tot mai mult spre beţie şi desfrâu, spre necredinţă şi grupări sectare, spre egoism, divorţ şi ucidere ne îngrijorează din ce în ce mai mult. Ba acest fenomen se extinde mai ales în rândurile celor tineri, în ultimii ani, prin filmele de groază care duc la crimă şi filmele imorale care împing, în masă, la păcate pe atâţia tineri care cad pradă acestor droguri diabolice, străine de sufletul, de credinţa şi cuminţenia neamului nostru.

Dumneavoastră, fraţi creştini, în calitate de fii ai Bisericii lui Hristos, de părinţi, de fraţi şi educatori de copii, aveţi mare grijă cum vă creşteţi copiii pe care vi i-a dat Dumnezeu! Nu-i ucideţi înainte de naştere prin avort, nici după naştere prin sminteală şi lipsă de educaţie religioasă! Nu-i lăsaţi pradă beţiei, necredinţei şi desfrâului la vârsta tinereţii! Sânt copiii dumneavoastră, dar sunt şi copiii lui Hristos, care ne zice: “Lăsaţi copiii să vină la Mine!“ (Luca 18, 16). Aveţi grijă de copiii ce vi i-a dat Dumnezeu! Vom da împreună greu răspuns pentru ei, pentru fiecare suflet pierdut, furat, ucis de diavolul.

Duceţi-i regulat la biserică, la rugăciune, la spovedanie, la Sfânta Împărtăşanie. Puneţi-le la îndemână cărţi creştineşti de zidire sufletească şi scăpaţi-i de desfrâu şi necredinţă.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne izbăvească pe toţi de cursele cele cumplite ale diavolilor ucigaşi de oameni. Amin.

(Arhim. Cleopa Ilie, sursa: Doxologia.ro)