Canonul dat de preotul duhovnic poate fi schimbat de altul?

Răspunsul la o astfel de întrebare trebuie să pornească negreşit de la posibilitatea ca un creştin să ajungă, după ce s-a spovedit la un preot, sub epitrahilul altuia, tot pentru Spovedanie.

Există momente, de forţă majoră, când cineva se poate spovedi la alt duhovnic, cu binecuvântarea celui pe care îl are. De exemplu, atunci când se află la o distanţă geografică mare sau în primejdie de moarte şi nu poate ajunge prea curând la propriul duhovnic. Ar fi de menţionat aici o practică nefirească, şi anume aceea a spovedirii pelerinilor care vin la o mănăstire de către duhovnicii vieţuitori acolo, fără ca aceştia să aibă binecuvântarea propriului duhovnic. Părinţii din mănăstiri ar trebui să cerceteze mai întâi dacă pelerinii au duhovnic şi dacă acesta a binecuvântat ca ei să se spovedească la mănăstirea respectivă. În caz contrar, greşeşte şi credinciosul, dar şi părintele care spovedeşte şi canoniseşte fără discernământ, uneori după aşa-zisa „pravilă“, fii duhovniceşti ai altora, care vor da seama pentru ei înaintea Dreptului Judecător.

În privinţa schimbării duhovnicului, ştim că ea nu este recomandată, dar poate fi făcută atunci când acesta pleacă la cele veşnice, când el sau credinciosul se mută într-o localitate îndepărtată sau dacă amândoi ajung la concluzia că e mai bine să se întâmple aşa, pentru ca Taina Pocăinţei să fie cu adevărat un moment de lepădare de un trecut păcătos şi de schimbare în bine a vieţuirii. Aşadar, schimbarea duhovnicului, dacă are un motiv întemeiat, nu constituie un păcat.

Conştiinţa creştină

Pot apărea însă probleme pentru conştiinţa creştină în momentul în care cel care se spovedeşte se aşază sub epitrahilul noului duhovnic având deja un canon sau o epitimie pe care a hotărât-o vechiul duhovnic. Ce e de făcut într-un astfel de caz?

Într-un fel, situaţia este asemănătoare cu aceea în care un bolnav schimbă medicul curant pentru boala de care suferă. Onest este, în acest caz, ca el să-l informeze pe noul medic de felul în care a încercat să se vindece de boală până în prezent şi de tratamentul prescris de medicul de dinainte. La fel de onest este ca şi noul medic să ţină seama de tratamentul prescris de colegul său, neconsiderând din start că acesta este total greşit şi de neaplicat în cazul bolnavului respectiv.

Dacă cercetăm Colecţia de canoane a Bisericii Ortodoxe, vom întâlni o serie de canoane care se referă într-o oarecare măsură la întrebarea noastră: 32 Apostolic; 12 Sinodul I Ecumenic; 16 Sinodul IV Ecumenic; 102 Sinodul VI Ecumenic; 2, 5, 7 Sinodul de la Ancira; 43 Sinodul de la Cartagina; 2, 54, 74, 84, 85 ale Sf. Vasile cel Mare; 7 al Sf. Grigorie de Nissa; 3 al Sf. Atanasie cel Mare sau 3 al Sf. Ioan Postitorul.

Toate aceste canoane vorbesc despre dreptul episcopului locului de a micşora sau mări epitimiile stabilite de sfintele canoane, în special pentru cei care au săvârşit păcate grave, care i-au exclus din Biserică, numai dacă manifestă o pocăinţă sinceră şi îşi schimbă viaţa. Canonul 32 apostolic stabileşte rânduiala ca nimeni să nu dezlege afurisenia stabilită de un episcop, atât timp cât acesta trăieşte, pentru a fi păstrată rânduiala în Biserică şi pentru a opri o eventuală imixtiune a vreunui episcop în eparhia altuia: „Dacă vreun prezbiter sau diacon se afuriseşte de către episcop, să nu fie îngăduit să fie primit de altul (de alt episcop), ci doar de către cel care l-a afurisit pe el, decât numai dacă din întâmplare ar fi murit (s-ar săvârşi din viaţă) episcopul care l-a afurisit pe el“.

Afurisenia este privită şi astăzi ca îndepărtare a cuiva de la comuniunea cu Biserica, în special de la primirea Sfintei Împărtăşanii. Dacă cel mai greu canon sau epitimie este oprirea de la Sfânta Împărtăşanie, atunci Canonul 32 apostolic putea reprezenta, într-un fel, un punct de plecare pentru a oferi un răspuns la întrebarea noastră: un canon dat de un duhovnic poate fi schimbat de altul numai dacă cel dintâi trece la cele veşnice.

Ar mai fi însă două cazuri în care răspunsul la întrebarea din titlu poate fi afirmativ.

Primul este acela în care cineva se află pe patul de moarte şi vine să îl spovedească şi să-l împărtăşească alt preot decât duhovnicul lui. În acest caz, dacă bolnavul se pocăieşte sincer, poate fi dezlegat de canonul primit de la duhovnic, pentru ca nu cumva „să fie lipsit de cea mai de pe urmă şi trebuitoare merinde“ (cf. Canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic). Tot în canonul acesta se precizează că, dacă cel care e împărtăşit pe patul de moarte scapă cu viaţă, îşi reia împlinirea canonului după aceea. Aceeaşi posibilitate, ca cineva aflat în primejdie de moarte să poată beneficia de o dispensă de la canonul primit anterior de la duhovnic, e consemnată şi în alte canoane: 6 al Sinodului de la Ancira; 7 al Sinodului de la Cartagina; 73 al Sf. Vasile cel Mare; 2 şi 5 ale Sf. Grigorie de Nyssa.

Canon stabilit de duhovnic pe nedrept

Cel de-al doilea caz este cel în care canonul a fost stabilit de duhovnic pe nedrept sau într-un mod cu totul nerealist.

Concret, este vorba de situaţia în care, dintr-o neînţelegere, cineva a primit de la duhovnic un canon pentru fapte pe care nu le-a săvârşit. Dacă duhovnicul nu vrea să accepte că a procedat greşit, credinciosul poate merge la un altul, care să ia hotărârea potrivită, după ce cercetează cazul cu foarte mare atenţie şi discernământ.

De asemenea, atunci când duhovnicul hotărăşte canoane nerealiste şi imposibil de împlinit, credincioşii pot beneficia de înţelepciunea altuia care, cu aceeaşi atenţie, să îndrepte lucrurile. Bunăoară, unui credincios cu grave probleme de sănătate, la o vârstă înaintată şi cu mobilitatea extrem de redusă, nu i se pot da sute de metanii pe zi sau postirea aspră perioade îndelungate. De asemenea, pot fi întâlnite „asprimi“ exagerate ale canoanelor prescrise de unii duhovnici unor tinere familii, care au drept consecinţă, de cele mai multe ori, săvârşirea unor păcate mult mai grave decât cele mărturisite. Şi exemplele ar putea continua…

În concluzie, recapitulăm spunând că un canon stabilit de un duhovnic poate fi schimbat de un altul în următoarele cazuri:

1. Dacă duhovnicul trece la cele veşnice.

2. Dacă cel care se spovedeşte se află pe patul de moarte.

3. Dacă epitimia a fost stabilită pe nedrept sau într-un mod nerealist şi aberant.

Atunci când noul duhovnic ţine seama de rolul de medicament pe care îl are canonul sau epitimia pentru credinciosul care vine la Taina Pocăinţei şi nu desconsideră lucrarea duhovnicului anterior, va fi luminat de Dumnezeu să ia hotărârea înţeleaptă, pentru ca atât el, cât şi credinciosul să ajungă la mântuire.

(Pr. Asist. dr. Silviu TUDOSE, sursa: Ziarul Lumina)