Jertfă până la capăt

În vremea când foametea făcea ravagii în Campania, o provincie italiană, la jumătatea primului mileniu, Sfântul Benedict, omul lui Dumnezeu, dăduse săracilor tot ce avea în mănăstire, astfel încât nu mai rămăsese nimic în pivniţă decât o butelcă mică cu untdelemn. Dar iată că din nou oamenii au venit să se roage pentru hrană. Cuviosul cere să li se dea acea butelcă, dar chelarul nu se supune, invocând faptul că şi părinţii călugări aveau nevoie de ulei. Benedict află toate acestea şi, mânios, aruncă butelca pe fereastră, pe stâncile dimprejurul mănăstirii. Dar, minune, butelca nu se sparge, iar Benedict o dă celui ce-o ceruse.

După aceasta, sfântul adună pe toţi monahii obştii şi încep rugăciunea. În locul unde se rugau, se afla un butoi de ulei gol, cu capac. În vreme ce sfântul cu fraţii făceau rugăciunea, capacul se ridică încetişor, împins de uleiul al cărui nivel creştea. Benedict a continuat, până când uleiul a sfârşit prin a se răspândi pe dalele de piatră.

Atunci când iubirea de aproapele se uneşte cu încrederea în Dumnezeu, nici o rugăciune nu e prea îndrăzneaţă spre a fi ascultată şi împlinită de El.

(Adaptare de Augustin Păunoiu, după o pildă din volumul „Vieţile Sfinţilor“, Bernard Sesé)