Google
 
sâmbătă, 24 aug 2013 - Anul XVIII, nr. 196 (5403)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7354 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2876 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

Decalogul curăţă ca într-o spovedanie păcatele

„Cel care nu vede cât de pierzător este păcatul furtului este un orb“

Porunca „Să nu furi“ se referă la orice nedreptate făcută aproapelui. Forme ale furtului sunt prădarea, cămătăria, înşelăciunea, mita ş.a. În tradiţia iudaică, părintele care nu-şi învăţa fiul o profesie era acuzat că-l învăţa tâlhăria. „Enunţul scurt «Să nu furi!» demonstrează gravitatea acestui păcat pricinuitor de multe alte păcate, precum acuzaţii, suspiciuni, presupuneri, încriminări, hulă, răzbunare, care distrug dragostea dintre semeni. Putem spune că poruncile a VII-a şi a IX-a îşi au obârşia în porunca generală «Să nu furi!»“. Mai multe despre această poruncă, în interviul oferit de exarhul administrativ al mănăstirilor din Episcopia Huşilor, protos. Iorest Matei.

 

Preacuvioase părinte, care era contextul în care Dumnezeu a dat această poruncă?

După ieşirea poporului Israel din ţara Egiptului, Dumnezeu încheie un legământ cu poporul Său, prin promulgarea celor zece porunci (Decalogul), care alcătuiesc Legea fundamentală pentru organizarea poporului evreu sub raport religios, moral şi social, arătând îndatoririle omului faţă de Dumnezeu, în primele patru porunci, şi faţă de semeni, în următoarele şase. Cele zece porunci sunt sumarul a peste 600 de porunci conţinute în Legea Vechiului Testament şi stau la baza cârmuirii poporului Israel. Referitor la porunca a VIII-a, în Decalog o avem doar enumerată, însă la Ieşirea 22, 1 este scris clar: „De va fura cineva un bou sau o oaie şi le va vinde să plătească cinci boi pentru un bou şi patru oi pentru o oaie“ sau „dacă furul va fi prins spărgând şi va fi lovit încât să moară, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de moartea lui“.

 

Poruncile a VII-a şi a IX-a îşi au obârşia în porunca „Să nu furi!“

Există o explicaţie pentru locul acestei porunci? De ce e aşezată după porunca care interzice păcatul desfrânării şi înaintea poruncii prin care ni se cere să nu mărturisim strâmb împotriva aproapelui?

Aşezarea poruncii a VIII-a între „Să nu fi desfrânat“ şi „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!“ nu este deloc întâmplătoare, deoarece prin desfrânare se fură curăţia trupească lăsată de Dumnezeu: „Nu ştiţi că trupul vostru e Templul Duhului Sfânt?“ (I Cor. 6, 19), iar prin minciună (mărturia strâmbă) se fură cinstea aproapelui: „Căci din inimă ies gândurile rele, ... mărturiile mincinoase, hulele“ (Mat. 15, 19). Putem spune că poruncile a VII-a şi a IX-a îşi au obârşia în porunca generală „Să nu furi!“.

Spre deosebire de primele cinci porunci, „Să nu furi!“ e cuprinsă în categoria poruncilor enunţate scurt. Cum explicaţi aceasta?

Enunţul scurt „Să nu furi!“ demonstrează gravitatea acestui păcat pricinuitor de multe alte păcate, precum acuzaţii, suspiciuni, presupuneri, încriminări, hulă, răzbunare, care distrug dragostea dintre semeni şi strică buna convieţuire în comunitate, răpind liniştea şi pacea interioară. Iar însuşirea de bunuri nemuncite este urâciune înaintea Domnului.

Ce învaţă această poruncă? De la ce opreşte, de fapt?

Porunca „Să nu furi!“ are la baza ei restricţia însuşirii de bunuri străine, ce poate declanşa în sufletul omului lăcomie, răutate, viclenie, patimi care îndepărtează de la om orice sentiment de compasiune faţă de aproapele. Învăţătura morală a Sfintei Scripturi nu permite să alterezi prin faptele tale bunul şi binele aproapelui. Vameşul Zaheu zice: „Dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva întorc împătrit“ (Lc. 19, 8), iar pentru a arăta că ştie Legea cea Veche doreşte ca „jumătate din averea sa să o împartă săracilor“ (Lc. 19, 8).

 

„Sileşte-te să nu cazi în păcatul furtului, dar dacă ai căzut, dă dovadă de bărbăţie, scoală-te repede“

Mai are valoare şi obligativitate porunca a VIII-a pentru noi, cei de astăzi?

Astăzi, când conştiinţa adormită naşte monştri, păcatul furtului devenind pentru mulţi obişnuinţă, ar trebui să fim cu mare băgare de seamă la învăţătura acestei porunci; se pare că o conştiinţă fără mustrare cataloghează astăzi păcatul furtului ca fiind o virtute a omului descurcăreţ. Astfel, omul, lipsit de adevăr, de ruşine, de morală, de teama conştiinţei şi a lui Dumnezeu, fură din bunul statului, de la locul de muncă, după voia şi plăcerea personală, fără a se întreba dacă vreodată va da socoteală pentru aceste nedreptăţi şi fapte ruşinoase. Orice hoţ priveşte în toate părţile, ca să nu fie văzut, dar nu-şi aminteşte faptul că de sus vine ajutorul pentru fapta cea bună şi osânda pentru nedreptate.

Există mai multe feluri de furt? Ce presupune fiecare?

Luarea pe ascuns a lucrurilor străine (furtul), luarea cu forţa şi pe faţă a lucrurilor altuia (prădarea), luarea bunurilor străine prin mijloace viclene (înşelăciune), vânzarea celor trebuitoare traiului cu preţuri mai mari decât cele obişnuite (specula), împrumutarea cu dobândă mare (cămătăria), luarea de bani pentru diferite favoruri (mită), neîntoarcerea lucrului luat cu împrumut, trăirea din cerşetorie atunci când cineva poate să-şi câştige hrana prin muncă, însuşirea lucrurilor închinate lui Dumnezeu sau consacrate prin testamente Bisericii (sacrilegiu), vânzarea şi cumpărarea pe bani a harului sfinţitor (simonie) - toate acestea sunt forme ale furtului şi prin ele păcătuim înaintea lui Dumnezeu, Care a interzis acest păcat de la început prin porunca a VIII-a.

Este furtul un păcat grav?

Având în vedere faptul că acest păcat loveşte în datoria morală de a fi drepţi şi de a iubi pe aproapele nostru, furtul e un păcat foarte grav. Sfântul Apostol Pavel îl enumeră printre păcatele care îl lipsesc pe făptuitor de împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 10). Aşadar, datoria creştinului este să-şi câştige cele de trebuinţă numai prin muncă cinstită. Proorocul Avacum spune: „Vai de cei ce strâng câştiguri nelegiuite pentru casa lor“ (Avac. 2, 9).

Cine păcătuieşte împotriva acestei porunci?

Oricine încalcă această poruncă este vinovat înaintea lui Dumnezeu, indiferent de statutul social pe care îl ocupă. Toţi vom da socoteală de păcatul furtului, întrucât acesta loveşte în aproapele, rănindu-i sufletul, strică liniştea interioară şi pe mulţi chiar îi îmbolnăveşte. Mai devreme sau mai târziu vom răspunde pentru fapta nedreaptă a furtului, pentru a ni se aminti că am mâniat pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru.

Îşi găseşte corespondentul această poruncă în Fericiri?

Legea Decalogului vine să secere păcatul, însă fără să-l scoată din rădăcină, ci doar de la suprafaţă, dar în predica de pe munte, Mântuitorul Iisus Hristos arată valoarea spirituală a dezrădăcinării păcatelor şi înlocuirii lor cu virtuţi, care conduc spre împărăţia lui Dumnezeu şi vederea Lui: „Fericiţi cei milostivi…“, „Fericiţi cei blânzi…“, „Fericiţi cei curaţi cu inima…“ (Mat. 5, 5-8), (Luc. 6, 20-22). Legea s-a dat prin Moise, pe Muntele Sinai, prin „duhul temerii“ (Is. 11, 2), din pricina păcatului, „în tunete şi fulgere“ (Ieş. 19, 16). Fericirile ne-au fost date prin Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om. Ambele s-au dat pe munte, arătând că vin de sus, dar în duhul smereniei, blândeţii, milostivirii şi al păcii divine. Părintele Galeriu aminteşte: „Şi aşa precum legea este pedagog către Hristos (Gal. 3, 24), Fericirile sunt, prin Hristos, pedagog, călăuză către împărăţia lui Dumnezeu“. Decalogul curăţă ca într-o spovedanie păcatele ce ne apasă conştiinţa, îndemnându-ne să le părăsim, apoi în fericiri, o treaptă superioară, toate păcatele sunt înlocuite cu virtuţi sufleteşti care nu ne mai lasă pradă viciilor, ci ne fac vas al alegerii Duhului Sfânt.

Avem îndemnuri din partea părinţilor Bisericii în legătură cu importanţa şi respectarea acestei porunci?

Sfântul Grigorie Teologul ne învaţă: „Cel care nu vede cât de pierzător este păcatul furtului este un orb fără ochi“.

Sfântul Nil Sinaitul: „Sileşte-te să nu cazi în păcatul furtului, dar dacă ai căzut, dă dovadă de bărbăţie, scoală-te repede“.

Sfântul Dorotei de Gaza: „Fereşte-te de cele mici, ca să nu cazi în cele mari. Dacă noi am fi băgători de seamă în cele mici, nu am cădea în cele mai grele“.

(Sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Cel care nu vede cât de pierzător este păcatul furtului este un orb“.
 Vizualizări articol: 756 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
„Cel care nu vede cât de pierzător este păcatul furtului este un orb“5.051

Shopping City Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru Suceava Centru Nicolae Balcescu 8 Tel 0730880866
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei