Duhul Sfinţilor Părinţi a schimbat faţa lumii

Înainte de a deveni păstori ai comunităţilor locale şi învăţători ai Bisericii universale, Sfinţii Părinţi au fost fiii credincioşi ai Bisericii celei una a lui Hristos, având o profundă experienţă a vieţii liturgice şi ascetice dublată de o vastă cultură. Ca fii ai Bisericii, ei aveau un singur ideal: propria lor mântuire. Însă, ca părinţi şi păstori ai Bisericii, au înţeles că mântuirea lor depinde de mântuirea celor păstoriţi de ei, de apărarea dreptei credinţe, ca lumină şi hrană pentru suflet, şi de promovarea sfinţeniei vieţii creştine.Lucrarea pastorală şi misionară a Sfinţilor Părinţi în şi pentru Biserică a fost imensă şi diversă. Această lucrare poate fi rezumată şi enumerată astfel: în primul rând, fixarea canonului Sfintei Scripturi, Scriptură care devine, apoi, pentru ei normă şi izvor de inspiraţie pentru toată teologia, spiritualitatea şi activitatea lor în Biserică şi în lume. Teologia lor este, de fapt, o multiplă şi bogată interpretare a Sfintei Scripturi. Ei au slujit Evanghelia unică a lui Hristos, în Biserica unică a lui Hristos, pentru umanitatea unică iubită de Sfânta Treime, după al Cărei chip a fost creat omul.

Mărturisirea în credinţă

În al doilea rând, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au contribuit în mod decisiv la formularea normei credinţei prin definiţii dogmatice,îndeosebi Crezul niceo-constantinopolitan (325 şi 381) şi Mărturisiri de credinţă, care au ajutat Biserica să distingă adevărul de erezie şi să păstreze unitatea Bisericii în dreapta credinţă. În al treilea rând,Sfinţii Părinţi, ca mari păstori de suflete, vindecători de patimi şi păcate, au elaborat şi statornicit în sinoade locale şi ecumenice reguli pentru viaţa creştină şi pentru organizarea vieţii bisericeşti, numite Sfinte Canoane. În al patrulea rând, Sfinţii Părinţi au lăsat drept moştenire Bisericii Universale rânduielile şi textele de bază ale vieţii liturgice. Toate aceste lucrări ale lor arată dragostea lor fierbinte faţă de Biserică şi responsabilitatea lor pastorală pentru comunităţile eclesiale păstorite de ei pe calea mântuirii sau a vieţii veşnice.

Sfinţii Părinţi s-au străduit ca Evanghelia lui Hristos să fie vestită şi să devină roditoare la toate neamurile, adică în toate etniile şi în toate generaţiile, în orice context cultural şi în orice epocă.Creştinarea lumii greco-romane şi a altor zone culturale a fost o lucrare misionară şi pastorală căreia Sfinţii Părinţi s-au dăruit cu jertfelnicie şi înţelepciune, cu pasiune şi bucurie, cu dragoste părintească şi cu pricepere pastorală de mari dascăli ai lumii şi ierarhi. Diversitatea şcolilor teologice, a vieţii liturgice şi monahale din epoca patristică arată şi diversitatea culturilor cărora li se adresa Evanghelia mântuirii în Hristos. Sfinţii Părinţi, prin lucrarea lor misionară şi pastorală, ca învăţători ai credinţei şi păstori ai comunităţilor eclesiale, au pus în stare de comunicare şi comuniune popoare şi culturi diferite, într-o Liturghie de gândire şi simţire creştină sincronică şi diacronică, astfel încât neamuri şi generaţii diferite să poată aduce lui Hristos slava lor despre care vorbeşte Cartea Apocalipsei (21, 26).

Consensul teologic

Consensul teologic al Părinţilor Bisericii în privinţa credinţei Bisericii este baza spirituală a comuniunii liturgice, iar norma vieţii liturgice era o garanţie pentru dreapta credinţă. "Credinţa noastră este conformă cu Euharistia, iar Euharistia o confirmă" - spunea Sfântul Irineu de Lyon. Calendarul liturgic ortodox confirmă permanent legătura dintre Consensus Patrum (Consensul Părinţilor) şi Communio Sanctorum (Comuniunea Sfinţilor), deoarece calitatea de Sfânt Părinte al Bisericii cuprinde deopotrivă ortodoxia credinţei, sfinţenia vieţii şi acordul teologic cu generaţiile precedente. Datorită Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, Sfânta Tradiţie Apostolică arătată în Evanghelie şi transmisă de-a lungul veacurilor de către Biserică a devenit pentru Ortodoxie principiul ermeneutic al Revelaţiei divine biblice. Asemenea Sfinţilor Apostoli şi în comuniune cu ei, Sfinţii Părinţi ai Bisericii arată că taina lui Hristos este conţinutul identic al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, al scrierilor şi rugăciunilor sfinţilor. Pentru Sfinţii Părinţi, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie nu stau una lângă alta, ci una în alta. Sfânta Scriptură este forma concentrată, fundamentală şi definitiv fixată a Tradiţiei, în timp ce Tradiţia este forma desfăşurată, misionară şi dinamică a Sfintei Scripturi. De aceea, scrierile şi vieţile Sfinţilor Părinţi rămân izvor viu de inspiraţie pentru tâlcuirea Sfintei Scripturi în comuniunea sfinţilor.

Hrăniţi cu prezenţa lui Hristos-Cuvântul din cuvintele Sfintei Scripturi şi din Sfintele Taine ale Bisericii, Sfinţii Părinţi au dezvoltat şi o lucrare pastorală bazată pe prezenţa tainică a lui Hristos în aproapele nostru care are nevoie de ajutorul şi iubirea noastră (cf. Matei cap. 25). Hristos Cel tainic prezent în Sfânta Euharistie pe masa Sfântului Altar nu poate fi despărţit de prezenţa smerită a lui Hristos în "Taina Fratelui (Aproapelui)", aşa cum ne arată, de pildă, Sfântul Ioan Gură de Aur în predicile sale şi Sfântul Vasile cel Mare în lucrarea sa filantropică numită apoi Vasiliada. În acest sens, pastorala caritativă sau filantropică a Sfinţilor Părinţi nu se reduce la o etică socială, ci este o filantropie mistagogică, deopotrivă eclesială şi socială, o filantropie care se inspiră din Liturghia Euharistică şi devine faptă milostivă sau ofrandă a credinţei adusă lui Hristos Cel tainic prezent în oamenii săraci şi bolnavi, în cei suferinzi şi întristaţi.

"Ai grijă de unitate, căci nimic nu este mai bun decât aceasta…"

Deşi într-o vreme de secularizare sau sărăcire spirituală este greu de organizat şi menţinut comunităţi creştine vii şi dinamice, totuşi Hristos Domnul dăruieşte şi azi oamenilor putere, curaj şi bucurie după măsura credinţei lor în El şi a iubirii lor faţă de El şi de Biserica Sa. De aceea, El cheamă şi astăzi oameni să fie ucenici ai Săi, pentru a binevesti Evanghelia iubirii milostive şi a păstori pe credincioşi pe calea mântuirii, spre slava Preasfintei Treimi şi bucuria Bisericii. Amin.

(† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)