Candela

 

Tăcerea e adâncă şi noaptea-ntunecoasă;
Norii ascund vederea înaltelor tării
Ş-a stelelor de aur mulţime luminoasă
Ce smălţuiau seninul cereştilor câmpii.

Numai religioasă a candelei lumină
Aprinsă de credinţă, şi limpede şi lină,
Luceşte înaintea icoanei ce slăvesc.
Emblemă-a bunătăţii, mângâitoare rază,
Ea parcă primeşte şi parcă-nfăţişează
Rugăciunile noastre stăpânului ceresc!

În minutele-acelea când sufletul gândeşte.
Când omul se coboară în conştiinţa lui,
Ca unei inimi care cu noi compătimeşte
Frăţeştii ei lumine durerea mea supui.

Câte chipuri ascunse, câte lacrimi vărsate
Au avut-o de martur i-am încredinţat!
Care dorinţi smerite şi neînfiinţate
Am tăinuit de lume şi ei am arătat!

Dumnezeu ce de faţă pe cruce Se arată,
El care-a nedreptăţit e pildă de-ngrozit,
Îmi spune că-naite-I se va vedea odată
Cel ce nedreptăţeşte cu cel nedreptăţit.

Atunci creştinu-acela, cu fruntea în ţărână,
Dar cu otrava-n buze, şi cu fierul în mână,
Umilit ca să-nşale şi blând ucigător,
Tronul dumnezeirei cum va putea să-l vază,
Când la un semn puternic se vor clăti cu groază
Cerurile-aşezate pe polurile lor?

Dar adânca odihnă în lume încetează:
Religiosul clopot se leagănă în vânt,
Chemând pe credincioşii ce somnu-mpovărează,
Din ale lor locaşuri în locaşul cel sfânt.

Întunecimea nopţii care încă domneşte,
Ca un om ce cu viaţa se mai luptă murind,
Se-mprăştie cu-ncetul, treptat se risipeşte,
Şi-n umbra dimineţii se pierde-ngălbenind.

Se desfăsur în ochii-mi mulţimile zidirei;
Credinţa se deşteaptă în omul rătăcit;
Şi-nalţă a ei rugă cu imnul mulţumirei,
La ceea ce după noapte şi zi ne-a dăruit.

(Grigore Alexandrescu)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Poezie creştină.

Comentarii