Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 16 iun 2008 - Anul XIII, nr. 139 (3820)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Expoziţie de fotografie „România - o perspectivă inedită”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

„Concertul” manifestărilor organizate de Universitatea  „Ştefan cel Mare” cu prilejul aniversării împlinirii a 45 de ani de învăţământ superior la Suceava a avut parte de o „uvertură” inedită.

Venerabilul jurnalist şi artist fotograf Ştefan Petrescu, „fotograful zburător” sau „Icarul bucovinean”, cum este cunoscut pretutindeni, acum pensionar, instalat de curând la Suceava, oraşul în care şi-a petrecut adolescenţa şi unde a urmat studiile liceale, a organizat o expoziţie cuprinzând 90 de fotografii realizate din avion ( „a vol d’oiseau” - din zborul păsării), reunite sub genericul „România - o perspectivă inedită”, titlu purtat de unul din albumele sale lansat cu câţiva ani în urmă la Bucureşti, sub egida Fundaţiei Culturale Române.

Expoziţia, panotată în foaierul Auditoriumului „Joseph Schmidt” (care a găzduit festivitatea de deschidere a manifestărilor aniversare) a oferit un bun prilej pentru socializarea invitaţilor, care s-au întâlnit şi s-au cunoscut în acest cadru relaxant conferit de cromatica şi limpezimea imaginilor.

 

O biografie fascinantă

Ştefan Petrescu, un personaj cu o biografie fascinantă, continuă să-şi trăiască viaţa sub mirajul imaginii.

A lucrat, în anii de juneţe, ca fotoreporter la revista „Vânătorul şi pescarul”, iar mai apoi ca operator de imagine la Televiziunea Română.

Din anul 1968 s-a stabilit în Germania, unde şi-a continuat activitatea jurnalistică, fiind un activ colaborator al unor cunoscute publicaţii ca „Der Spiegel”, „Stern”, „Quick”, „Wirtschaft Magazin”, „Frankfurter Rundschau”, Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Burda” precum şi al televiziunii germane.

A făcut foarte multe fotografii documentare, care au fost prezentate în standurile de  promovare ale economiei germane de la diverse manifestări cu caracter internaţional organizate în străinătate, a efectuat călătorii în multe „zone fierbinţi” ale globului şi a surprins, ca fotoreporter de război, imagini din conflictele armate din Nigeria, Kurdistan, Liban, Israel şi Iran.

 

Pasiune şi profesie

Cu studii de chimie, de inginerie mecanică şi de filologie, Ştefan Petrescu a făcut din pasiunea pentru fotografie o profesie, o profesie pe care a împletit-o cu o altă pasiune, aceea de a pilota aparate de zbor.

A avut „microbul” zborului în sânge încă din anii adolescenţei, instruindu-se şi urmând apoi  şcoli de pilotaj în Germania şi Franţa.

Ştefan Petrescu, un nonconformist care, după pensionare, şi-a reluat antrenamentele de zbor, a  revenit în ţară după revoluţia din decembrie 1989 şi a iniţiat demersurile care au condus la modificarea legislaţiei aeronautice române obţinând primul brevet de zbor pentru aparate uşoare din România.

Stabilit iniţial la Braşov, a survolat teritoriul României cu avioneta personală, „redescoperindu-şi ţara - aşa cum remarca jurnalistul Cornel Nistorescu - cu forţa unui martor care foloseşte avantajul camerei foto cu obiectivitatea unui cronicar”.

Ştefan Petrescu, care a văzut întreaga lume, care a realizat fotografii de protocol pentru şefi de state, care a trăit momente dramatice în zone de conflict, a revenit din acest an la Suceava cu statut de cetăţean al urbei.

*

Au vizitat expoziţia şi au apreciat imaginile, clipe de culoare şi de lumină irepetabile, însoţiţi de rectorul universităţii sucevene, Adrian Graur, şi prorectorul Sanda Maria Ardeleanu, academicienii Eugen Simion şi Mihai Cimpoi, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor,  Ecaterina Andronescu şi rectorul Universităţii „Transilvania” din Braşov, Ion Vişa, iar scriitorul şi jurnalistul bucovinean Vasile Tărâţeanu i-a oferit lui Ştefan Petrescu una din cărţile sale cu autograf.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Expoziţie de fotografie „România - o perspectivă inedită”.
 Vizualizări articol: 1017 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Expoziţie de fotografie „România - o perspectivă inedită”3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei