Cezar STRATON

Am în față câteva documente inedite. Ele conturează un destin bucovinean exemplar: cel al profesorului Mihail Prodan, cel mai celebru silvicultor român, unanim respectat de comunitatea științifică mondială. Datorez șansa de a vi le putea oferi dr. ing. Radu Cenușă, directorul Stațiunii Experimentale de Cultura Molidului din Câmpulung Moldovenesc, el însuși un reputat specialist și un neobosit apărător al pădurii românești, amenințată de cancerul politicianist al etapei actuale.

În cele ce urmează, vă voi prezenta pasaje din materialul „Un principiu, un nume: Prof. dr. Mihai Prodan, la 85 de ani”, redactat de dr. ing. Aurel Teușan, fost student la Freiburg al magistrului, cu care acesta spunea că se înțelege foarte bine, „poate și prin faptul că amândoi suntem bucovineni”.

Născut la 22 octombrie 1912, la Cernăuți, cel ce avea să devină unul dintre cei mai mari specialiști din lume în biometrie forestieră și inventarierea arboretelor a absolvit Politehnica din București, devenind, apoi, în 1937, șeful Ocolului Silvic Frasin din Bucovina. După 4 ani, și-a văzut împlinit visul de a se perfecționa în Germania, țara silviculturii clasice. Aici, refuzând cărările bătătorite, după un scurt stagiu pe teren, și-a prezentat ideile renumitului profesor Rohrl de la Facultatea de Silvicultură a Universității din Freiburg. Cu acel simț al umorului ce nu l-a părăsit niciodată, profesorul Prodan a relatat, cu ocazia unei festivități, acest episod esențial din viața sa. Probabil că numitul dascăl nu a înțeles prea multe din cele scrise de tânărul venit din Munții Bucovinei, pentru simplul motiv că erau redactate în românește. Demonstrația era, însă, susținută prin câteva formule pe care, examinându-le, profesorul german a exclamat: „Dumneata ești omul meu!”. Că acesta nu s-a înșelat, o dovedește excepționala carieră universitară și științifică a lui Mihail Prodan. Să notăm doar câteva repere, așa cum le prezintă onorantul compendiu „Wer ist Wer”, corespondentul german al celebrului „Who is who in the world”:

1942 – asistent docent și ulterior (1954) - profesor extraordinar și consilier științific la Universitatea Freiburg.

1962 – profesor invitat la Universitatea din Istanbul.

1965 – ofertă refuzată la Universitatea din Viena.

Tratate de referință: Inventarierea arboretelor (1951), Biometrie forestieră (1961, tradusă în engleză în 1968, în prestigioasa „Pergamon Press”), Dendrometrie (1965).

1967 – medalia de onoare a Universității din Brno.

1968 – doctor honoris causa al Universității din Gottingen.

1969 – membru de onoare al Societății de Științe Forestiere din Finlanda.

1974 – membru corespondent al Academiei Italiene de Studii Forestiere din Florența.

1977 – invitat în Brazilia pentru a conferenția la diferite universități.

1981 – laureat al Premiului de Onoare al Fundației pentru Biometrie Forestieră a Universității din Gottingen

1983 –   Medalia de Merit clasa I a RFG.

1992 – membru de onoare al Societății „Progresul Silvic” România.

1993 –  laureat al premiului G.L. Harting al Fundației Harting din Wiesbaden.

– invitat în Chile pentru a conferenția la două universități.

1994 – membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice din România.

Ce și-ar putea dori, ce ar putea izbândi mai mult un om, pe plan profesional și pe cel al recunoașterii de către societate a excepționalei sale contribuții? Acest tablou ar rămâne, însă, incomplet dacă nu l-am întregi cu chipul omului Prodan, tutelat de acea modestie rară, adevărată, proprie doar marilor spirite. Într-un manuscris în care distinsul profesor rememorează, cu dor nestins de țară, perioada „când mi-am început drumul lung ca inginer silvic la renumita Administrație a Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina”, mărturisește că „succesul meu la Universitatea din Freiburg la colegi și în practică” în Germania nu se datorește „meritelor mele științifice” sau „cursurilor mele strălucite (vai de ele!), ci interesului meu pentru soarta fiecărui student și viitor coleg”. „Dacă ar fi să-l credem, notează ing. Teușan, am ajunge la concluzia că toți acei care i-au acordat titluri, premii, medalii au făcut-o în necunoștință de cauză”. Totodată, spune același apropiat discipol, este adevărat că profesorul Prodan a împărtășit studenților săi nu numai formule și explicații. Căci, cum se poate explica ropotul de aplauze din aula Universității la festivitatea din 17 iunie 1997, pe când „omul” Prodan stătea modest într-un colț al sălii? Semnificativ este și un alt episod relatat de Aurel Teușan. Auzind de Prodan, șeful unui ocol silvic din Pădurea Neagră a reacționat ca și cum ar fi fost electrizat: „Cum, ai fost și dumneata student al lui Prodan? Cum îi merge? Ce știi despre el? Spune-mi, cu ce te pot ajuta? Pentru Prodan fac orice!”. Să nu mai vorbim că numele lui Prodan ne-a netezit drumul și în Turcia, adaugă autorul relatării de mai sus, care continuă: „Confruntat cu aceste fapte, Prodan rămâne... tot Prodan. Adică se „dezvinovățește”: „Nu am făcut nimic altceva decât să mă comport cu studenții mei așa cum ar fi făcut-o și profesorii mei”. Și îi numește pe „giganții” silviculturii române interbelice: Marin Drăcea, V.N. Stinghe, D.A. Sburlan, Constantin C. Chiriță, C.C. Georgescu, Gr. Eliescu. O galerie de maeștri, în care bucovineanul nostru își are locul său distinct și binemeritat. (1997).

(Din cartea ”Basarabia și Bucovina” (2 volume), ediția a II-a, în curs de apariție)