Cezar STRATON

Relaţii.”Relaţia dintre bărbat şi femeie poate fi structurată în patru moduri: 1. monogamia (cuplul conjugal); 2. poligamia (un bărbat, soţ cu mai multe soţii); 3. poliandria (o femeie, soţie cu mai mulţi soţi); 4. grupul de cupluri (doi sau mai mulţi soţi cu mai multe soţii). Monogamia este forma de familie preferată în societăţile civilizate. Poligamia este prezentă în anumite culturi. Dintr-un studiu al antropologului american George Murdock, pe 565 de societăţi, a reieşit că 80% dintre acestea au cunoscut această formă de căsătorie (apud Richard T. Schaefer). O problemă importantă în sociologia familiei o reprezintă modul cum este gândită, de către individ şi societate, descendenţa, cu corolarul ei rudenia. În orice cultură, copiii sunt introduşi în raporturile de rudenie. Rudenia este relaţia cu alţi inşi proveniţi dintr-un strămoş comun. Rudenia biologică este consangvină (bazată pe legături de sânge) sau afină (rezultată din căsătorie). Există şi o rudenie spirituală (năşia, frăţia de cruce) bazată pe raporturi determinate de participarea la un eveniment deosebit din viaţa individului (naştere, căsătorie etc.). Rudenia este învăţată şi ea nu este în întregime determinată prin legături biologice sau maritale.” (Constantin Schifirneţ)

Dilemă.Țin în mână strâns otrava / Şi mă-ntreb ca un nebun / Când o văd cum doarme goală: / ,,Să i-o pun, să nu i-o pun?" (Ovidiu Donisa)

Simplitate (regească). ”Dar iată că apare o ţărancă bătrână, turcoaică, încărcată cu dulceţuri; bătrâna suie treptele, vine pe terasă şi, fără protocol, se aşază la masa cu micul dejun lângă regină şi îi mângâie mâna repetând: „Güzel, güzel”. Se pare că înseamnă: „frumoasă, frumoasă”; cum însă nimeni nu ştie turceşte, conversaţia continuă cu surâsuri. Suntem mereu uimiţi să vedem simplitate la suverani; publicul, care îi vede doar înconjuraţi de fastul oficial, şi-i imaginează la fel şi în viaţa privată; în fapt, Franz Iozef dormea pe un pătuţ de campanie, iar Nicolae II, la Țarskoe Selo, îşi aranja cu mâna lui, într-un colţ al anticamerei, bicicleta şi umbrela veche. Regina Maria doarme totuşi pe un divan acoperit cu broderii preţioase. Spre deosebire de alte capete încoronate care, sub purtări timide de burghezi modeşti, ascund adesea suflete complicate, capricioase şi pline de orgoliu, Maria de România îşi poartă simplitatea în inimă, iar vastul pe veşminte.” (Paul Morand)

Verdeaţă.Un ţigan a murit. La înmormântare popa îi cânta ca fiecărui mort : Du-l Doamne la loc cu umbră şi verdeaţă... la care ţiganca sare la popă şi-i zice: Zi-i părinte să-l ducă la loc cu carne, că de verdeaţă a murit!

Treceri.”Toate-n lume-s trecătoare / Ca brânza prin strecătoare.”

Precauţie.”Nu! Iubita mea să n-aibă Studii universitare, / N-aş voi să am în casă / Lupte cu... dicţionare.” („Inimă de student” de Hildebrand Frollo, apud Leca Morariu – Jurnal, 1914)

Onciul(Aurel). ”La 2 după-amiază, la Bucureşti (oraş aflat sub ocupaţie militară germană în 1917 – n.a.), la  prof.  D. Onciul. Îl aflu abătut, culcat în canapea. Nu c-ar vrea să doarmă, ci fiind indispus, bolnav. Rămâne deci să-mi caut singur colecţia 1915 din <Drum drept>, dar nu izbutesc s-o complectez. Dau să plec, dar bietul bătrân se ridică şi-mi explică indispoziţia:  – Iată ce e: au vrut să-mi facă percheziţie. Da! Spune-mi, cât ai stat la Viena, auzit-ai ceva de Nicu Flondor? Cine l-a calomniat? – Nu prea ştiu. Pare-mi-se că chiar arendaşul său evreu. – Aşa? Să-ţi spun ce mi s-a întâmplat. Mai alaltăieri se opreşte în curte o trăsură şi vine un funcţionar austriac de mă invită la consulat, ştii, unde e Pantasi – ca să mă întrebe ceva. Mă duc. Şi mă întreabă: – Dle, ai corespondat Dta cu dl N. Flondor? – Da! – Şi-n timp de război? – Da! – Poţi să ne pui la dispoziţie scrisorile dlui Flondor? – Da! Şi întovărăşit de un funcţionar austriac, m-am întors acasă şi pune-te la cotrobăit toată casa, până ce-am dat de 3 scrisori ale lui Flondor. Mă înfăţişez cu ele înaintea dlui austriac: numai o singură scrisoare din timpul războiului, o rugăminte să intervin pentru un grădinar neamţ la primăria de aice.  – Şi despre o moaşă n-ai dta nici o scrisoare? – mă întreabă dl funcţionar. – Ce fel de moaşă?  – Aşa: grădinar, moaşă etc.!! – fiindcă n-ai alte scrisori!... Atunci m-am îndârjit şi eu şi i-am spus-o scurt:  – Dle căpitan, îmi pare că nu-ţi dai seama ce aluzii faci! Ce-am avut ţi-am dat! Şi atât! – Dle profesor, ne siliţi să vă facem percheziţie! – Poftiţi de mi-o faceţi! Cu dv. am isprăvit-o! Iar ce-l priveşte pe dl N. Fl., declar că e o calomnie, pură calomnie! – Şi cine, credeţi, e calomniatorul? – Cine? Poate arivistul Nicu Vasilco. – Ba poate altcineva… Nu sânteţi rudă cu dl Aurel Onciul? – Nu! Dl funcţionar a făcut ochi mari… Şi-am isprăvit-o! Aşa! Şi lucruri de aceste mă enervează mult! De 3 zile sânt indispus şi n-am linişte. Aşa oameni avem noi! Cunosc până acum 2 cazuri de calomnie ordinară din partea lui Aurel Onciul: 1) Maiorescu citat ca martor că Hurmuzachi aduce bani din România; 2) Cumnatul meu (inspect. Simionovici) pârât că le-a arătat drumul înspre România profesorilor bucovineni şi 3) şi acum: Nicu Flondor! Ți-o spun ca să ştii cine e dl Dr Aurel Onciul! Şi eu mi-o însemn bine, dle profesor Onciul!” (Fila din ziua de 26 mai 1917, din ”Jurnalul” lui Leca Morariu)

Rasism.Într-un stat conservator  din sudul Americii scria pe uşa unei biserici: „Accesul pentru negri interzis!” Totuşi, un negru intră. Preotul îl opreşte şi zice: - Nu ştii să citeşti? Negrii nu au voie în biserică! - Ba dar, dar eu fac numai curat aici...- Bine, bine, dar nu cumva să te prind rugându-te...

Suicid.Într-un mic orăşel în Alabama un negru zace pe stradă ciuruit de 40 de gloanţe. Şeriful stă lângă el şi zice: - Of, Doamne, aşa o sinucidere cumplită nu am mai văzut niciodată...