Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 14 ian 2020 - Anul XXV, nr. 9 (7314)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

17-18 ianuarie

Simpozionul Național ,,Valori Naționale în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”, ediția a VII-a

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În Sala Auditorium Joseph Schmidt a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, va avea loc vineri, 17 ianuarie, de la ora 9:30, Simpozionul Național ,,Valori Naționale în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”, ediția a VII-a, la 9 ani de când Părintele Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania a fost chemat la Domnul.

După cum susțin și organizatorii evenimentului, „părintele mitropolit a fost un distins om de cultură, un apărător statornic al tradiției ortodoxe românești, un înflăcărat patriot român și un adevărat mărturisitor și apărător al ortodoxiei în temnițele comuniste. Din 1993 și până în 2011 a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. În 2006 a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului”. Cu acest gând, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Andrei și cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Pimen, Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare Suceava și Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj-Napoca organizează și în acest an Simpozionul dedicat Părintelui Mitropolit Bartolomeu Anania.

 

Invitați din toată țara

Aflat la a VII-a ediție, Simpozionul Național are ca parteneri Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, Fundația Social Culturală Victoria Suceava, Protopopiatul Fălticeni, Mănăstirea Dragomirna, Mănăstirea Buciumeni, Fălticeni, Parohia Șcheia I, Suceava, Asociația Miseno.

Lucrările Simpozionului vor debuta vineri, 17 ianuarie, în Sala Auditorium Joseph Schmidt, începând cu ora 9.30, avându-l ca președinte de onoare pe Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

În deschiderea programului, vor vorbi gazdele evenimentului, reprezentanți ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Programul cuprinde conferințe, lansare de carte, decernarea marelui premiu – „Mitropolitul Bartolomeu Anania”. Ca în fiecare an, la eveniment participă oaspeți din toată țara, mari personalități ale culturii românești: Virgil Nistru Țigănuș, prof. univ. dr., Galați, Jan Nicolae, preot conf. dr., Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Ion Buga, preot prof., București, Niculina Iacob, prof. univ. dr., Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Ștefan Iloaie, preot prof. univ. dr., Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, Carmen-Maria Bolocan, prof. univ. dr., Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași, Stavrofora Maria Magdalena Gherghina, stareța Mănăstirii Dragomirna, Dragoș-Constantin Ciornei, masterand - Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași, Pavel Lungu, prof. dr. Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț, Monahia Elena Simionovici, Mănăstirea Voroneț, Carmen Dura, prof. dr. Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iaşi, Silviu – Constantin Nedelcu, dr. Biblioteca Academiei Române – Bucureşti, cercetător postdoctoral ISDS-UB, Bogdan-Ioan Anistoroaei, preot prof. dr. Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iaşi, Ramona Hrecinic, studentă la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Cezar Onesim, pr. Biserica „Sf. Nicolae”, Şcheia I, jud. Suceava, ing. Laurian Anania, nepotul Părintelui Mitropolit Bartolomeu Anania, arhitect Brânduşa Munteanu, nepoata Părintelui Mitropolit Bartolomeu Anania.

 

Lansare de carte

La această ediție va fi lansat volumul „Genealogia lui Mihai Eminescu din satul Călinești Cuparencu”, județul Suceava, Editura Miseno 2019, autor, preot Cezar Onesim. Un moment special îl va constitui decernarea Marelui Premiu „Bartolomeu Anania”. Premiul va fi oferit unei personalități desemnate de comitetul stiințific. În a doua parte a zilei, invitații vor vizita mănăstirile Slatina și Buciumeni.

Manifestarea se va încheia sâmbătă, 18 ianuarie, la Mănăstirea Dragomirna, la ora 11:00, cu Slujba de Pomenire a Părintelui Mitropolit Bartolomeu Anania. Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Simpozionul Național ,,Valori Naționale în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”, ediția a VII-a.
 Vizualizări articol: 1462 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Simpozionul Național ,,Valori Naționale în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”, ediția a VII-a5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei