Cezar STRATON

În memoria inegalabilului Charles Aznavour

Motto. ”Viens, voir les comédiens/Voir les musiciens/Voir les magiciens/Qui arrivent.../ Les comédiens ont installé leurs tréteaux/Ils ont dressé leur estrade

Et tendu des calicots/Les comédiens ont parcouru les faubourgs/Ils ont donné la parade/A grand renfort de tambour/Devant l’église une roulotte peinte en vert
Avec les chaises d’un théâtre à ciel ouvert/Et derrière eux comme un cortège en folie/Ils drainent tout le pays, les comédiens...”

Aflu, întristat, că a murit Charles Aznavour. Avea 94 de ani. Era normal – biologic – să se întâmple, desigur...Dar eu, francofon, francofil de când mă ştiu, simt această veste cu aceeaşi tristeţe şi durere cu care tu, cetitorule, ai afla – să zic - că ţi-a decedat un bunic, un apropiat din neam ori un coleg de armată ce-şi împărţea, generos, slănina cazonă cu tine...Cu şansonetele unor Aznavour, Becaud, Yves Montand, eu mi-am îmbogăţit, colorat, luminat, definit şi bucurat adolescenţa, tinereţea. Mă doare mult că ”armeanul” a murit. Mă doare tare că după generaţia asta de artişti totali...dedicaţi sufleteşte total publicului lor nu vor mai apărea, din senin, alţii asemenea. Nume mari, afirmate postbelic ca nişte săraci ”cântăreţi de cârciumă, de bar”, precum au fost, la debutul lor, toţi cei amintiţi şi încă puţini alţii ca ei. Toţi monştrii ăştia sacri... toţi au început prin a cânta, pe câţiva franci, o cafea şi un croissant, în barurile pariziene de cartier, dar s-au ţinut de pasiunea, de ambiţia lor...şi au ajuns celebri! Marii şansonetişti francezi – pe care îi ador, inclusiv pentru inspiraţia cu care şi-au scris sau ales textele! – începuseră fiecare, modest, anonim, fulminanta lor carieră. Acum, desigur, faptul că de pildă Yves Montand o fi sedus-o, sentimental, erotic, pe Edith Piaf, care-l descoperise, îl iubise şi îl promovase, n-are importanţă! Amândoi sunt morţi, sunt amintire şi legendă. De altfel, într-un documentar consacrat vieţii lui în 2007 (când împlinise 83 de ani), Aznavour mărturisea trist-nostalgic că marea Edith i-a apreciat debutul, dar nu l-a ajutat cu nimic: ”ea i-a ajutat mult pe cei care-i erau amanţi, ori care...urmau să-i devină!” Este – copie la indigo, aproape perfectă - şi povestea de viaţă a unei alte mari artiste, mă refer la a noastră Maria Tănase. Și ea – ca şi Edith – ameţită, amăgită de iubiri aparent solide... apoi, devenită ”colaboratoare” – de voie, de nevoie, nu mai contează! - cu Puterea comunistă, cu Securitatea. Femei frumoase, ambiţioase şi talentate. Dar atât de vulnerabile, de fapt, ca orice artist veritabil, indiferent de genul, de sexul lui. Revăd unul dintre concertele finale ale lui Aznavour, ca şi altele, ale unor Montand, Brel sau Becaud, la sala ”Olympia”...Muncă, efort, transpiraţie efectivă din partea acestor artişti iubiţi...Dar şi ce răsplată, ce potop de aplauze – ce durau zeci de minute – din partea publicului încântat şi recunoscător! Noi, azi, aici...oare pe cine am putea să aplaudăm..!?

P.S. În aceeaşi noapte cu marele armean Aznavourian, a murit şi cel mai talentat, cunoscut - şi trist! - clovn român: Siminică. Am citit, citisem, deja, câteva interviuri cu acest ”comediant” genial, care făcea ”show” în Circul de Stat... şi asta o reuşea fără a se machia, ori deveni facil, ori vulgar, ieftin. Ținea la meseria lui de ”circar” – şi fusese policalificat, presta chiar şi anumite acrobaţii periculoase, de circ. Însă ”al nostru” Siminică a murit în sărăcie, uitat de toţi. Înmormântat, anonim, prin colecta colegială a celor ce-şi mai aduceau aminte de el...clovnul trist. S-a potrivit, iată, să moară odată cu Charles Aznavour... O pilduitoare – deşi, întâmplătoare - (ori , poate, nu!?) coincidenţă...Doi mari ”comedianţi”, aflaţi, de acord, pe trepte diferite ale celebrităţii şi recunoaşterii publice. Dar, ambii, nişte ”artişti totali”, oneşti şi generoşi în a oferi publicului tot preaplinul sufletului şi talentelor lor... Dumnezeu să-i ierte şi să-i primească la El, acolo! Sunt convins că Tatălui nostru suprem îi va plăcea şi ” La Boheme”, dar şi prestaţia, zglobie, inventivă, haios-dunăreană, a unui Siminică. Circarul genial, dar rămas anonim...”Viens, voir les comédiens/Voir les musiciens/Voir les magiciens/Qui arrivent...”