„Din Stulpicani” (I)

„Problema bonurilor  de alimente”

„Una din cele mai spinoase probleme, care irită sensibilitatea maselor muncitoreşti de la noi, o constituie modul cum se achită salariile la diversele întreprinderi comerciale sau industriale. De cele mai multe ori salarii de mizerie, muncitorii sunt avizaţi la acest minim de existenţă zi de zi. Dar, iată, cum se petrec lucrurile. Inspectoratul muncii a fost sesizat că unii patroni, mai ales din judeţul Câmpulung, la lucrările care comportă plata salariilor la un termen mai lung, în loc de aconturi în bani, dau lucrătorilor bonuri de alimente, valabile la anumite ghişee comerciale. Prin această măsură, celelalte întreprinderi comerciale suferă o concurenţă neloială, iar muncitorul este obligat, în modul acesta, de a cumpăra adeseori marfă de calitate inferioară”.

„Suceava”,  Anul I, nr. 150, 7 Iulie 1939.   

„Din Stulpicani” (I)

„Pornind din Frasin, în susul râului Suha ce-şi mînă gălăgios apa spre rîul Moldova, după o călătorie pe jos de două ceasuri, ajungi în satul Stulpicani. Aşezat la confluenţa a trei pîraie - Negrileasa, Ostra şi Gemenea - Stulpicani este un sat de munte cu gospodării frumoase, cu oameni harnici şi pricepuţi în exploatările de pădure, cu feciori voinici şi fete harnice, care, vorba lui Creangă, <ştiu a învîrti hora, dar şi suveica>. Oamenii şi locurile au avut de suferit de pe urma trecutului vitreg. Neştiinţa de carte, bolile, nesiguranţa zilei de mîine întunecau gîndurile lucrătorilor de la pădure. Aceştia munceau cîte 16 ore pentru a-şi cîştiga o bucată de pîine. Forestierii erau chiorîţi de fumul din barăcile acoperite cu pămînt, iar spinările le erau roase de cetina pe care dormeau. În pădure ei lucrau cu unelte rudimentare irosindu-şi puterile”.

„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5162, Suceava, Vineri 17 iulie 1964.