Ion DRĂGUŞANUL

POJORÂTA (I).

Unul dintre primele sate înfiinţate de câmpulungeni, numită, după metoda de defrişare (prin pojar, deci prin „pojorâre”) Pojorâta, avea parte, în 7 august 1696, sub ocupaţie polonă, de o judecată în cel mai pur spirit al dreptului valah.

Procesul, la care participa, alături de bătrânii câmpulungeni, şi rohmistrul Dobrowski, viza o moşie a lui Petru Tolovan, „după măgura den sus de Pojorâta”, pe care, cu ocazia împărţirii ei între doi nepoţi, Simioniţă Boza cade ucis de către vărul său, care fuge în Ardeal şi al cărui nume nu mai este rostit (nici la nume nu mai avea dreptul un ucigaş).

În baza dreptului valah, satul Pojorâta era obligat să răscumpere moşia pe care a fost ucis un om, moşie care ieşise, prin omor, din proprietatea lui Petre Tolovan, „precum într-o vremi (când) au jurat cu brazda în cap Tolovanul cel bătrân”. Satul trebuia să plătească „gloaba judeţului, care se cheamă hultamo judeţului = 30 ughi (ducaţi ungureşti) şi 12 oi negre breză cu 12 mei negri breji”, dar „gloaba judeţului” a fost plătită de fraţii Ilie, Chelsia, Grigori şi Toader Filimon şi de Odochia Moga, care, în 10 mai 1714, aveau să vândă moşia aceea lui Istratie Flocea, ocazie de a închina două vedre cu vin împreună cu martorii Costantin Bobul, Simion Străjeriul, Adam Arman, Toader Paşcan şi Neculai Prăşcuţ.

În 19 aprilie 1749, Gheorghe Drob şi fraţii Chirilă, Nicolai, Constantin şi Toader Vlăge se jeluiau judeţului de ţinut din Câmpulung împotriva lui Vasile Străjeriu, care le-a împresurat o moşie în Pojorâta, pe care, de altfel, şi-a făcut casă.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează în Câmpulung, cu casă, dar şi cu gospodărie în Pojorâta, pe: Grigori Huţescu, Toader Ojică, Ion Lupescu şi pe Nistor sin lui Postolachi.

Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează în Pojorâta „82 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 panţir, 6 femei sărace şi 74 birnici, aceştia fiind: Chirilă sin Costandin Flocea, Constandin Flocea, Gavril sin Constandin Flocea, Toader Flocea, Nistor Vlăgea, Georgii Vlăgea, Nistor sin Vasile Străjar, Grigori Anuţan, Irimia Anuţan, Costandin sin Lupul Flocea, Petrea brat lui (Flocea), Toadir sin Lupul Flocea, Ion sin Irimia Anuţan, Ion sin Lupul Flocea, Vasile brat lui (Flocea), Ion Flocea, bătrân, Simion sin lui (Ion Flocea), Toader brat lui (fratele lui Simion Flocea), Georgii Flocea, Ştefan Bedrilă, vornicel, Ion sin Irimia Străjar, Ion Bărgăoan, Grigori Stupu, Maftei Moroşan, Ştefan Păcurăroi, Pavel Ojică, Ion Maroşan, Georgii cu soru-sa, Gavril Moroşan, staroste, Simion Moroşan, Ion Corlăţan, Simion Cârloanţă, Ifrim Cârloanţă, Ion sin Toader Cârloanţă, Gavril Măgurian, Andrieş sin lui, Nichita brat lui, Simion Spătar, Toader Roată, Nistor Andrian, Precopi Prundian, Ion sin Dumitru Cârloanţă, Vasile Mândrilă, Gavril sin Vasile Flocea, Ion Moroşan, Ioana Răoai cu Nicolai, holtei, Acsinte Măgurian, Ion Prundian, Chiriţă Grigorian, Măria sin lui Ştefan ROIA cu Acsinte, holtei, Iacob, rus, Toader Lazor, Cârstea, ungurean, Todosia, salahoriţă cu Toader, holtei, Petrea LAZOR, Ion Lazor, Lupul Lazor, Vasile Fuior, Iacob Lupescu, Constandin Ojică, Vasile Moroşan, Ilie, ungurean, Cârstina Fuioroae cu Ion, holtei, Simion Teleşca ot Vatra (Câmpulungului), Petrea Măgurian ot tam, Lupul Măgurian ot tam, Simion Oană ot Sadova, Nistor Anuţoii ot tam, Nistor sin Simionţii ot tam, Măriuţa, prescuroaia cu Dumitru, holtei ot tam, Măriuţa Brandaburoae cu holtei ot tam, Ilie, ungurean ot Fundu Moldovii, Gavril Moroşan ot tam şi Vasile ŢIMPĂU ot tam.

Rufeturile erau: Popa Nicolai, Ion, sas ot Vatra (Câmpulungului), panţir, Paraschiva Bedruloaia, săracă, Nastasia Cârlănţoaia, săracă, Măriuţa a Orbului, săracă, Irina Rotoaia, săracă, Parasca, fată bătrână a lui Iacob, şi Dochiţa Bedriloae, săracă.

În 1774, Pojorâta avea 104 familii răzeşeşti, iar în 1775, 1 popă şi 74 familii de răzeşi, trei dintre acestea fiind ale emigranţilor transilvăneni Cristian UNUGUREANU, venit din Rebra Mare, în 1763, Andrei Simion ŢANU, venit tot din Rebra Mare, dar în 1764, şi George UNGUREANU, din Ţagul Mare, stabilit la Pojorâta în 1766.

În 16 august 1783, Frantz von Kollowrat propunea Camerei Aulice din Viena exploatarea minelor de cupru, cu conţinut de argint, de la Pojorâta şi Fundu Moldovei, precum şi a celor de fier de la Iacobeni, minele de la Pojorâta şi de la Fundu Moldovei fiind deschise în 1805, o micuţă colonie germană fiind înfiinţată chiar în Pojorâta, la Izvor, cea numită Quellenthal, care se adaugă coloniilor dinspre Fundu Moldovei, Luisenthal şi Pferdgraben (Pârâul Cailor).