Ion DRĂGUŞANUL

LUJENI. Cea mai veche menţionare a lujenilor datează, indirect, din 1421, când proprietarul satului, Dragomir Vranici (probabil tatăl lui Costea Vranici, dacă nu cumva însuşi Costea Vranici) este menţionat printre membrii sfatului domnesc al lui Alexandru cel Bun.

Menţionarea directă datează, însă, din 1452, drept satul „anume Lujani, care sunt mai jos de Râpujinţi, pe Prut, satul Lujeni (Lujan, în alte documente) aparţinuse cneazului lituanian „Alexandru, astfel numit Vitovt”, fiul primului mare duce al Lituaniei, Kiejstut, cel care avea să moară în bătălia de la Troki, a fost proprietar al satelor Şipeniţ şi Lujeni, cumpărând Lujenii, în 7 septembrie 1452, cu 400 zloţi turceşti, de la Coste Vranici, unde a şi construit o biserică, închinând-o Înălţării Domnului.

În 1582, moştenitorii Lujenilor aveau să vândă satul lui Ieremie Movilă, trecând, după moartea acestuia, în 1606, în proprietatea fratelui său de mamă, Simeon, apoi în cea a hatmanului Isac Balica, care o va stăpâni până în anul 1611, când Lujenii trec în stăpânirea cronicarului Miron Costin, ruda cea mai apropiată a lui Isac Balica

Moştenitorii ducelui lituanian, Dumitru Epure, pârcălab de Soroca, Melisan Teban şi Miron Costin (prin soţie), pârcălab de Hotin, aveau să se revendice Lujenii, în 12 mai 1662, dar Dabija Vodă considerând că urmaşul legal al lui Vitovt şi stăpân al Lujenilor este Miron Costin, îi întărea moşia cronicarului.

După decapitarea lui Miron Costin, în decembrie 1691, pe când preot în Lujeni era un oarecare George, soţul Anastasiei şi tatăl lui Vasile Precop, moşia Lujeni trecu în proprietatea lui Nicolai, fiul lui Miron Costin, care o va dărui drept zestre, în 1757, fetei sale, Maria, măritată, prima dată, cu Macri, apoi, a doua oară, cu spătarul Iordachi Luki (Luca). Conacul boieresc al Costinilor se afla pe locul în care se afla, în 1893, casa gospodarului Mihail alui Nicolai Pilata.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Lujeni, moşia Mariei Macrioai, „94 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Ştefan şi Vasile, 1 dascăl, Toader, 15 scutelnici ai Mariei Macri, adică Sâmen pânzar, Gavril Şpirtu, Hrihor Moşniaga, Hrihor morar, Andrieş grădinar, Fedor Benzală, Hrihor Culiciac, Ivan Koko, Simion Clipacia, Ion Clipacia, Georgi pânzar, Vasile Ciornei, Ivan Bohonuc, Oleksa volintir şi Matei Curicul, 1 jidov, Froim, 3 văduve, Odochia, Nastasia şi Gafiţa, 12 case pustii, 12 ţigani, adică Vasile jude, Ursachi, Ştefan, Toader, Sandul, Ştefan, Ambrosi, Acsinti, Vârlan, Sandul, Ştefan şi Gavril, şi 48 birnici, şi anume: Vasile Oreleţki, Fodor Oreleţki, Hrihor Başaka, Alecsa Mihalachi, Iacob Petriniac, Ion Colţudan, Pintelei Siruniac, Luchian Sauciuk, Vasile vătăman, Neculai Savciuk, Ştefan Şpircul, Grigoraş Manduc, Macsim Sauciuk, Mihail Sauciuk, Nechifor Başac, Vasile Foca, Mihail Lipciuk, Toader Acsintic, Iurii Acsântiuk, Vasile Feleşko, Georgi Odoviiciuk, Simion Cricinic, Macsim Curiciuk, Ştefan Neculaiciuk, Tănasă Cogidiuk, Ion Odoveciuk, Dănilă Gidiu, Vasile Râznik, Petro Zaiciuk, Ion Agaftonuk, Ivan Tuderuc, Ilaş Isianciuk, Ion sin Cruţ, Andrieş nepot lui Cureşciak, Irimie Tcaci, Vasile Berezko, Ivan Ciuprik, Toader Şperciuk, Ivan Cutucu, Mihail Bidric, Ivan Lucuciak, Toaderaşco Lucuciak, Iacob Tcaciuc, Statii Savciuk, Iacob Savciuk, Hrihor Fresinic, Grigoraş Moşniaga şi Petro Feluşchii.

Vatra satului, megieşă cu Sipenitul, Coţmanii, Vitiliuca şi Mămăieşti, iniţial poziţionată pe malul stâng al Prutului, avea, în 1774, 84 familii, numărul familiilor satului ajungând, în 1784, la 155.

În 17 aprilie 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a moşiilor în Bucovina s-a prezentat spătarul Iordachi Luki, din Moldova, care îl va lăsa moştenire, în noiembrie 1791, fiului lui, George.

În 1 septembrie 1810, George Luki renunţa la Lujeni, în favoarea cumnatului său, hatmanul Nicolai Stratulat, care îl va stăpâni până în 7 august 1821, când, datorită restanţelor în plata dărilor, moşia Lujeni avea să fie vândută, prin licitaţie publică, pentru 36.000 lei, armeano-polonului David Capdebou-Antonowicz şi fiului său, Anton, în 11 august 1849 fiind menţionat ca proprietar al satului David Antonowicz, care va vinde Lujenii, în 10 august 1892, nepoatei sale, Gertruda de Torosiewicz, şi nepoţilor săi, David şi Adolf de Abramowicz.

În 16 iunie 1875, moşia Lujeni avea să fie vândută altei familii armeneşti, cea a lui Bogdan şi a Mariei Botuschan (Botuşan).

Biserica Arătarea lui Cristos din Lujeni, întemeiată de cneazul lituanian Vitovt, avea să fie restaurată, în 1770, de Maria, văduva stolnicului Iordachi Luca, fiul lui George Luca.

În 1843, patron al bisericii din Lujeni, cu 1.124 enoriaşi, era David de Antonievici, postul de paroh fiind vacant. În 1876, când patron bisericesc era familia armeanului Botuşan, biserica avea 1.759 enoriaşi, paroh fiind Dimitrie Manasterschi. În 1907, patroni bisericeşti erau Bogdan şi Andrei de Botuşan, paroh fiind Teodosie Cautiş, născut în 1865, preot din 1887, paroh din 1897, iar cantor, din 1900, Ioan Paziuc, născut în 1841.

Din 1860, funcţiona în comună o şcoală cu 5 clase[2].

În 1890, comuna Lujeni avea 2.800 locuitori, iar parohul Dimitrie DAN tocmai publica o superbă monografie a satului. Învăţători erau Vasile Orza şi I. Ucraineţ, Teodor Cureşi era primar, iar Ioan Paziuc – cantor bisericesc.

Cei mai vechi locuitori ai Lujenilor sunt, după Dimitrie Dan, Andrei cel Negru, menţionat în 13 iulie 1760, şi Ioan Costenco, menţionat în 15 iulie 1667. În Lujeni existau familii cu nume româneşti, precum Lăcustă, Curiş, Pilat, Başac, Cioban(iuc), Calancea, Coşar(iuc), Lucaci, Maidan(schi), Moşuc etc[3].