Doru POPOVICI

Alaltăieri, începând cu ora 21.45, am urmărit meciul decisiv al unei noi campanii de necalificare a unei reprezentative româneşti, cea under 21. Scorul îl ştiţi: 3-0 pentru Franţa, după un meci în care, până spre sfârşitul primei reprize, ai noştri păreau să ţină cu mine care pariasem (în dobitocia mea patriotardă) un „x” hotărât, bazându-mă pe ideea că nici Franţa nu mai e ce-a fost... Numai că ai noştri sunt exact ceea ce ar fi trebuit să ştiu că sunt, adică nişte împiedicaţi de toată jena, cu nimic mai breji decât generaţia de loseri de la Naţionala mare. N-au nimic de învingători în ei, chestie care până la un punct poate fi înţeleasă, ei fiind, în marea lor majoritate rezerve ale unor loaze (cuvântul ăsta românesc pur cred că vine tocmai din englezescul „loser”) bătrâne pe la nişte echipe second hand din campionatul de mâna a treia al unei ţări din lumea a 4-a, România. I-am urmărit pe parcursul întregii partide şi nu-mi amintesc decât de o singură acţiune cât de cât periculoasă. În schimb, am văzut o sumedenie de execuţii rudimentare care trădează nu doar lipsa de talent, ci şi lenea, sila, plictisul cu care trebuie să se fi antrenat ei încă de mici, dar şi calitatea antrenorilor care i-au pregătit până au ajuns la vârsta facerii de râs depline. Situaţia este dramatică şi mă trimite cu gândul direct la o zicere ceva mai veche a domnului europarlamentar Becali George: „Băăă, io-s folosof născut, nu făcut” care, adaptată la echipa under 21 a României, duce la concluzia că ăştia nu-s fotbalişti nici născuţi, nici făcuţi. Pe compartimente, situaţia stă cam aşa: portarul n-are nici plasament, nici detentă, nici reflexe; fundaşii îi privesc pe adversari cum combină, fără să intervină, iar când o fac se fac de râs complet, singurul procedeu bine ştiut fiind bubuitul mingii (când ajung la ei din neatenţia adversarilor) unde-o da Dumnezeu; mijlocaşii habar n-au cum se deschide jocul, pasele lor fiind la 3-5 metri (şi alea greşite!), iar atacanţii n-au auzit de demarcare, nici de săritură la cap, cât despre şut la poartă, nici pomeneală. Cu toţii nu ştiu ce-i aia o preluare şi cred că n-am văzut nici măcar o singură pasă cu exteriorul. Aţi observat, cred, că unul din cuvintele mele favorite este „panarame”. Ei bine, ăştia nici măcar asta nu sunt.