Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Mesajul domnului Hans Pottering, Preşedinte al PE, reflectă, între altele, necesitatea orientării campaniei electorale din România către ceea ce înseamnă Uniunea Europeană ca mecanism instituţional/decizional; aceasta întrucât exprimarea votului din 25 noiembrie echivalează cu un mic „pas” înspre construcţia unei Europe Unite, ceea ce conferă votului o valoare simbolică dar şi una de fond, istorică, de eveniment major în politica românească.
Însumând o istorie de o jumătate de secol, UE funcţionează astăzi în formula a 27 de state membre, cu piaţă internă de circa 500 milioane locuitori, adică 8% din populaţia Globului; UE a devenit prima putere economică mondială, cu 32% din PIB-ul mondial, depăşind SUA sau Japonia; deţinând circa 40% din comerţul internaţional, alături de o poziţie majoră în producţia/exploatarea cunoştinţelor, investiţiile în R&D, investiţiile în educaţie, în numărul de brevete/invenţii realizate anual, în exploatare/promovarea noilor tehnologii, în fluxurile financiare internaţionale etc. UE a devenit un „bloc” comercial/economic ce se constituie într-o „contrapondere” reală la poziţia SUA sau Japoniei pe plan mondial. Aspectul cel mai remarcabil în consolidarea UE, spun eu, rezidă în moştenirea istorică/religioasă comună a Europei, ceea ce a însemnat acceptarea treptată şi benevolă a unor reguli şi bune practici în toate planurile vieţii sociale: stil de viaţă, modă, afaceri, comerţ, finanţe, cultură, educaţie, politică, presă etc. Drumul consolidării în procesul integraţionist în structura UE nu a fost însă unul liniar, dimpotrivă el a fost pronunţat „sinuos”, chiar oscilant uneori; depăşind cu mult succesul unor blocuri comerciale precum NAFTA sau ASEAN, modelul UE s-a impus în istoria contemporană ca fiind cel mai de succes proces de acest tip. Explicit sau nu, construcţia modelului UE s-a orientat oarecum după modelul construcţiei SUA ca stat federativ, respectiv putem predicţiona funcţionarea unui Stat Federal European în perspectiva următoarelor decenii; îndeosebi dacă Tratatul Constituţional aflat în dezbatere va fi adoptat se marchează un prim pas înspre uniunea politică a celor 27, ceea ce va însemna o consolidarea a puterii centrale a federaţiei (Bruxelles, Strasbourg etc.).
Apartenenţa României la spaţiul UE, în sens de aderare, poate fi considerată, pe drept cuvânt, un moment istoric prin implicaţiile majore pe care la aduce acest statut; deja ¾ din comerţul exterior al României s-a orientat spre Vest, aceeaşi reorientare înregistrându-se şi cu privire la investiţii, cercetare, educaţie; totuşi, drumul de la aderare la integrare va rămâne pentru societatea/economia românească un test major, esenţialmente fiind vorba de acceptarea benevolă a unor reguli şi bune practici aplicate în spaţiul comunitar; acceptarea / funcţionarea acestor reguli în spaţiul românesc rămâne însă dependentă şi de anumite mutaţii notabile în „matricea culturală”, în mentalităţile ce ne definesc pe noi ca naţiune. Aşadar, asociat unor avantaje şi sprijin din partea UE, integrarea efectivă a economiei româneşti în spaţiul comunitar va mai necesita un anumit timp, chiar anumite costuri.
Este evidenţiată, tot mai insistent, apune Alvin Toffler, o anume erodare a relaţiei dintre SUA şi Europa, nu atât urmare a războiului din Irak sau încheierii Războiului Rece, cât urmare a faptului că SUA a început să îşi construiască deliberat o economie bazată pe cunoaştere; deja Europa şi SUA funcţionează la viteze diferite, spune acelaşi analist, iar în lipsa unei strategii adecvate a UE către economia cunoaşterii ecartul faţă de SUA se va amplifica în anii ce urmează; alte puteri economice/globale, precum Japonia sau China, induc tot mai multe dileme/necunoscute cu privire la întrebarea: „Cine va ocupa primele poziţii în competiţia globală peste unul sau două decenii?”.
"
