Celebra formaţie AC/DC concertează în România, pe 16 mai 2010, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, informează site-ul oficial al trupei.
De asemenea, concertul a fost anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, şi de promoterul Marcel Avram, organizator al concertului alături de D&D East Entertainment.
"Suntem mândri să anunţă că pe 16 mai una dintre cele mai puternice trupe rock din lume, AC/DC, va veni în Bucureşti. În ultimii doi ani au concertat în toată lumea şi ultimul segment din turneul lor (...) va fi Europa", a declarat Marcel Avram, precizând că primul show va fi pe 14 mai, la Sofia, şi următorul la Bucureşti, pe 16 mai. "AC/DC vor cânta pe 16 mai, într-o duminică, în Piaţa Constituţiei", a mai spus el.
La concert sunt aşteptaţi în jur de 70.000 de oameni. "Trupa va veni cu propria scenă, propria producţie", a completat Avram, care a spus că trupa va aduce pentru show-ul de deschidere şi unul sau doi invitaţi speciali.
Biletele vor fi exclusiv distribuite prin Eventim, începând de miercuri dimineaţă.
"Mâine la ora 09.00 se vor pune în vânzare biletele pentru AC/DC în întreaga reţea Eventim", a declarat Valentin Vasiloiu, Managing Director al companiei de ticketing. Acestea vor avea preţurile de 120 lei, 250 lei şi 450 lei (VIP) şi vor fi disponibile în magazinele Vodafone, librăriile Cărtureşti şi librăriile Humanitas, în peste 400 de locuri din ţară. "Acesta este un preţ net, la care se vor adăuga alte taxe care vor fi afişate în mod explicit pe bilete, estimate în acest moment de noi la 6%", a completat Vasiloiu.
AC/DC este o formaţie de hard rock înfiinţată în Sydney, Australia, în 1973 de către fraţii Angus şi Malcolm Young. În prezent, trupa este formată din Angus Young - chitară solo, Malcolm Young - chitară ritmică, Brian Johnson - voce, Cliff Williams - bas, Phil Rudd - baterie. Concertul pe care AC/DC îl va susţine în România face parte din turneul de promovare al celui mai recent album, "Black Ice", lansat în 2008.