Doi frați din Câmpulung Moldovenesc au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce au fost implicați într-un caz de fals privind identitatea, într-un dosar rutier, în condițiile în care se aflau deja sub control judiciar, într-un dosar de trafic de persoane.
După cum am mai arătat în Monitorul de Suceava, un echipaj de poliție care acționa pe 14 aprilie, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, în zona Pojorâta, a oprit pentru control un autoturism Mazda.
Tânărul de la volan le-a spus polițiștilor că nu are asupra sa cartea de identitate, ci doar permisul de conducere și a prezentat la control un permis de conducere autentic, pe numele Lazăr Pardalian.
Polițiști au stabilit în cadrul anchetei, fără dubiu, că cel de la volan, Vasile Motan, a încercat să-i inducă în eroare, cu permisul de conducere valabil al fratelui, bazându-se pe faptul că cei doi au o fizionomie asemănătoare. Deși cu nume diferite, cei doi sunt frați.
Lazăr Pardalian era și el în mașină, ca pasager, s-a stabilit ulterior.
Vasile Motan, cel care era în realitate la volan, nu avea dreptul de a conduce în urma implicării recente într-un alt eveniment rutier și era și băut, având o concentrație alcoolică de 0,79 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Același inculpat a fost implicat recent într-un accident rutier și era tot băut. De atunci, dreptul de a conduce i-a fost suspendat.
Pe lângă infracțiunile rutiere, Vasile Motan a fost arestat de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și pentru infracțiunea de ,,fals privind identitatea”.
Între timp, și procurorii de la DIICOT au solicitat înlocuirea controlului judiciar în dosarul în care cei doi sunt puși sub acuzare pentru trafic de persoane sub forma proxenetismului.
Pe 30 aprilie, Curtea de Apel Suceava a admis contestația procurorilor DIICOT și a dispus ca frații Vasile Motan și Lazăr Pardalian să fie arestați preventiv.
Vasile Motan era deja arestat pentru infracțiunile rutiere repetate, amintite mai sus, în cazul său fiind practic vorba de al doilea mandat de arestare.
Lazăr Pardalian a fost identificat de polițiști la domiciliu și condus la sediul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, ulterior fiind și el încarcerat.