Salvamont Vatra Dornei a început lucrările de amenajare și împrospătare a traseelor turistice din zonă
Vineri, 2 Mai 2025 (13:28:30)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Salvamontiștii dorneni au început recent mai multe activități de întreținere și amenajare a traseelor turistice montane din zona Dornelor, odată cu încălzirea vremii și începutul sezonului de drumeții. Încă de la finalul lunii aprilie, echipa Salvamont Vatra Dornei a efectuat verificări și lucrări de reamenajare pe traseul turistic marcat cu Cruce Roșie, care pornește din municipiul Vatra Dornei și se intersectează cu traseul marcat cu Bandă Roșie ce vine dinspre Pasul Mestecăniș. Acest segment este unul frecventat de turiști și are o importanță deosebită, întrucât se suprapune cu traseul Via Transilvanica.
Ulterior, salvamontiștii au verificat starea altor două trasee importante din zonă, ambele aflate între comuna Dorna Candrenilor și municipiul Vatra Dornei. Este vorba despre traseul cu marcaj cruce albastră, care leagă Dorna Candrenilor de Culmea Urseni, și traseu cu marcaj bandă albastră, dintre Culmea Urseni și Vatra Dornei. Potrivit celor de la Salvamont Vatra Dornei, ambele trasee sunt practicabile și deja frecventate de turiști.
În perioada următoare, echipa Salvamont Vatra Dornei va interveni pentru a reîmprospăta marcajele de pe aceste două rute pentru a asigura o orientare cât mai facilă a celor care aleg să le parcurgă.

Vizualizări articol: 345 | | Notează articolul: Salvamont Vatra Dornei a început lucrările de amenajare și împrospătare a traseelor turistice din zonă0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.