Talentul şi pasiunea pentru traducerea în limba francezăale studenţilor de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării ( FLSC), din cadrul USV, au fost recent reconfirmate la Concursul Naţional de Traduceri organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. La competiție au participat 12 universități, iar Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentatăde două studente, ambele de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării.
Astfel, premiul III pentru traducerea de texte de specialitate în domeniul economiei şi al studiilor media a fost obținut de către Andrada Ghiuş, studentă la specializarea Limba și literatura franceză– Limba și literatura italiană, anul al III-lea, coordonatăde conf. univ. dr. Raluca-Nicoleta Balaţchi, iar menţiunea pentru traducerea a două texte literare în proză a fost obținută de către Florentina Irimescu, studentă la specializarea Limba și literatura franceză- Limba și literatura engleză, anul al II-lea, coordonatăde conf. univ. dr. Olga Gancevici.
Alături de colegii şi profesorii lor, cele două studente vor fructifica aceastăinteresantăexperiențăde comunicare interculturalăprin traducere, atât la studiile de licență, cât şi la cele de masterat.