Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 9 sep 2020 - Anul XXV, nr. 212 (7517)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Infrastructură

Flutur anunță că au început lucrările de modernizare pe ultimul tronson de 2,7 kilometri din drumul Frasin - Broșteni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a anunțat că recent au început lucrările pentru modernizarea unui tronson de 2,7 kilometri din drumul județean Frasin – Stulpicani – Ostra Broșteni. Gheorghe Flutur a spus că este vorba despre ultimul tronson rămas nemodernizat pe acest drum, situat pe raza orașului Frasin. Flutur a precizat că lucrările se realizează printr-un parteneriat între Primăria Frasin și Consiliul Județean Suceava. De altfel, Gheorghe Flutur și primarul din Frasin, Marinel Bălan, au inspectat lucrările de pe acest tronson de drum județean, de la intersecția cu DN 17 și până în satul Doroteia. „Mă bucură faptul că am făcut acest parteneriat cu Primăria Frasin, pentru că astfel, după ce terminăm cei 2,7 km, întregul drum este <curea> până la Broșteni. Până în prezent am modernizat 43 de kilometri din drumul județean Frasin-Broșteni, din care peste 4 kilometri au fost pe un proiect al Primăriei Frasin finanțat pe PNDL, iar diferența a fost făcută de Consiliul Județean”, a explicat Gheorghe Flutur. El a mai adăugat că în momentul de față se mai lucrează la Ostra, unde se toarnă al doilea strat de uzură pe drumul spre Puzdra. „Până acum am investit 22 de milioane de lei în acest drum strategic, de o importanță deosebită, care leagă valea râului Moldova de  Valea Bistriței. Este un drum turistic care dă o șansă uriașă localităților Frasin, Stulpicani, Ostra,  Broșteni, Crucea. Practic de foarte mulți ani nu s-a investit pe acest drum. A fost un drum tehnologic pe unde venea traficul greu de barită de la Ostra, iar noi am avut acest curaj să îl modernizăm”, a declarat șeful administrației Județene. În același timp, el a ținut să-l felicite pe primarul din Frasin, Marinel Bălan, pentru curajul pe care l-a avut în realizarea proiectelor din acest oraș. „Este o dovadă că numai împreună putem să facem lucruri care să țină și este și ceea ce se întâmplă aici. Știu că Marinel Bălan a făcut foarte multe lucruri bune în Frasin, are multe drumuri modernizate, extinderea rețelei de apă și canalizare și școli modernizate”, a precizat Gheorghe Flutur.

Pe de altă parte, șeful administrației județene a ținut să precizeze că intersecția dintre DN 17 și drumul spre Broșteni reprezintă pentru el „un reper emoțional”, având în vedere că aici a început unul dintre cele mai importante evenimente din județul Suceava, „Hora Bucovinei”. Flutur a amintit că în urmă cu mai mulți ani, de aici a început, împreună cu Marinel Bălan, inițiativa Hora Bucovinei. „În această cruce de drumuri veneau călăreți și turmele de oi din patru direcții și se întâlneau în centru la Frasin, după care mergeau în tabăra de la Bucșoaia. Da, este un reper emoțional pentru mine, dar de data aceasta este și pragmatic pentru șoferii care cred că așteptau de foarte multă vreme această investiție”, a spus Flutur.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Flutur anunță că au început lucrările de modernizare pe ultimul tronson de 2,7 kilometri din drumul Frasin - Broșteni.
 Vizualizări articol: 1184 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Flutur anunță că au început lucrările de modernizare pe ultimul tronson de 2,7 kilometri din drumul Frasin - Broșteni3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei