Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 19 sep 2012 - Anul XVII, nr. 219 (5124)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Spectacol caritabil

Strângere de fonduri pentru copii cu dizabilităţi, la iniţiativa Fundaţiei FARA

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La iniţiativa Fundaţiei Filantropice FARA, vineri, 21 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, începând cu ora 18:00, va avea loc un spectacol caritabil, susţinut de Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, cu strângere de fonduri pentru copiii cu dizabilităţi din judeţ, care sunt incluşi în programe sociale coordonate de FARA. Evenimentul marchează 21 de ani de activitate FARA în judeţul Suceava. Un bilet costă 20 de lei şi se poate procura de la secretariatul Casei de Cultură Suceava.

 

17 copii şi tineri, ocrotiţi la Centrul „Sf. Nicolae”

Directoarea FARA pe regiunea de Nord, Rachila Păstrăv, ne-a spus că, în acest moment, în judeţ funcţionează cinci programe sociale, care includ zeci de copii cu dizabilităţi şi copii care provin din familii nevoiaşe. În Centrul rezidenţial „Sf. Nicolae” din Suceava sunt internaţi 17 copii şi tineri, cu vârste cuprinse între 5 şi 21 de ani, care provin din centre de plasament sau copii care nu au familie. Centrul „Sf. Nicolae” funcţionează din anul 1997. Cel mai important rezultat al acestui program, a completat Rachila Păstrăv, este faptul că „65% dintre copiii care au părăsit proiectul au fost reintegraţi în familia biologică sau au dobândit capacitatea de a duce o viaţă independentă”.

 

Pregătiţi să se descurce singuri în viaţă

La Spătăreşti, comuna Fântâna Mare, Fundaţia FARA a deschis Centrul de recuperare şi reabilitare pentru tineri cu dizabilităţi „Sf. Mihail”, centru rezidenţial pentru 11 copii, majoritatea preluaţi din centre de plasament din judeţ, având ca scop îmbunătăţirea abilităţilor de viaţă independentă în vederea integrării în muncă şi comunitate.

Un proiect care a început în anul 2005, în localitatea Arbore, şi apoi s-a extins şi în alte localităţi din judeţ, este “Programul Educaţie pentru Toţi”. Prin acest program, 140 de copii aflaţi în dificultate, copii din comunităţile sărace cu risc de abandon şcolar, copii romi, toţi cu vârste cuprinse între 6-11 ani, sunt ajutaţi, zilnic, să îşi pregătească temele înainte sau după terminarea orelor, sub îndrumarea unui cadru didactic.

După ce îşi termină temele, copiii primesc o masă caldă în sistem catering. Copiii sunt sprijiniţi şi cu haine, încălţăminte, rechizite.

 

Centrul “Nazaret” pentru copii din spectrul autist, primul de acest fel din nordul României

Un alt program care vine în sprijinul copiilor cu dizabilităţi, susţinut de FARA, este Programul de Educaţie Timpurie pentru Copii cu Nevoi Speciale “Sf. Theresa”, care se derulează în localitatea Baia, de la începutul anului 2010. În acest program, după cum ne-a spus Rachila Păstrăv, sunt incluşi 24 de copii cu dizabilităţi, care beneficiază de servicii de recuperare şi terapie, kinetoterapie, educare, socializare.

Prin Programul Centrului de Terapie pentru Copii cu Tulburări din Spectrul Autist “Nazaret” din municipiul Suceava, acreditat din luna mai 2011, iniţiat şi susţinut de Fundaţia FARA, sunt ajutaţi 20 copii cu tulburări autiste. Beneficiarilor li se stimulează dezvoltarea psihică, motorie, cognitivă prin terapie cognitivă-comportamentală. Centrul “Nazaret”, centru de zi pentru copii din spectrul autist, după cum ne-a spus Rachila Păstrăv, este primul de acest fel din nordul României. Ea a completat că fondurile adunate din vânzarea biletelor, pentru spectacolul caritabil de vineri, vor fi împărţite responsabililor de programe FARA, în vederea trimiterii copiilor în excursii, cumpărarea de materiale didactice etc. Pentru mai multe informaţii despre programele FARA derulate în Suceava, dar şi despre spectacolul caritabil, puteţi să luaţi legătura cu Rachila Păstrăv, la numărul de telefon 0740 140 305.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Strângere de fonduri pentru copii cu dizabilităţi, la iniţiativa Fundaţiei FARA.
 Vizualizări articol: 1431 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Strângere de fonduri pentru copii cu dizabilităţi, la iniţiativa Fundaţiei FARA0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Standarde de calitate pentru terapie trimis de
(19 sep 2012, 12:34:46
Terapia cognitiv comportamentala pentru copii cu autism, la care se face trimitere in articol are cateva reguli stricte, printre care si aceea ca se realizeaza 1 la 1 (adica un terapeut si un copil) si ca numarul minim al orelor de terapie pentru un copil este de 30 pe saptamana. Pentru cei implicati in fenomenul autismului, aceste reguli au evident si o explicatie. In consecinta, centrul Nazaret ar trebui sa dispuna de minim 20 de terapeuti, pentru a efectua in conditii corecte aceasta terapie. Legea 151/2010 prevede standarde de calitate pentru aceasta activitate. Ne poate spune cineva cine poarta raspunderea pentru o activitate atat de delicata, realizata necorespunzator?

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei