Google
UnionCars Ford Suceava
 
joi, 4 iun 2020 - Anul XXV, nr. 129 (7434)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8406 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2942 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Interviu

În dialog cu PS Damaschin, despre moștenirea spirituală lăsată de ÎPS Pimen

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost, în ultimii trei ani, persoana cea mai apropiată de ÎPS Pimen, omul care a stat cel mai mult în preajma Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților.

 

„Cu toți părinții din aparatul administrativ a lucrat ca un părinte, nu ca un superior”

- Ați fost hirotonit întru episcop la 23 iulie 2017, în cadrul unei slujbe conduse chiar de către Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan. A fost momentul în care ați devenit, practic, mâna dreaptă a ÎPS Pimen. Cum s-a ajuns la acest moment și cum ați început activitatea alături de ÎPS Pimen?

- Părintele Arhiepiscop Pimen a fost un om puternic și deși Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este una mare și cu multe lucrări de împlinit, ÎPS Pimen a putut, o vreme îndelungată, să ducă singur toate câte le presupune ascultarea de diriguitor al acestor lucruri. Adunându-se ani la vârsta Înaltpreasfinției Sale și fiind și o prevedere a Sfântului Sinod cum că, de la o anumită vârstă, părinții chiriarhi trebuie să-și aleagă un episcop vicar, s-a ajuns și în Suceava ca Părintele Arhiepiscop să-și aleagă un ajutor, o mână dreaptă, cum ați spus dvs.

- Firesc ar fi să vă întreb de ce v-a ales pe Preasfinția Voastră, dar acesta va fi subiectul altui interviu, pentru că acum ne-am propus să vorbim despre ÎPS Pimen...

- Ar fi trebuit să îl întrebați pe ÎPS Pimen, până la urmă... Dar, totuși, vă pot spune, cumva, cum s-a ajuns aici. Nu știm, până la urmă, gândul pe care l-a avut Înaltpreasfințitul. Suceava a avut și are oameni vrednici, părinți stareți care s-au remarcat printr-o activitate îndelungată, administrativă, care au o statură duhovnicească foarte frumoasă. Într-un fel, unul și unul... Și poate Înaltpreasfințitul se gândea: „care dintre aceștia?” Nu putea să reproșeze nimic nici unuia, nici celuilalt. Și cred că soluția alegerii mele a fost să nu se supere nici unul, nici celălalt, nici celălalt. Eu eram mai tânăr, nu eram stareț în momentul respectiv, îndeplineam criteriile pentru a fi ales și atunci cred că alegerea mea a fost o soluție neutră și motivul pentru care Înaltpreasfințitul s-a oprit asupra mea.

- Ați fost trei ani, așa cum spuneam, mâna dreaptă a ÎPS Pimen. Cum a fost această perioadă? În afara modestiei, calitate pe care văd că o aveți din plin, la fel ca Înaltpreasfințitul, ce ați învățat de la el?

- A fost o colaborare nu instituțională, ci mai mult una de la părinte la fiu. În fiecare dimineață, când veneam la birou, treceam întâi pe la Înaltpreasfințitul. Era întâlnirea noastră de dimineață. Și preț de câteva minute, cât avea timp Înaltpreasfinția Sa, sau chiar și o oră, o oră și jumătate, stăteam de vorbă. Vorbeam despre problemele Eparhiei, dar mai vorbeam, de fapt, îl ascultam pe Înaltpreasfințitul vorbind despre viața lui. Se deschidea și vorbea despre viața lui. Era un mod foarte pedagogic și duhovnicesc de a mă ajuta, de a mă face să înțeleg cum trebuie să privească un arhiereu treburile Eparhiei. Înaltpreasfințitul avea o memorie fenomenală și își aducea aminte de locuri, de întâmplări, de momente, de nume, foarte multe nume și de chipuri foarte multe. Așa că l-am simțit pe Înaltpreasfințitul nu ca pe un superior, ci l-am simțit ca pe un părinte care, pe de o parte, m-a luat ca să îl ajut, iar pe de altă parte m-a ajutat el foarte mult. De altfel, așa lucrează cu fiecare, cu toți părinții din aparatul administrativ a lucrat ca un părinte, nu ca un superior. Cu fiecare a avut o relație părintească. Dacă avea nevoie câteodată de ceva de la un părinte consilier, nu-l chema în biroul lui, mergea Înaltpreasfințitul la părintele respectiv. Bătea la ușă și se așeza pe unul dintre scaunele pentru invitați, că la birou stătea părintele consilier. Așa a fost, așa ne-a crescut și, și pentru aceasta, îi păstrăm o vrednică recunoștință.

 

„Ca să te mustre Înaltpreasfințitul pe față, trebuia să faci o boacănă foarte mare”

- Dincolo de problemele Eparhiei, ce amintiri aveți din discuțiile pe care le aveați dimineața cu Înaltpreasfințitul?

- Am aflat multe lucruri din viața Înaltpreasfințitului. O parte dintre ele le știam. În urmă cu câțiva ani, pe când eram la Mănăstirea Sihăstria Putnei, mănăstirea mea de metanie, Înaltpreasfințitul mi-a încredințat un manuscris, un fel de pagini de memorii ale Înaltpreasfinției Sale, pentru ca eu, având acolo ascultarea la secretariat, și pricepându-mă puțintel la tehnică, să tehnoredactez manuscrisul. Am făcut asta, prin 2014 sau 2015, și paginile respective au fost adunate într-o cărțulie, pe care   Înaltpreasfințitul a hotărât să o distribuie chiar la înmormântarea sa. Și s-a întâmplat lucrul acesta. Deci, amănunte din viața Înaltpreasfinției Sale, în afară de biografia oficială, am aflat din acel manuscris. Dar în discuțiile noastre de dimineața, am aflat și mai multe amănunte, nuanțe, gânduri, explicații, care nu întotdeauna își au locul într-o biografie sau chiar în niște pagini de memorii. În discuțiile noastre, revenea foarte des la anii din copilărie, anii de școală, profesori, învățătorii pe care i-a avut și pe care i-a respectat foarte mult. Din anii de copilărie a rămas cu dragostea aceasta față de oamenii în vârstă. Îmi povestea cum, la sfârșit de săptămână, mergea cu colegii de școală, grupați câte doi sau trei, la casele bătrânilor, să îi ajute la lemne, să le lucreze câte puțin în grădină. De atunci, de când era copil, această sămânță a ajutorării oamenilor în vârstă a crescut în inima lui, în ființa lui, astfel încât, atunci când a ajuns aici arhiepiscop, una dintre grijile sale de căpătâi a fost grija față de cei bătrâni și bolnavi.

- Care este cea mai frumoasă amintire legată de ÎPS Pimen?

- Spun una care îmi vine acum în minte, deși nu cred că e ceea ce vă așteptați. Pentru că e o amintire pe care am resimțit-o ca pe o lipsă, la prima slujbă de priveghere pe care am făcut-o, după ce Înaltpreasfințitul a plecat la Domnul. Amintirea pe care o am și care m-a emoționat foarte mult, atunci când am realizat că nu mai este Înaltpreasfințitul, este din timpul slujbei de sâmbătă seara. Sau, de acum, aș putea spune că amintirea asta va fi legată de orice zi de sărbătoare. Înaltpreasfințitul nu a lipsit de la nici o slujbă. În fiecare sâmbătă seară, la privigherea de sâmbătă seara sau în ajun de sărbători, Înaltpreasfințitul venea la slujbă. Eu slujeam, fiind mai tânăr, iar el, având epitrahil și omofor, își citea mai întâi pravila, iar apoi pomenea, citea pomelnicele pe care le aduceau credincioșii. Se punea, cum ar veni, în rând cu toți preoții mănăstirii care și ei, în sfântul altar, citeau pomelnicele. Pomeneam și eu, dar mai puțin, pentru că aveam câteva ritualuri de împlinit. El stătea în partea dreaptă a sfintei mese, în colțul din partea dreaptă și la priveghere, când am văzut că nu mai este acolo, tare m-am emoționat. Mai stătea și pe un scăunel pe care îl avea acolo și țin minte cum mergea, încet, încet, să vorbească cu părintele șofer, pentru a doua zi. Îi spunea că trebuie să ajungă la 09:30 la biserica sau mănăstirea la care aveau drum a doua zi și apoi îl întreba la ce oră vor porni. Acest chip atât de grijuliu și atât de conștiincios față de îndatoririle sale, și de arhiepiscop, dar și de monah, este una dintre amintirile cele mai frumoase pe care le am despre Înaltpreasfințitul.

- V-a mustrat vreodată ÎPS Pimen?

- Ca să te mustre Înaltpreasfințitul pe față, trebuia să faci o boacănă foarte mare. Dacă mustra o făcea foarte delicat. Aștepta mult timp până când să îți spună ceva, dacă ai greșit, și de cele mai multe ori o făcea indirect. Adică spunea pe ocolite, cam cum ar fi trebuit să se întâmple un lucru, astfel încât tu să vezi că nu ai procedat bine. Nu m-a mustrat niciodată, s-a purtat cu mine foarte atent. Și eu m-am străduit să îl odihnesc, pentru că mi-am propus asta de la început. De obicei, când vine un episcop vicar într-o eparhie, are multe îndatoriri și multe responsabilități, iar eu mi-am propus să fiu ceea ce și-a dorit Înaltpreasfințitul să fiu, mâna lui dreaptă, cum ați spus și dvs. Să fiu prelungirea voii lui, prelungirea gândului lui, să nu fie altă opinie în centrul eparhial față de cea a Înaltpreasfințitului. Nici nu aveam de ce să am altă opinie. Experiența sa își spunea cuvântul, deciziile sale au fost totdeauna cumpănite, așezate, astfel încât eu mi-am propus să îi fiu sprijin la bătrânețe și nu să-l încurc.

- Din câte înțeleg, cu toți se comporta în acest mod, nu mustra, nu dojenea direct...

- Au mai fost cazuri, puține, foarte puține, când, într-adevăr, cuțitul a ajuns la os. Și dacă nu înțelegi pe ocolite, trebuie să îți spună direct... Dar și atunci, după ce venea mustrarea aceasta, avea și cuvinte de a-l mângâia, dacă respectivul își recunoștea greșeala și dorea să se îndrepte.

 

Povestea solicitării de interzicere a Festivalului Bucovina Rock Castle

- Ați spus că ÎPS Pimen era foarte apropiat de bătrâni, dar dacă ne gândim la vârsta la care ajunsese, mulți erau tineri pe lângă el. Dar știu că era apropiat și de tinerii de astăzi și voiam să vă întreb despre o poveste care circulă, legată de o solicitare de a se cere interzicerea Festivalului Bucovina Rock Castle, solicitare la care ÎPS Pimen s-a opus vehement, spunând: „Lăsați tinerii în pace!” Cunoașteți această întâmplare?

- Este adevărat că Înaltpreasfințitul s-a ocupat și de zona aceasta, a copiilor, a tinerilor. La Mănăstirea Cămârzani, unde avem noi tipografia, există și acum foarte multe exemplare din broșuri, din cărți, pe care Înaltpreasfințitul le-a editat pentru generația tânără. Înaltpreasfințitul i-a avut întotdeauna în vedere și pe tineri. Le-a înțeles, să știți, și specificul tinereții. Nu știu exact dacă, într-adevăr, acestea au fost cuvintele. Ceea ce pot să vă spun sigur este că a fost abordat pe tema aceasta, iar el a zis că „Noi nu putem interzice ceva”. Noi, ca Biserică, noi, ca Arhiepiscopie. A mai spus că cei care vor să interzică un astfel de festival trebuie să se adreseze instituțiilor abilitate să aprobe sau să interzică desfășurarea unei astfel de manifestări. Asta nu înseamnă că lui îi plăcea muzica rock. Dar era foarte înțelegător și nu voia să-și depășească competențele.

- Aprecia probabil faptul că altora le place.

- Da. Și de ce să intervină el în zona respectivă? Lui îi plăcea muzica populară. Iubea folclorul foarte mult, dar așa, cu bună măsură și cu atenție. Revenind la discuția despre care ați amintit, știu că a avut loc într-un grup mai restrâns, iar Înaltpreasfințitul le-a spus celor care solicitau oficial Arhiepiscopiei să se opună, să iasă în față, că „nu e de datoria noastră să interzicem asta”. Le-a mai spus că autoritățile trebuie să verifice dacă solicitarea de a organiza un festival îndeplinește toate condițiile legale, iar dacă da, să se facă.

 

„Nu-i greu să trăiești, e greu să cumpănești”

- La slujba de înmormântare, în discursul extrem de emoționant pe care l-ați rostit, ați spus, printre altele: „Și iertați-i și pe cei care v-au judecat, acum, ori mai înainte, pe cei care v-au vorbit de rău, pe cei care nu v-au înțeles zbuciumul, neodihna și durerea pentru redobândirea unei proprietăți a Bisericii. Poate, simțindu-se și ei fragili și neputincioși în fața vreunei boli sau în fața morții, vor învăța măcar acum să vă prețuiască mai mult și vor șterge lacrima cu care v-ați dus de aici, făcând un gest recuperator pentru Biserica din Bucovina”. La cine vă refereați?

- Am spus acest pasaj cu multă durere și oamenii știu la cine mă refer. Dar înainte de a răspunde la întrebare aș insista și aș spune că da, deși poate nevăzut, Înaltpreasfințitul s-a dus cu această lacrimă pe ochiul sufletului, pentru că nu a fost înțeles. Toată zbaterea lui pentru redobândirea Fondului Bisericesc, căci la aceasta m-am referit, a fost o zbatere cât se poate de sinceră. Nu pentru el, nu pentru interesele lui, ci pentru, așa după cum zicea el, pentru două categorii de bătrâni care au nevoie de îngrijire susținută, permanentă, constantă, nu din când în când, aleatoriu sau cerșind. Și care sunt aceste două categorii de bătrâni? Bătrânii propriu-ziși, care vor fi dintotdeauna, și care sunt mulți în grija noastră, din diferite motive. Că nu pot copiii sau, din păcate, i-au părăsit. Și mai este a doua categorie de bătrâni, monumentele istorice. Mănăstirile, patrimoniul nostru bisericesc din Bucovina, care se comportă ca niște bătrâni. Sunt bine totuși, dar au nevoie de îngrijire permanentă. Pentru aceasta s-a luptat Înaltpreasfințitul. Și nu ca să se îmbogățească Înaltpreasfinția Sa ori să se îmbogățească știu și eu cine. Nu. Destinația principală a veniturilor din exploatarea Fondului Bisericesc ar fi fost aceasta, iar următoarea zonă de acțiune ar fi fost alte acțiuni umanitare. Înaltpreasfințitul voia să se implice foarte mult în ceea ce privește actul educațional, apoi sprijinirea altor eparhii, care au și ele monumente istorice ce au nevoie de întreținere. Lucrarea Înaltpreasfințitului de redobândire a Fondului Bisericesc a fost și este una cât se poate de îndreptățită.  N-a fost înțeles, n-a fost ajutat de cei care puteau să o facă, oameni din administrația locală, oameni de undeva de mai sus, care sunt decidenți și care puteau să ajute. Motivațiile le va judeca Dumnezeu. Unii poate au fost sinceri și au crezut că nu merităm, iar ei au circumstanțe atenuante. Dacă ești sincer, dacă ești de bună credință chiar și în reaua ta credință, atunci nu poți să fii acuzat. Unii, însă, au știut că noi suntem nu doar administratori, ci proprietari ai Fondului Bisericesc, și cu bună știință s-au opus. Dumnezeu să îi ierte și să-i lumineze! Înaltpreasfințitul cred că s-ar bucura enorm, din cerul lui Dumnezeu cel Sfânt,  să vadă că există dorința de a-i împlini gândul, chiar și după moarte.

- La slujba de pomenire, ținută la 9 zile după înmormântarea ÎPS Pimen, ați îndemnat stareții din eparhie să slujească pe rând la mormântul Părintelui Arhiepiscop pe tot parcursul perioadei de 40 de zile de după plecarea lui la Domnul. Ați spus atunci că „deși nu vom fi toți împreună fizic, în același timp, vom fi totuși uniți unii cu alții, prin dragostea comună față de părintele nostru duhovnicesc și prin dorința de a-i urma povața bună pe care cu atâta drag ne-a dăruit-o în timpul vieții”. Puteți să ne vorbiți despre această povață?

- Câte povețe bune nu ne-a dat Înaltpreasfințitul? Și nu ni le-a dat ca un dascăl, așezat undeva la o catedră, și învățându-ne pe noi, discipoli, cu o autoritate seacă și superioară. Ne-a învățat mai mult prin fapte decât prin cuvinte. Toată lumea care a fost în apropierea Înaltpreasfințitului știe expresia lui, „nu-i greu să trăiești, e greu să cumpănești”. Asta e o povață bună pe care ne-a dat-o, să nu ne pripim, să nu luăm hotărâri imediate, să judecăm lucrurile pe tihnă, le rece, să cumpănim. Câteodată, din exces de zel, alteori din frică, putem să eșuăm în a merge bine pe un drum. Dar dacă stai și cumpănești bine... Dar și cumpănirea aceasta, nu este rodul propriei tale judecăți pusă în exercițiu, ci cumpănirea vine și din iluminare de sus. Vine și din încredințarea că nu doar noi înșine avem răspuns la toate întrebările, ci vine din sfătuire multă.

Am învățat de la Înaltpreasfințitul să ajutăm, să ridicăm pe acel care a greșit, să-i dăm șansa să se reabiliteze. Înaltpreasfințitul nu s-a scuturat de oameni, chiar și atunci când ei au greșit. Le-a dat o șansă, și a doua, și a treia... Când nu s-a mai putut, evident, prezența persoanei respective în proximitatea Înaltpreasfinției Sale nu ar fi fost de folos nimănui.

Povața bună este să nu ne gândim atât de mult la noi, să ne gândim la celălalt, să nu căutăm confortul nostru, să îl ajutăm pe cel de lângă noi.

Ne-a învățat Înaltpreasfințitul să-i respectăm pe cei care ne-au format. El a avut o venerație extraordinară față de părinții lui, față de profesori, față de părinții duhovnicești pe care i-a avut în sfintele mânăstiri. Și a avut un respect deosebit față de oamenii înțelepți pe care i-a întâlnit în viață. El se pleca cu toată sinceritatea în fața unui bătrân care avea ceva de zis. Cât de mult am avea și noi de învățat, cei mai tineri mai ales... să stăm să ascultăm pe celălalt, să auzim ce gândește, și să luăm sfatul cel bun și să nu ne încredem așa de mult în noi înșine.

Avem de învățat de la Înaltpreasfințitul o fermitate în adevăr. El nu a mers pe compromisuri, chiar în privința Fondului Bisericesc, deși i s-a propus. Nu a iubit hoția și a avut cuvinte aspre. Dacă a avut cuvinte aspre față de ceva sau cineva, a avut față de tot ceea ce era legat de corupție. Nu tolera furtul.

Sunt doar câteva dintre povețele bune pe care ni le-a dat și pe care continuă să ni le dea Înaltpreasfințitul, chiar și de acolo, de sus.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului În dialog cu PS Damaschin, despre moștenirea spirituală lăsată de ÎPS Pimen.
 Vizualizări articol: 3093 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.80/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.8 din 5 voturi
În dialog cu PS Damaschin, despre moștenirea spirituală lăsată de ÎPS Pimen3.855

Facos Suceava
Iulius Mall Suceava
MedClinic
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!
Remember
Am uitat parola Înregistrare

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



Toyota - Programul Rabla 2020
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei