Doru POPOVICI

Una dintresintagmele preferate ale metaforicilor fără frontiere este cea care include substantivul "pol". Fiecare dintre noi a auzit de sute, poate mii de ori, construcţii de tipul polul frigului, pol de interes etc., astfel încât apariţia a încă unui pol ar putea trece neobservată, dacă nu ar fi vorba de sportul care polarizează (na, că m-am virusat şi eu!) interesul sutelor de milioane de suporteri, fotbalul adică. Iar polul despre care vorbesc este amplasat într-o zonă cunoscută drept Orientul Mijlociu, acolo unde în ultima perioadă s-au dus să joace fel de fel de fotbalişti importanţi, câţiva din ei reprezentând vârful absolut al acestei îndeletniciri, precum Cristiano Ronaldo şi Neymar. Cu foarte puţini ani în urmă, a juca în zona arabă era dovada descalificării supreme sau a apropierii inevitabile a vârstei de pensionare. Asta, chiar dacă puţinele nume interesante ajunse acolo aveau să primească salarii incomparabil mai mari decât cele de la echipele unde cunoscuseră gloria. Se pare că Ronaldo a dat startul unui exod masiv al celor mai buni dintre cei buni, excepţia de la regulă constituind-o şi de această dată Messi, care s-a reorientat către un alt fost "cimitir al elefanţilor", SUA, deşi banii oferiţi de arabi erau de foarte multe ori mai mulţi decât cei pe care îi va primi la Miami. Oricum, ideea e că totuşi în America e un fotbal mai serios decât în Arabia. Tot pe acolo, dar nu în Arabia Saudită, ci în Qatar, a plecat şi cel mai bun fotbalist din România ultimului sezon, Denis Alibec. Şi el, ajuns la 32 de ani, a înţeles că 100.000 pe lună e altceva decât vreo 15.000, cât se aude că primea la Farul. Zic "se aude", fiindcă la noi toţi conducătorii de club şi toţi fotbaliştii ţin secret salariul. Dacă vă întrebaţi de ce, răspunsul ține de finanţele publice sau de procurori, nu de mine. Problema lui Alibec este cât va rezista. Va reuşi el să priceapă ceea ce toţi din jurul său ştiu, sau va fi gonit, aşa cum s-a mai întâmplat şi cu alţi români ajunşi într-o lume de neînţeles pentru ei?