Doru POPOVICI

Mai avem nițeluș și tragem din nou cortina peste panarama internă, unde vreo trei amărâte se luptă pentru ordinea pe podium și pentru șansa de a se face de râs într-una sau alta dintre competițiile europene. Să ne înțelegem: e vorba de meciurile din preliminarii, nicidecum de cele din grupe, unde e greu de imaginat că am mai putea pătrunde. Și chiar dacă printr-un lanț de întâmplări fericite ni s-ar putea întâmpla asta, cu siguranță că ar urma șirul de bătăi din grupă. Ciudățenia promovării amărâților de la CFR Cluj în "primăvara europeană" din acest an a fost un fenomen inexplicabil și desigur irepetabil. Faptul că astea își văd de programul lor neclintit de mimare a fotbalului chiar nu ne afectează decât pe aceia dintre noi care ținem cu una sau cu alta dintre arătări. Problema e că dincolo de echipele de club, există o alta, mai mare și pe care o iubim toți, numită România. Cumva legată de ceea ce se întâmplă la cluburi, echipa România are și ea propriile-i probleme și sincope, performanțele ei din ultima vreme dându-ne serioase motive de îngrijorare. Ei bine, după ce, jucând prost cum știe ea, a reușit totuși să adune 6 puncte din primele două meciuri din preliminariile C.E. 2024, cam peste o lună vine "momentul adevărului" când, în 4 zile, avem două meciuri cu adevărat decisive și relevante pentru ceea ce înseamnă România anului 2023: cu Kosovo și cu Elveția, ambele în deplasare. În principiu, Elveția n-ar trebui să ne sperie, iar cu Kosovo s-ar cuveni să facem instrucție. Numai că așa cum arăta jocul fotbaliștilor de la "intern", dar și cum se prezintă cei de afară, teamă mi-e că în loc de 6 puncte, cum ne dorim, ori măcar 3, cum ar fi normal, noi nu vom obține decât maximum unul! Să dea Domnul să greșesc eu!