Doru POPOVICI

Ne aflăm din nou în postura de a fi catalogaţi drept originali, în măsura în care "original" poate fi privit contextual drept un sinonim pentru "tembel". Iar contextul este cel generat de lipsa de cam două luni încoace a unui selecţioner pentru echipa de fotbal numită România. Nu-mi aduc aminte că în cei 60 şi mai bine de ani de când mă preocupă fotbalul să fi întâlnit altundeva, măcar o singură dată, această situaţie fără pic de logică, pe care o întâlnim exclusiv în România, de fiecare dată când se pune problema angajării altui antrenor/selecţioner pentru echipa reprezentativă a ţării. Atunci când apare această problemă, ea ne ia prin surprindere, întocmai caapariţia ninsorii iarna. În vidul creat după plecarea indiferent a cărui antrenor încep să circule diverse nume: de la cei care chiar au reuşit câte ceva în carieră (de tipul Iordănescu ăl' bătrân, Lucescu al' bătrân, Boloni, iar mai de demult Nea Imi), până la veleitari fără substanţă, gen Şumudică, Dan Petrescu, Iordănescu ăl' tânăr ori Puriul sau glorii de pe gazon devenite eterne speranţe pe bancă: Piţurcă, Hagi, iar din noul val Rădoi şi Mutu. Spuneţi drept, dacă oricare dintre dv ar avea putere de decizie, aşa-i că pe ăştia din ultimul pachet nu prea v-ar trage inima să-i numiţi? Una peste alta, vă mărturisesc că am rămas uluit când am aflat decizia FRF de a-l desemna selecţioner pe Loţi Boloni, o fiinţă alcătuită dintr-un material complet diferit de cel din care e construită aproape întreaga lume a fotbalului românesc. Iată însă că e deja săptămânade când s-au purtat negocieri, şi încă nu s-a semnat nimic. O fi de vină intenţia de a-i baga pe gât lui Loţi, pe post de secund, vreo panaramă gen Mutu ori Dică!? Nu m-ar mira.