Doru POPOVICI

E foarte posibil, ba chiar extrem de probabil cala lipsa totală de haz a acestei ediţii a Jocurilor Olimpice să fi contribuit decisiv starea de asediu sub care se află întreaga planetă din cauza pandemiei. Ideea de competiţie sportivă, în general de spectacol (fie el sportiv sau de oricare alt fel) fără spectatori este un nonsens. De aceea, chiar şi atunci când s-au bătut recorduri mondiale, la înot sau la atletism, în loc de nebunia generală produsă de rezultatele excepţionale, eram martorii unei tăceri lugubre, din altă lume (adică... cealaltă!), punctată de vagile semnale sonore produse de antrenori şi de adversarii aflaţi şi ei în perimetrul respectiv. Brrrr! Oribil. Şi zău că dacă o fi cavirusul naibii să-şi continue opera distructivă, decât competiţii de asemenea amploare reduse la tăcere absolută, mai bine o anulare cinstită şi o amânare până se repune pe făgaşul normalităţii omenirea toată. Noi, în tradiţia ultimelor câteva Olimpiade am continuat să ne apărăm sărăcia şi nevoile (şi neamul...prost!, că doar am trimis acolo şi nişte maimuţoi porecliţi fotbalişti, în realitate responsabili cu divertismentul la nivel planetar, mai ceva caMr. Bean!), producând rezultate doar cât ar fi nevoie ca să nu se desfiinţeze nici Comitetul Olimpic Român, nici Ministerul Sportului, şi astfel nişte armate de paraziţi să continue să sugă. Bani de la buget, zic! Ne-au adus cele câteva medalii nişte sportivi care nu ştiu ce-s ăia gărgăuni, ci doar muncă, muncă şi iar muncă, plus talent. Dar de ajutor concret de la statul ăsta prost făcut, nici pomeneală. În plus, transmisiile TVR şi Eurosport în limba româna au continuat să ne toace creierii în spiritul cel mai pur ceauşist, prezentându-ne eşecurile drept promisiuni pentru viitor şi dezastrele cape nişte accidente. Exceptând medaliaţii, toţi ăilalţi din delegaţie păreau accidentați mai toţi! Sărbătoarea mondială a sportului a fost un eveniment mai degrabă trist, iar pentru noi şi ruşinos în mare parte.